Raţiunile timpului

În Iisus Hristos Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu întrupat (Ioan 1, 14), „precum sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Coloseni 2, 3), sunt cuprinse din veşnicie pentru veşnicie toate raţiunile divine sau gândurile eterne ale lui Dumnezeu, semănate şi devenite raţiuni ale lucrurilor, prin Creaţie; raţiuni ale timpului şi ale istoriei prin Providenţă; raţiuni ale Scripturii, prin Revelaţie şi inspiraţie, şi raţiuni ale Liturghiei, prin Întrupare şi Euharistie; împlinindu-se toate în raţiunile Judecăţii.

Totul este cuprins prin atotştiinţa dumnezeiască în Logosul divin; după cum toate razele sunt cuprinse în soare; după cum toţi stropii de ploaie sunt cuprinşi în nor şi după cum toate stelele sunt cuprinse în cer şi după cum toate cuvintele lui Dumnezeu sunt cuprinse în Sfintele şi Dumnezeieştile Scripturi şi-n Sfânta Tradiţie. Raţiunile divine sau gândurile eterne ale lui Dumnezeu, departe de noi, pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri şi cerurile de pământ (Isaia 55, 9), rămân pe veci necunoscute de făpturi şi creaturi, în esenţa şi în taina lor, împărtăşindu-ni-se însă doar prin contemplaţia şi cunoaşterea Revelaţiei naturale şi supranaturale şi prin înţelegerea şi interpretarea timpului, vremurilor şi a istoriei, în lumina acestei dumnezeieşti Revelaţii. Toţi Sfinţii Părinţi şi mari teologi ai Bisericii spun că raţiunile divine sădite, semănate şi ascunse în lucruri devin raţiuni ale lucrurilor. Astfel, raţiunea Araratului a fost aceea de a primi corabia lui Noe pe culmea sa. Raţiunea stejarului Mamvri a fost aceea de a localiza Teofania. Raţiunea muntelui Moria a fost aducerea ca jertfă a lui Isaac de către Avraam, iar raţiunea Betelului a fost scara cerului. Raţiunea Nilului a fost aceea de a-l primi pe Moise în coşul de papură şi de a fi preschimbat în sânge (pe lângă aceea naturală de a uda şi fertiliza semănăturile Egiptului). Raţiunea Mării Roşii a fost aceea de a fi despărţită de Moise, iar raţiunea Sinaiului, de a mijloci suirea lui Moise şi pogorârea lui Dumnezeu. Raţiunea Iordanului a fost aceea de a fi despărţit de Iosua şi de către Sfântul Ilie şi Elisei şi de a mijloci Botezul Domnului şi Epifania. Raţiunea templului lui Solomon a fost aceea de a mijloci spaţiul pentru vedenia serafimilor Sfântului Proroc Isaia şi pentru Întâmpinarea Domnului. Raţiunea gropii cu lei a fost nevătămarea prorocului Daniel, iar raţiunea chitului din mare avea să fie salvarea lui Iona şi preînchipuirea mormântului Domnului. Raţiunea Betleemului a fost Naşterea Domnului, după cum raţiunea Nazaretului fusese Buna Vestire, iar raţiunea Golgotei va fi Răstignirea.

Rostul lucrurilor și al evenimentelor

Raţiunea divină a Taborului a fost aceea de a fi locul Schimbării la Faţă, iar raţiunea dudului lui Zaheu a fost aceea de a-i mijloci mai-marelui vameşilor posibilitatea vederii lui Iisus. Raţiunea lespezii din Betania, ca şi a pietrei prăvălite peste mormântul Domnului, a fost aceea de a fi dată la o parte de pe mormântul lui Lazăr şi, cealaltă, de a fi prăvălită de către îngerul Domnului în noaptea Învierii lui Hristos. Raţiunea Grădinii Ghetsimani a fost sudoarea de sânge a Domnului, după cum raţiunea Emausului avea să fie Cina revelaţională din Seara Învierii, iar raţiunea Tiberiadei, arătarea Mântuitorului de pe ţărm. Raţiunea Muntelui Măslinilor a fost aceea de treaptă, scară şi loc al Înălţării Domnului, iar raţiunea coşniţei din Damasc a fost aceea de a mijloci scăparea Sfântului Apostol Pavel de uneltirile dregătorului regelui Areta (Faptele Apostolilor 9, 25; II Corinteni 11, 32-33). Raţiunea Ierusalimului avea să fie aceea de loc pentru Ziua Cincizecimii, a Rusaliilor sau a Pogorârii Duhului Sfânt. Raţiunea prinderii viperei de mâna Sfântului Apostol Pavel după naufragiul din Malta avea să fie dovedirea sfinţeniei şi a lucrării puterii dumnezeieşti în Apostolul neamurilor (Faptele Apostolilor 28, 1-6). Raţiunea edenică a Insulei Patmos avea să fie descoperirea şi împărtăşirea Apocalipsei Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Şi exemplele ar putea contina la nesfârşit, prin raţiunea porumbelului de a ne aduce mereu şi mereu ramura de măslin şi prin raţiunea toiagului lui Moise de a ne lovi şi despărţi mereu Marea Roşie şi de a ne deschide stânca de la Rafidim spre adăpare duhovnicească. Pentru că în raţiunile divine, în raţiunile lucrurilor, în raţiunile Scripturii sau în raţiunile timpului, ale vremurilor şi ale istoriei, sunt ascunse şi revelate deopotrivă planurile lui Dumnezeu, intenţiile Lui, scopul şi rostul lucrurilor şi al întâmplărilor.

