Recensământul păcătos?
În ultimul capitol al cărţii 2 Regi este menţionat recensământul regatului lui David, fapt pentru care regele va fi aspru pedepsit de Dumnezeu. Să fie oare recensământul însuşi o faptă păcătoasă, care trebuie eradicată prin pedeapsa divină?
Recensământul este organizat de Ioab, căpetenia oştirii, care la început îi atrage atenţia lui David: "Şi pentru ce domnul meu, regele, voieşte acest lucru?" (v. 3). Dar, în cele din urmă, "cuvântul regelui, dat lui Ioab şi căpeteniilor oştirii, a biruit" (v. 4). Totuşi, imediat după recensământ, reacţia lui David este tocmai de recunoaştere a păcatului: "Atunci s-a cutremurat inima lui David după ce a numărat poporul. Şi a zis David către Domnul: "Greu am păcătuit eu, făcând aşa, şi acum mă rog înaintea Ta, Doamne, iartă păcatul robului Tău, căci m-am purtat peste măsură de nebuneşte!"" (v. 10).
Păcatul greu
Dar în ce a constat păcatul "greu" (în original "am păcătuit foarte" - hatta'ti me'od)? De ce spune regele că "s-a purtat foarte nebuneşte" (niskalti meâod, de la siklut "nesăbuinţă")?
Lucrurile sunt complicate şi de o analiză mai atentă a versetului 1. În Biblia Sinodală, el sună aşa: "Mânia Domnului s-a aprins iarăşi asupra israeliţilor, pentru că cineva din ei îndemnase pe David, zicând: "Mergi de numără pe Israel şi pe Iuda!"" Totuşi, atât în ebraică, în Textul Masoretic, cât şi în greacă, în Septuaginta, nu este vorba de un apropiat al lui David, "cineva dintre ei". De fapt, subiectul lipseşte; având de-a face cu două verbe la wayyiqtol (aşa-numitul narativ, timpul povestirii), relatarea se desfăşoară referitor la subiectul primului, care este chiar Iahve. "S-a adăugat mânia lui Iahve ca să se aprindă în Israel (mai pe româneşte "s-a aprins iarăşi mânia lui Iahve…") şi l-a incitat pe David împotriva lor". Biblia lui Anania traduce aici foarte corect, pentru că Septuaginta urmează îndeaproape textului ebraic: "Mânia Domnului s'a aprins din nou în Israel; el l-a stârnit pe David împotriva lor". La nota de subsol, posibilitatea ca subiectul să fie "cineva din popor" este considerată minimă. Sunt invocate alte două ipoteze, cea din 1 Paralipomena 21:1, de care vom discuta, şi "Dumnezeu Însuşi, Cel care în teologia Vechiului Testament este cauza primă a tot ce există şi mişcă".
Totuşi rămâne într-adevăr foarte ciudat pentru mentalitatea modernă de ce Dumnezeu "l-a stârnit" pe David să facă recensământul, iar apoi îl pedepseşte.
Pedeapsa va fi foarte gravă, vestită prin proorocul Gad. Dumnezeu îi permite însă lui David să aleagă între trei pedepse: "foamete în ţară şapte ani, să fugi trei luni de vrăjmaşii tăi şi ei să te urmărească; sau timp de trei zile să fie ciumă în ţara ta" (v. 13). David alege ciuma de trei zile, încât 70.000 de oameni din popor mor (v. 15).
Aşadar, două întrebări importante persistă asupra 2 Regi 24. În ce a constat păcatul sau, altfel spus, de ce este atât de reprobabil un recensământ? Iar apoi, de ce regele David este pedepsit dacă Dumnezeu l-a determinat să realizeze recensământul?
