Revista presei
Adevărul de Constanța anunță că în câteva zile va fi inaugurat la Techirghiol Aşezământul pentru copii abandonaţi şi mame aflate în dificultate „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare”, ridicat de preotul constănţean Claudiu Banu cu bani primiţi din donaţii, inclusiv de la musulmani şi de la cetăţeni din diasporă. Piatra de temelie a adăpostului ale cărui costuri s-au ridicat la 420.000 de euro a fost pusă în 2015. „Puţini au fost cei care au crezut la acea vreme în visul preotului, care a copilărit la mănăstirea unde a fost duhovnic părintele Arsenie Papacioc şi care în prezent slujeşte la Parohia «Sfântul Mina». Complexul cuprinde nouă garsoniere, trei apartamente cu câte două camere fiecare, cu baia adiacentă, un living în suprafaţă de 150 metri pătraţi, spaţiu de joacă pe perioada iernii, bucătărie, sală de mese, sală de studii, cabinet medical, magazin de alimente, spaţii tehnice, terasă exterioară la parter pentru luat masa pe timpul verii, trei terase suplimentare pe acoperiş unde copiii se vor juca vara”, scrie publicația.
Biserica din lemn de la Putna este cea mai veche din țară, conform oamenilor de știință de la Laboratorul de Biometrie Forestieră din cadrul Facultății de Silvicultură a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, citați de PRO TV. Aceștia au analizat lemnul de stejar folosit la construcție și au ajuns la concluzia că datează din 1400. Una dintre grinzi este chiar din 1295. Biserica de lemn cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Putna mai este cunoscută și ca Biserica „Dragoș Vodă”. Ea a fost ridicată inițial în satul Volovăț, iar apoi a fost strămutată în satul Putna din comuna omonimă aflată în județul Suceava.
Știri pe surse consemnează că primele slujbe în parohia românească din Dubai, recent înființată, vor fi oficiate în luna septembrie, la hramul principal al parohiei, Naşterea Maicii Domnului. Pentru început se va sluji în biserica siriană din cartierul Jebel Ali, lăcaş de cult cu hramul Buna Vestire. În viitor se are în vedere achiziţionarea unui teren pentru construirea unei biserici. Preotul Alexandru Truşcan, parohul comunităţii româneşti din Dubai, a precizat că au fost iniţiate demersuri în acest sens. Înfiinţarea parohiei a fost hotărâtă la ultima şedinţă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Alexandru Truşcan a fost hirotonit în data de 1 iunie 2021, la Mănăstirea Radu Vodă, de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.