Istoria are la temelia ei rațiunile timpului

În paralel cu raţiunile divine semănate prin Creaţie şi devenite raţiuni ale lucrurilor, avem şi raţiunile timpului care sunt gânduri eterne ale lui Dumnezeu sădite în vremi prin evenimente şi întâmplări cu privire la făpturile sau creaturile Sale, raţionale sau iraţionale. Raţiunile timpului sunt sâmburii evenimentelor înscrise pe şiragul istoriei. Raţiunile timpului, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, se pot împărţi în raţiuni ale trecutului, care pot fi cunoscute prin cercetare; raţiuni ale prezentului, care pot fi desluşite prin observare şi contemplare, şi raţiuni ale viitorului, care pot fi doar intuite şi descoperite prin darul profetic al Duhului Sfânt, împărtăşit uneori. Timpul este un dar şi un rod cules şi desprins din pomul vieţii şi al eternităţii, împărtăşit lumii în durata ei, şi nouă, în răstimpul vieţii noastre. Timpul este măsura înnoirii tuturor lucrurilor învechite. Lumea şi omul se scaldă şi înoată în apele şi-n valurile timpului. Apele timpului sunt limpezi, precum cristalul râului vieţii (Apocalipsă 22, 1); iar când devin ape ale vremurilor, pot fi şi tulburi, precum apele potopului, iar alteori pot fi prefăcute în sânge, precum apele Nilului (Exod 7, 17-21). Adeseori, apele timpului, devenite ape ale vremurilor, sunt despărţite asemenea Mării Roşii - prin Întruparea şi Învierea Domnului, spre exemplu - şi curăţite sau limpezite precum apele Iordanului, prin Epifanie şi prin limbile de foc ale Cincizecimii, care ard şi mistuiesc vreascurile uscate ale timpului neroditor în istoria lumii şi în viaţa omului.

Cu ce umplem timpul?

În curgerea şi desfăşurarea timpului, raţiunile divine ale timpului se seamănă în ţarina de alături a raţiunilor lucrurilor, iar alteori se suprapun acestora, devenind raţiuni ale vremurilor, ale evenimentelor, ale faptelor şi ale părutelor întâmplări de pe drumul istoriei şi de pe cărarea vieţii. În particulele elementare ale timpului, care sunt: vremurile, perioadele mari istorice, evenimentele, faptele şi ceasurile şi clipele cotidianului, sunt ascunse gânduri divine, planuri şi intenţii ale lui Dumnezeu, cu lumea şi cu omul, care aşteaptă acordul şi colaborarea voinţei noastre libere. În „jugul” raţiunilor timpului - care este jugul lui Hristos (Matei 11, 28-30) - se cuvine să intrăm de bunăvoie, ca să ne putem încununa la capătul ogorului vieţii (II Timotei 4, 7-8). În ţarina raţiunilor timpului, lui Dumnezeu îi aparţine sămânţa cea bună şi pământul cel bun, iar nouă şi numai nouă ne aparţin pietrele, spinii şi neghina. La nunta cea duhovnicească a raţiunilor timpului, ale lui Dumnezeu sunt candelele aprinse ale fecioarelor înţelepte şi ale noastre sunt toate candelele stinse ale fecioarelor neînţelepte din noi. Ai lui Dumnezeu sunt talanţii de aur dăruiţi nouă prin raţiunile timpului, iar ale noastre sunt lenevirea şi nelucrarea. Ale lui Dumnezeu sunt oile cele de-a dreapta din raţiunile timpului şi ale noastre sunt caprele cele de-a stânga din raţiunile vremurilor. Noi ne umplem timpul vieţii fie cu virtuţile şi faptele cele bune ale oilor celor de-a dreapta şi ale celor cinci fecioare înţelepte; fie cu păcatele şi patimile caprelor celor de-a stânga şi ale fecioarelor celor neînţelepte. În ţarina raţiunilor timpului facem să răsară, să crească şi să rodească fie grâul lui Dumnezeu (Sfântul Ignatie Teoforul), fie neghina celui rău (Matei 13, 38-43). Toate se desfăşoară sub Ochiul raţiunilor Providenţei şi se vor înfăţişa ­înaintea Tronului raţiunilor Judecăţii.