Rugăciunea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia
În Biserica Ortodoxă sunt cinstiţi, pe 9 martie, Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia. Ei erau soldaţi creştini în armata romană. Făceau parte dintr-o legiune cantonată în partea de est a Imperiului, în Armenia. Guvernatorul acestei provincii, Agricola, aflând că sunt creştini, le-a ordonat să apostazieze şi să se închine idolilor păgâni. Cei 40 de legionari romani au refuzat să facă acest lucru, au fost arestaţi şi supuşi torturii. Văzând că nu sunt dispuși să renunțe la creștinism, Agricola decide să îi condamne la moarte prin înghețare, în lacul Sevastiei. În decursul nopții în care soldaţii creştini se aflau în lac, s-au petrecut lucruri minunate: la început, apa lacului s-a încălzit, topindu-se gheața, iar apoi 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât din ceruri deasupra Mucenicilor. Guvernatorul decide să îi scoată din lac și să le fie zdrobite gleznele, iar apoi să fie lăsați să moară. Martiriul lor a avut loc în anul 320.
Din Vieţile Sfinţilor avem detalii semnificative despre modul cum s-au rugat cei 40 de Mucenici în timpul martiriului lor. Când sunt duşi la judecată după cele 7 zile petrecute în temniţă, Chirion, unul dintre ei, îi îndeamnă pe camarazii săi: „Să alergăm la Dumnezeu cu fierbinte rugăciune”, asigurându-i că prin puterea lui Dumnezeu nu vor fi vătămaţi de chinurile la care vor fi supuşi pentru credinţa lor. El le spune să se roage ca înaintea unui război, psalmodiind: „Dumnezeule, întru numele Tău mântuiește-mă și întru puterea Ta mă judecă! Dumnezeule, auzi rugăciunea mea, ia în urechi graiul gurii mele. Și acum același lucru să facem, că ne va auzi Dumnezeu și ne va ajuta!”
Unul dintre cei 40 de ostaşi romani nu a mai putut suporta frigul din lac şi a ieşit murind imediat. În faţa acestei scene tragice, ceilalţi s-au rugat: „Ascultă-ne și pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adâncul, că am sărăcit foarte. Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că am stat în adâncul apei și ni s-au udat picioarele în sângele nostru; ușurează-ne de sarcină și alinează iuțimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit, strigând către Tine”.
În urma rugăciunii lor „a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă, ca în vremea secerișului, și a izgonit gerul, iar gheața a topit-o și a încălzit apa”, iar deasupra lor ostaşii care-i păzeau au văzut „cununi prealuminoase”. Unul dintre soldaţi văzând că sunt doar 39 de cununi a mărturisit că este creştin şi a intrat în lac pentru a plini numărul de 40 al mucenicilor rugându-se: „Doamne, Dumnezeule, cred în Tine, precum și aceștia au crezut, numără-mă în ceata lor și mă învrednicește să pătimesc pentru Tine, împreună cu acești robi ai Tăi, ca, făcându-mă iscusit, să mă găsesc vrednic de Tine!”
Atunci când sunt scoşi din lac şi din ordinul guvernatorului Agricola sunt omorâţi prin zdrobirea gleznelor, Sfinţii Mucenici se roagă Domnului: „Sufletul nostru ca o pasăre s-a izbăvit din cursa vânătorilor; cursa s-a sfărâmat și noi ne-am izbăvit. Ajutorul nostru este întru numele Domnului, Cel ce a făcut cerul și pământul!” Şi apoi rostind cuvântul biblic Amin şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.