România, ţara cu cea mai ridicată rată a mortalităţii în rândul copiilor din UE

Data: 24 Iunie 2010

Potrivit da-telor Ministerul Sănătăţii (MS), în 2009 în România au fost înregistrate 2.250 de decese infantile (o rată a mortalităţii de 10,1‰), fiind, în 2008, ţara cu cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană (11 decese la 1.000 de locuitori) comparativ cu 5,72‰ - media în Uniunea Europeană (Suedia 2,7‰; Italia 5,5 ‰). Potrivit Organizaţiei "Salvaţi Copiii", în 2008, decesele copiilor din România cu vârste cuprinse între 0-5 ani au fost provocate de trei categorii de factori: în aproximativ 30% din cazuri - boli parazitare şi ale sistemului respirator (aceste boli pot fi tratate cu uşurinţă cu condiţia descoperirii din timp şi a accesului la asistenţă medicală); 48% - boli, malformaţii şi afecţiuni apărute în perioada perinatală, nedetectate la timp; aproximativ 10% - accidente. Totodată, jumătate dintre decesele survenite la vârste sub un an se înregistrează în prima lună de viaţă (perioada post-neonatală), ceea ce reprezintă o valoare de aproape trei ori mai mare faţă de cea din alte ţări europene, iar în rândul copiilor defavorizaţi social şi al celor din mediul rural se înregistrează un număr semnificativ mai mare de decese infantile (în special la domiciliu) comparativ cu media pe ţară, mai precizează comunicatul.