Ridicarea „templului”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești, Cuvântare la Învierea Domnului, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 168-169

„Ai văzut faptele mari ale Învierii Domnului? Noi am murit de o îndoită moarte, deci să așteptăm o îndoită înviere. Hristos a murit de o singură moarte, de aceea a și înviat cu o singură înviere.

- Cum?

- Îți spun! A murit Adam și cu trupul și cu sufletul, a murit și prin păcat și prin fire: În ziua în care veți mânca din pom, cu moarte veți muri (Facerea 2, 17). N-a murit Adam prin fire în ziua în care a mâncat, dar a murit prin păcat. Aceasta-i moartea sufletului, cealaltă, moartea trupului. Iar când auzi de moartea sufletului, să nu socotești că sufletul moare; nu moare, pentru că e nemuritor. Păcatul și osânda veșnică sunt moartea sufletului. De asta și Hristos spune: Nu vă temeți de cei care omoară trupul, dar sufletul nu pot să-l omoare; ci temeți-vă mai degrabă de acela care poate să piardă și sufletul şi trupul în gheenă (Matei 10, 28). Ceea ce s-a pierdut există, dar este în afara privirii celui care l-a pierdut. Dar, după cum spuneam, noi murim de o îndoită moarte, deci trebuie să fie și o îndoită înviere. Hristos a murit de o singură moarte, pentru că Hristos n-a păcătuit. Dar Hristos a murit de o singură moarte pentru noi. A murit pentru noi, căci nu era dator cu moartea aceea. Nu era vinovat de păcat, deci nici morții. De aceea Hristos a înviat cu învierea care a urmat unei singure morți. Noi însă, pentru că murim de o îndoită moarte, înviem și cu o îndoită înviere. Am înviat o dată, nu de mult, din păcat; ne-am îngropat împreună cu El în botez și am înviat împreună cu El prin botez (cf. Romani 6, 4). Această înviere dintâi este izbăvirea de păcate, a doua înviere este învierea trupului. Ți-a dat-o pe cea mai mare, așteapt-o și pe cea mai mică. Cea dintâi înviere e cu mult mai mare decât a doua.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)