Recomandări ale nutriționiștilor după sărbători
Regimul alimentar încărcat din perioada sărbătorilor, cu frecvente excese culinare, produce dezechilibre în organism, ceea ce face necesară o dietă de corectare și de readaptare. „Acest lucru este valabil pentru întreaga familie, de la cei mari şi până la cei mai mici. Este important să consumăm o mare diversitate de legume şi fructe colorate, pentru a putea beneficia la maximum de efectele lor asupra sănătăţii. Din dieta întregii familii nu trebuie să lipsească legumele şi fructele proaspete, cereale integrale bogate în fibre, proteinele de natură superioară din peşte şi lactate fermentate (chefirul, sana, laptele bătut)”, a explicat, pentru Agerpres, nutriţionistul Lygia Alexandrescu.
Dieta zilnică trebuie împărţită în trei mese principale şi două gustări de fructe, iar între mese să se consume din abundenţă lichide care hidratează: apă şi ceai neîndulcit. De asemenea, mişcarea joacă un rol esenţial în activarea metabolismului şi de aceea măcar activităţile fizice de rutină (mers pe jos, urcat scări, plimbare în parc, bicicletă, role) trebuie practicate.