Reper de istorie și credință la Parohia Bârzava din județul Arad
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a vizitat duminică, 3 iulie, Parohia Bârzava din Protopopiatul Lipova, județul Arad, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica parohială. Din soborul de slujitori au făcut parte pr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial; pr. Nelu Mercea, Protopopul Lipovei; pr. paroh Gheorghe Bândea de la Bârzava și ceilalți preoți din satele aparținătoare comunei.
Cuvântul ierarhului a avut tema „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, subliniind providența divină, care înseamnă grija față de lume și care presupune conlucrarea omului cu harul divin la împlinirea planului creației, de unde și datoria credincioșilor de a lucra pentru mai binele lumii, stăruind la buna înțelegere între oameni și slava lui Dumnezeu (cf. Romani 5, 1‑10 ; Matei 6, 22‑33).
Pentru activitatea rodnică din cei 36 de ani de slujire în parohia amintită, preotul paroh Gheorghe Bândea a primit distincția de iconom stavrofor.
La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare a vechiului clopot, care a fost așezat în curtea bisericii ca o mărturie peste veacuri a istoriei acestui loc. Acest clopot, datat din anul 1896, a fost folosit până în 2021 (deci 125 de ani), când a fost înlocuit cu altul nou. Clopotul nou a fost donat de familia Maria şi Florinel Cozma. La dorința familiei donatoare, dar și a credincioșilor, clopotul vechi a fost așezat în curtea bisericii.