Rugăciune și binecuvântare pentru gălățeni

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 30 Ianuarie 2023

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat duminică, 29 ianuarie, Sfânta Liturghie la Catedrala ­Arhiepiscopală din municipiul Galați. Vineri, 27 ianuarie, la sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul ­închinat acestui sfânt antiohian din cadrul Centrului pastoral-misionar „Sfântul Cuvios Ioan ­Casian” din incinta Centrului eparhial de la Galați.

La slujba de duminică au fost prezenţi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul acestui sfânt lăcaş. Întrucât în această zi se prăznuieşte Aducerea în Antiohia a moaştelor Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, iar în pronaosul Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi se află la închinare şi o părticică din sfintele moaşte ale acestui sfânt, mulţi credincioşi, între care şi copii împreună cu părinţii lor, au venit la slujbă. Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, mulţi au trecut pe la racla cu sfintele moaşte pentru a se închina şi săruta cu mare credinţă şi ­evlavie sfintele odoare.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică de la Matei (15, 21-28), în care este relatată o minune săvârşită de Domnul Hristos pentru credinţa şi stăruinţa neclintită a unei femei cananeence.

Vineri, 27 ianuarie, la sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul din incinta Centrului eparhial. Programul liturgic a continuat cu cel filantropic la Cantina eparhială „Sfântul Ierarh Nicolae” de la demisolul aşezământului, cu oferirea unei mese calde pentru cei 70 de angajaţi ai Centrului eparhial şi pentru cei 50 de asistaţi social.

De mai bine de 25 de ani, cantina socială oferă hrană zilnic, în sistem catering, potrivit normelor legale în vigoare, pentru 120 de persoane.

Centrul pastoral-misionar „Sfântul Cuvios Ioan Casian”, în cadrul căruia se află şi capela ocrotită de Sfântul Ioan Gură de Aur, este alcătuit din săli de conferinţe, spaţii de cazare şi un punct filantropic pentru persoanele defavorizate din municipiul Galaţi.