Rezistenţa prin virtute

Studiile de specialitate afirmă că economia adevărată se bazează pe nevoi, nu pe profit, iar această maximă este validă chiar şi într-o perioadă de criză! Mai mult, această viziune economică este corectă inclusiv din punct de vedere teologic atât timp cât se pleacă de la premisa că sistemul slujeşte oamenilor, iar nu invers. Altfel, o eventuală contestare a celebrei expresii "slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor" s-ar putea explica numai izgonindu-l pe Dumnezeu dintr-un sistem al cărui unic interes este să îşi subordoneze voinţa oamenilor, răpindu-le treptat toate drepturile, fără a le oferi nimic în schimb, şi cu atât mai puţin "fericirea veşnică".

Obligaţia sacrificiului sub pretextul solidarităţii reprezintă un păcat, din punct de vedere teologic, şi un abuz, din punct de vedere social. În mod cert, în cazul în care lipseşte conştiinţa autosacrificiului, din ambele perspective această obligativitate reprezintă o crimă împotriva umanităţii. Atunci când se pleacă de la premisa etică şi religioasă a respectării valorii vieţii şi a demnităţii umane, rezistenţa în faţa unui asemenea abuz trebuie să conducă la justa restaurare a unei societăţi. Într-o ordine socială care acordă omului respectul cuvenit, opţiunea sacrificiului este una liberă şi necondiţionată, axată pe sentimentul de compătimire. Nimeni nu se poate pretinde artizanul păcii sociale în fapt când, în fond, reprezintă o sursă generatoare de conflict. Dacă cel care îşi permite să apese pe butonul sensibil al solidarităţii nu reprezintă el însuşi o victimă, riscă să piardă uşor controlul social, provocând revolta publică îndreptată împotriva lui sau a sistemului impus de el. Este drept că o societate realmente creştină nu se poate naşte din resentimente, ci din sfinţenie. Dar oare sfinţenia nu este o formă de revoltă împotriva păcatului? Din punct de vedere social, sfinţenia este, prin definiţie, o atitudine proactivă. Doar omul care a dobândit sfinţenia este în măsură să conjuge corect practica cu teoria, acţiunea cu reacţiunea, rezistenţa cu resentimentul, atitudinea activă cu cea pasivă. În mod categoric, toţi sfinţii visează la instaurarea unei ordini sociale care să respecte cu adevărat principiile şi valorile creştine, în detrimentul uneia care susţine în mod fals "dreptul la păcat"! Dobândirea sfinţeniei într-o astfel de nouă societate ar depinde de gradul în care omul acţionează după virtute, iar nu după interes, adică operează cu acele calităţi care-i permit să nu se lase corupt de singura cauză care-i poate limita cu adevărat drepturile, adică de păcat. Pe cât de adevărat este faptul că sângele sfinţilor şi martirilor a condus la înlocuirea unei ordini sociale cu alta, pe atât de adevărat este că o societate se dezvoltă doar prin transformarea oamenilor, iar nu prin exterminarea sau anihilarea lor! Sfântul este un om drept, iar din acest motiv creştinul nu poate vorbi despre păcat ca despre un "drept", ci, mai degrabă, ca despre o greşeală umană şi ca despre o limitare a drepturilor şi libertăţilor omului. În Sfânta Scriptură, cuvântul exprimă conceptul de dreptate în sensul de corectitudine sau, mai precis, de vrednicie: ("...vrednici înaintea lui Dumnezeu", Col. 1, 10; I Tes. 2. 12; III In. 1, 6). Sfântul Apostol Pavel descrie comportamentul omului creştin în felul următor: "Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi al fostului vostru fel de viaţă, care se strică prin poftele înşelăciunii, să vă înnoiţi în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu în dreptatea şi sfinţenia adevărului" (Ef. 4, 22-24). Păcatul limitează, în timp ce virtutea eliberează. Din această perspectivă, putem vorbi despre păcat ca despre o cauză principală a constrângerilor drepturilor şi libertăţilor umane. Însă dictatura păcatului nu poate fi combătută decât prin sfinţenie. Altfel, apărarea drepturilor şi libertăţilor unei persoane nu se poate face decât în favoarea păcatului! Aşa se explică de ce Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să nu reacţionăm violent atunci când primim o palmă, ci să rezistăm, rezistenţa morală constituind gradul maxim de toleranţă. Palma încasată îmi reduce drepturile, dar mă şi poate corupe, în egală măsură, pentru că mă provoacă să greşesc. Dar haideţi să vedem cum a procedat Mântuitorul Hristos când a încasat o palmă! L-a întrebat pe cel care îl pălmuia: "De ce mă baţi?" (In. 18, 23). Prin urmare, totuşi, forma de rezistenţă morală constă în curajul de a înfrunta public o situaţie, cerându-le socoteală persecutorilor. Cu alte cuvinte, trebuie să avem curajul mărturisirii publice a propriului nostru crez şi al aflării motivelor pentru care suntem persecutaţi din cauza lui. În modul acesta, Mântuitorul nostru Hristos ne arată faptul că rezistenţa morală nu înseamnă a închide ochii, ci a cerceta realitatea. În interpelarea "de ce mă baţi" se simte totodată dorinţa de a-l deştepta pe cel care păcătuieşte tocmai făcând rău unui semen de-al său.