„Rugăciunea este petrecerea timpului în vorbire cu Dumnezeu”
În seara zilei de marţi, 28 februarie, a celei de a doua zi din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena” din satul Corlăteni, în cadrul Pavecerniţei Mari, Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul s-a referit la perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti ca la una de pregătire pentru Slăvitul şi Luminatul praznic al Învierii.
„Postul este o perioadă când, în locul hranei materiale, care trebuie redusă, suntem îndemnaţi să ne hrănim mai mult cu hrană duhovnicească: rugăciunea, faptele bune, milosteniea, lecturile cărţilor cu conținut duhovnicesc ș.a. Rugăciunea este petrecerea timpului în vorbire cu Dumnezeu și este cea mai folositoare formă de a vorbi cu Dumnezeu și de a fi în legătură cu El. Nu putem urca către Luminatul praznic al Învierii dacă nu ne rugăm. În rugăciune, acest urcuș devine mai ușor pentru că nu suntem singuri, ci cu Dumnezeu”, a arătat ierarhul.