Recunoştinţa, sentimentul cel mai firesc al omului demn

În Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproşi), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reşedinţa Patriarhală, în care a subliniat că „recunoştinţa este firescul demnităţii omului”. Întâistătătorul Bisericii noastre a precizat că pericopa evanghelică a vindecării celor 10 leproşi ne arată modul în care trebuie să ne comportăm, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de semenii noştri, atunci când primim o binefacere „de la Dumnezeu prin oameni”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Mântuitorul Iisus Hristos aştepta ca şi ceilalţi leproşi vindecaţi să arate recunoştinţă, asemenea samarineanului vindecat de lepră. Prin întrebarea „dar cei nouă unde sunt?”, Mântuitorul Iisus Hristos a pus de fapt în contrast recunoştinţa samarineanului cu nerecunoştinţa celor nouă evrei. „De ce a întrebat El: «dar cei nouă unde sunt?» (Luca 17, 17). Desigur, Iisus nu avea nevoie de recunoştinţa lor, pentru că El i-a vindecat din iubire milostivă pe acei leproşi, nu pentru a fi lăudat sau pentru a I se mulţumi. Totuşi, prin întrebarea sau atitudinea Sa de mustrare a celor nerecunoscători, Iisus ne învaţă că omul nerecunoscător se află într-o stare spirituală nefirească, nedemnă şi nesănătoasă. De ce? Pentru că recunoştinţa trebuie să fie sentimentul cel mai firesc al omului demn în faţa binefacerii primite de la cineva. Prin urmare, leproşii care s-au vindecat trebuiau mai întâi să-L preamărească pe Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al vindecării. Cei nouă leproși care nu mulțumesc pentru vindecare au uitat prea repede pe Binefăcătorul lor, au uitat prea repede că sănătatea pe care au primit-o în mod minunat este un dar al lui Dumnezeu, nu un drept sau un merit al lor”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Nobleţea recunoştinţei

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit despre importanţa şi nobleţea recunoştinţei. „Cei nouă leproşi vindecaţi, atunci când au dat de bine, au uitat de Dumnezeu. Aşa se întâmplă foarte adesea şi astăzi. Numai când trecem prin necazuri, prin boli sau ispite, atunci cerem în mod stăruitor ajutorul lui Dumnezeu. Dar îndată ce am scăpat de suferinţă, de sărăcie, de necaz, uităm de El. Însă, Mântuitorul Iisus Hristos nu fericeşte pe cei nerecunoscători, ci pe cei recunoscători şi mulţumitori pentru binefacerile primite de la El. Domnul Iisus Hristos ne arată că omul este cu adevărat om, adică fiinţă raţională şi relaţională, când este recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru darurile pe care le primeşte. Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia Sa şi o foloseşte pe aceasta. (...) Recunoştinţa este starea de sănătate a sufletului şi lumina vieţii în comuniune şi în demnitate. Când nu mai mulţumim lui Dumnezeu, nici măcar pentru ajutorul primit de la El spre a dobândi vindecare, ne dezumanizăm complet. Fără recunoştinţă omul scade şi decade, se dezumanizează. Evanghelia de astăzi ne cheamă să ne umanizăm permanent”, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Samarineanul vindecat de lepră, dascăl al Bisericii

Patriarhul României a mai subliniat că Biserica aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu prin toate rugăciunile ei, dar mai ales prin Sfânta Liturghie, „când spunem: Cu vrednicie şi cu dreptate este a-Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ţie a-Ţi mulţumi, Ţie a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale. Textul grecesc, tradus la noi cu vrednicie şi cu dreptate, poate fi tradus şi altfel: este demn şi este drept a-Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te binecuvânta... Cu alte cuvinte, prin contrast, este nedemn şi nedrept să fim nemulţumitori şi nerecunoscători. Acest samarinean vindecat de lepră devine un dascăl al Bisericii. El ne învaţă să fim recunoscători, să-L preamărim pe Dumnezeu când am primit o binefacere de la El, când ne-am vindecat de o boală, când ne-am eliberat dintr-o stare de greutate a vieţii. Deci, acest samarinean smerit ne învaţă simţul recunoştinţei (...). Recunoştinţa nu este o simplă obligaţie morală, este o stare de sănătate, este o creştere duhovnicească în relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii, este o îmbogăţire a noastră în iubire respectuoasă, smerită şi recunoscătoare”. La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat că Evanghelia vindecării celor 10 leproşi ne cheamă să mulțumim părinților după trup care ne-au născut și crescut, educatorilor, învățătorilor, profesorilor și duhovnicilor care ne-au format intelectual și duhovnicește, precum și tuturor celor care ne-au ajutat în vreme de boală, de necaz sau de nevoie.