Ispitirea satanei
Textul paralel din Istoria Cronistă lămureşte, pe de o parte, dar şi complică, pe de altă parte, situaţia. Începutul sună altfel, autorul arătând că cel care l-a îndemnat pe David să facă recensământul nu a fost Dumnezeu, ci vrăjmaşul. "Atunci s-a sculat satana împotriva lui Israel şi a îndemnat pe David să facă numărătoarea israeliţilor" (1 Paralipomena 21:1). Apoi în dialogul cu Ioab, acesta îi atrage atenţia regelui mai clar decât în Istoria Deuteronomistă că va aduce o vină ('aşma) asupra poporului: "Pentru ce dar cere aceasta domnul meu? Oare pentru a se scoate asta ca o vină lui Israel?" (v. 3). Dezacordul lui Ioab se observă şi din v. 6: "cuvântul regelui nu plăcuse lui Ioab", fapt pentru care el nu îi numără pe leviţi şi pe veniaminiţi. În sfârşit, lăsându-se ispitit de satana, în ciuda prevenirii de către Ioab, David îşi atrage pedeapsa divină asupra lui Israel: "Lucrul acesta n-a fost plăcut nici înaintea lui Dumnezeu şi de aceea a lovit El pe Israel" (v. 7).
Faţă de logica ciudată a textului din 2 Regi 24, pasajul din Istoria Cronistă este mai clar teologic: pedeapsa se datorează faptului că regele s-a lăsat ispitit de satana (Ralph W. Klein, 1 Chronicles, Fortress Press, Minneapolis, 2006, Hermeneia, p. 418). Totuşi, situaţia este şi mai complicată, pentru că nu se explică de ce până la urmă recensământul constituie o vină.
Aş mai remarca o deosebire interesantă. În 2 Regi 24 se foloseşte verbul paqad pentru "a face recensământ" (vv. 2 şi 4), pe când în 1 Paralipomena 21, acest verb este evitat, folosindu-se în loc altele (mana, safar) care apar, e adevărat, şi în 2 Regi 24. 1 Paralipomena 21:6 subliniază tocmai că "nu i-a numărat" (loâ phaqad) pe leviţi şi pe veniaminiţi.
Paqad era termenul tehnic pentru numărătoarea poporului în pustie, iar aceea era tocmai una binecuvântată, poruncită chiar de Dumnezeu. Se arată astfel că în cazul lui David a fost un recensământ diferit de cel din timpul călătoriei prin pustie, iar leviţii, pentru a nu fi "învinuiţi" ca şi ceilalţi din popor, dintr-o decizie înţeleaptă a lui Ioab, au fost exceptaţi de la numărătoare.
Numărarea poporului în pustie
Într-adevăr, avem două cazuri în care recensământul este pozitiv, în Numeri 1 şi Numeri 26, adică la începutul călătoriei prin pustie (în al doilea an, la Sinai) şi la sfârşitul acesteia (aproape de Ierihon, dar pe partea cealaltă a Iordanului, în şesurile Moabului). În fond, cele două capitole alcătuiesc o incluziune, un arc de cerc, care sistematizează cartea Numeri. De altfel, chiar numele cărţii este dat în Septuaginta de la aceste recensăminte. Numerii în româneşte reflectă de fapt prin intermediul latinescului numeri (de la numerus) grecescul arithmoi, "numere" sau "numărători". Aşadar, denumirea cărţii a patra a Pentateuhului chiar înseamnă "recensăminte".
Recensământul lui Moise, spre diferenţă de cel al lui David, se face prin porunca expresă a lui Dumnezeu: "a grăit Domnul cu Moise în cortul adunării, în pustiul Sinai, şi a zis: / "Număraţi toată obştea fiilor lui Israel după seminţiile lor, după familiile lor şi după numele lor, om cu om / Tot bărbatul de la douăzeci de ani în sus, tot cel ce poate ieşi la oaste în Israel, să se numere de tine şi de Aaron şi să se rânduiască în tabăra lui"" (Numeri 1:1-3). Realizarea recensământului este în deplin acord cu voia divină: "Numărătoarea aceasta a făcut-o Moise în pustiul Sinai, cum îi poruncise Domnul" (v. 19). Leviţii nu sunt număraţi nici acum între fiii lui Israel (cf. Numeri 1:49), ci într-un recensământ separat (Numeri 3:14-39), făcut în paralel cu recensământul întâi-născuţilor din Israel, pe care leviţii îi reprezintă (vv. 40-51). Şi în Numeri 26, leviţii sunt număraţi separat (vv. 57, 62). Sensul repetării recensământului este de a arăta că generaţia cârtitoare a murit: "În numărul lor nu se afla nici unul dintre fiii lui Israel număraţi de Moise şi de preotul Aaron în pustiul Sinai" (v. 64). La fel ca şi darea legilor pe table de piatră, şi recensământul se repetă dacă poporul cade în păcat şi ratează darul primit.
