Remedii naturiste pentru constipaţie

Data: 26 Iulie 2007

Perele sunt fructe extrem de benefice pentru persoanele care suferă de constipaţie cronică. Este indicată o dietă exclusivă cu aceste fructe sau suc de pere timp de câteva zile. În cazurile mai puţin grave, o pară consumată la micul dejun sau după cină vă va scăpa de constipaţie.

Având proprietăţi laxative, strugurii nu numai că vor curăţa intestinele, ci vor calma şi stomacul. Consumaţi 350 mg de struguri în fiecare zi, pentru a ajunge la rezultatele dorite. Dacă nu aveţi la îndemână struguri, puneţi nişte stafide în apă, lăsaţi-le la înmuiat 24-48 de ore şi mâncaţi-le dimineaţa împreună cu apa în care au stat. 1-2 portocale consumate înainte de culcare, precum şi dimineaţă, imediat ce v-aţi trezit, stimulează digestia. Astfel veţi preîntâmpina acumularea resturilor alimentare în colon. Mâncaţi o jumătate de papaya la micul dejun. De asemenea, smochinele, atât proaspete, cât şi uscate au efect laxativ. Puneţi seara 4-5 smochine în apă şi mâncaţi-le dimineaţa. Amestecaţi 100 ml de suc de spanac proaspăt stors cu 100 ml de apă şi beţi de două ori pe zi. În câteva zile, starea dumneavoastră se va ameliora cu siguranţă. Alte soluţii ajutătoare: - stoarceţi o jumătate de lămâie şi amestecaţi zeama cu apă călduţă şi 1/2 linguriţă de sare; - beţi pe stomacul gol apa care a fost ţinută de seara până dimineaţa într-un vas din cupru; - înainte de fiecare masă, înghiţiţi o linguriţă de seminţe de in cu apă. De consumat: cereale integrale, tărâţe, miere de albine, linte, legume, fructe uscate şi proaspete, produse lactate (unt, smântână). De evitat: dulciurile, produsele preparate cu făină albă, orezul, pâinea, prăjiturile, pastele, biscuiţii, brânza, ouăle fierte tari, zahărul. (sursa: www.topsanatate.ro)