De ce a fost păcat?
Dacă privim dinspre recensământul lui Moise către cel al lui David, cred că putem înţelege şi motivele pentru care cel al lui David devine pricină de pedeapsă. Recensămintele din Numeri 1 şi 26 au ca scop pregătirea împărţirii prin tragere la sorţi a Ţării Făgăduinţei: "Acestora să li se împartă spre moştenire pământul, după numărul numelor / Celor mai mulţi să le dai moşie mai mare, iar celor mai puţini să le dai moşie mai mică; fiecăruia să se dea moşie potrivit cu numărul celor ce au intrat la numărătoare" (Numeri 26:53-54). Asocierea dintre recensământ şi realocarea loturilor de pământ este atestată şi în Mari, în Siria actuală, unde recensământul era numit tebibtum. Autorităţile încercau prin recensământul periodic să ţină sub control triburile seminomade, oferindu-le pe o anumită perioadă pământ (Jean-Robert Kupper, Les nomades en Mésopotamie au temps des rois de Mari, Les Belles Lettres, Paris, 1957, BFPUL 142, pp. 26-29). Unul dintre motivele păcatului recensământului lui David ar fi pericolul pierderii "moştenirii" tribale primite, după teologia Istoriei Deuteronomiste, încă de la cucerirea lui Iosua, pregătită de recensământul lui Moise.
Un alt motiv, observat foarte corect de McCarter, este caracterul militar al recensământului. David îi numără pe "bărbaţi vârstnici, buni de război" (2 Regi 24:9), după cum şi Moise numără "tot bărbatul de la douăzeci de ani în sus, tot cel ce poate ieşi la oaste în Israel" (Numeri 1:3). Or, recrutarea militară însemna şi purificare, aşa cum este atestat şi în Mari, implicând ritualuri de sfinţire şi răscumpărare a celor număraţi, pentru ca nu cumva, fiind număraţi în "oastea lui Israel", să aducă vreo nenorocire dacă intrau în stare de necurăţire. În Ieşire 30:11-16 se arată că la recensământ fiecare trebuie să plătească jumătate de siclu "pentru răscumpărarea sufletului" (v. 15), "ca să nu vină nici o nenorocire asupra lor în timpul număratului" (v. 12), "ca să cruţe sufletele voastre" (v. 16) (cf. P. Kyle McCarter jr, II Samuel, Yale University Press, New Haven / London, 2008, reprint din 1984, AB 9, pp. 512-514).
Cele două motive se subsumează însă unui al treilea, cel mai important. Recensământul era eminamente religios, fiind făcut doar la iniţiativa divină, şi nu în scop economic sau politic. Recensământul în sine nu este rău sau bun, blestemat sau binecuvântat, ci depinde de modul în care este realizat. Dacă astăzi cineva intră în Sfântul Altar necuvenit, îşi agoniseşte păcat, deşi altarul rămâne sfânt şi curat. Recensământul lui David devine păcătos pentru că nu se face la porunca divină şi nu se conformează cerinţelor religioase. Istoricul Deuteronomist foloseşte o sintagmă cauzativă la adresa lui Iahve, înţelegându-se aşa cum am observat, că Iahve Însuşi l-a stârnit pe David. Păcatul şi pedeapsa deveneau prin aceasta nedrepte. Însă trebuie să ne reamintim că şi în alte situaţii formulele biblice amestecă subiectul gramatical cu cel moral: Dumnezeu îi învârtoşează inima lui Faraon şi totuşi îl pedepseşte.