Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Actualitate religioasă › Documentar › Anton Pann: 181 de ani de la tipărirea Bazului teoretic și practic al muzicii bisericești

Anton Pann: 181 de ani de la tipărirea Bazului teoretic și practic al muzicii bisericești

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Pr. prof. Victor Frangulea - 20 Noiembrie 2026

Dacă am face un sondaj, retoric vorbind, despre câți oameni mai știu câte ceva despre Anton Pann sau, tot retoric, cât și ce loc ocupă Anton Pann în timpul nostru, cred că am avea răspunsuri dintre cele mai diverse. Iată, răspunzând noi, spunem că începem ziua de lucru pe melodia unui cântec al lui Anton Pann, cu versurile lui Andrei Mureșianu: „Deșteaptă-te, române!”. Apoi, zic din nou, că la fiecare Sfântă Liturghie și alte servicii religioase încheiem cele sfinte cu rugăciunea „Tatăl nostru” pe melodia lui A. Pann. Mai știm apoi că multe cântări de la slujbele religioase, colinde, poezii, snoave, „Povestea vorbii”, „Nastratin Hogea” etc. au legănat și bucurat copilăria multor generații.

În istoria literaturii noastre, Anton Pann n-a fost un fitecine. Ne-o spune Eminescu, descriindu-l drept „cel isteț ca un proverb”, o spun tot așa Blaga și, după el, Nichita Stănescu și Marin Sorescu, George Călinescu și Eugen Simion... definindu-l cu toții poet în adevăratul sens al cuvântului. O mai spune, dar altfel decât ceilalți, teologul, muzicianul și cercetătorul muzicii vechi românești și al muzicii bizantine în general, dr. Constantin Răileanu, nimeni altul decât părintele ansamblului cameral de muzică veche „Anton Pann”, care și-a creat o nișă unică în viața muzicală a țării și nu numai.

Și noi am știut și știm multe despre înaintașii noștri în ale muzicii bisericești, despre gramatici muzicale, ediții, influențe, confluențe - de toate. Dar ceea ce realizează cercetătorul dr. Constantin Răileanu este altceva. Cred că s-a inspirat și a dat curs Hotărârii Sfântului Sinod și a Patriarhului Teoctist, aceea ca la un anumit soroc să se retipărească ediția Sfintei Scripturi sau Biblia lui Șerban de la 1688, dar transliterată din alfabetul chirilic în caractere latine. Aceasta pentru a face mai accesibilă celor interesați limba Sfintelor Scripturi și a strămoșilor noștri. Inițiativa este mult îngreunată întrucât nu are în vedere doar un text cu subiect și predicat, ci o lucrare științifică muzicală unde exactitatea celor afirmate are precizie de chirurg.

În mod discret, asumându-și un uriaș cadru de cercetare, acum, la 181 de ani de la apariție, dr. Răileanu readuce în lumină și la îndemâna celor interesați lucrarea de temelie a lui Anton Pann - „Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești” -, transliterat și reformulat pe tot parcursul lucrării ca „Fundamentele teoretice și practice ale muzicii bisericești”, pe trei coloane paralele.

În cuprinsul studiului introductiv, cercetătorul sesizează cu ușoară ironie că, deși majoritatea interpreților și teoreticienilor muzicii psaltice amintesc sau citează Bazul ca referință, totuși lucrarea nu a beneficiat de o reeditare până la prezentul demers. În pofida acestui fapt, Bazul a continuat să fascineze noile generații de psalți, atât prin conținutul semicriptic, generat involuntar de limbajul utilizat în redactare, cât și prin informațiile-explicații ce pot soluționa dileme interpretative actuale.

Rămânând și noi în acest cadru antonpannescian, din acest colț de pagină, zicem că „mai bine mai târziu decât niciodată” sau „tot răul spre bine” și că acum era momentul său. Nimeni în urmă cu 100 sau cu 50 de ani nu reușea să dea la lumină un „Baz teoretic...” precum în condițiile tehnice și cu știința și experiența muzicală acumulată în timp pentru o astfel de lucrare așa cum a făcut-o cercetătorul și muzicianul Răileanu.

La vremea sa, „Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești” a apărut ca o necesitate, autorul său utilizând materiale și experiența de până atunci ale altor protopsalți și cântăreți, dar cartea a avut dintru început și alte valențe. Ea a apărut într-o perioadă de efervescență socioculturală care venea pe aripa unui puternic avânt naționalist și care a pus bazele statului și culturii moderne românești.

Acum, intelectualitatea se implică în crearea unei identități culturale cu fond național. Era vremea poeților Văcărești, a lui Vasile Cârlova, a lui Ion Heliade Rădulescu și nu numai. Anton Pann era și el acolo și se implică în acest pionierat, în roluri multiple, ca profesor la Seminarul Mitropoliei, didacticist, publicist, tipograf, artist, poet, scriitor și educator pentru marea masă a lumii de atunci. Cărțile sale de versuri, „Povestea vorbii”, calendare, precum și colecția cântecelor de lume în format mic, de buzunar, au fost deliciul celor mici și celor mari, instrumente de culturalizare în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Vorbele lui de duh din „Povestea vorbii”, proverbele și tot ce ieșea la lumină din tipografia sa au intrat în tradiția orală a satelor și a orașelor timpului, din generație în generație,  ca nestemate ale unei culturi născute la marginea unor imperii și la intersecția a două lumi: orientală şi occidentală.

Fin cunoscător al treburilor bisericești și din Biserică, Anton Pann se preocupă și de educația cântăreților de strană, unii dintre ei cu prestații precare la serviciile religioase. În acest sens, el publică o serie de cărți de muzică dedicate cultului liturgic, alcătuind însă și trei lucrări teoretice, care cuprind informațiile necesare unei formări și interpretări corespunzătoare. Dintre cele trei lucrări amintite, „Bazul teoretic...”, asupra căruia s-a aplecat dr. Constantin Răileanu, este cea mai bogată în conținut, dar și ca număr de pagini. Anton Pann a realizat, am mai spus, o operă de sinteză, utilizând principalele surse ale vremii sale și le-a adaptat spiritului conștiinței românești. Însuși cuvântul „românire”, după știința noastră, este creat de Anton Pann și definește de la un cap la altul întreaga operă a acestuia.

Pe parcursul lucrării, la locul potrivit, autorul acestei reeditări inserează și informația că A. Pann era un bun cunoscător al muzicii laice, dar nu dezvoltă acest subiect în cadrul unei lucrări teoretice dedicate muzicii bisericești. În acest sens, colecția sa de „cântece de lume” cuprinde astfel de melodii notate în semiografia modurilor bisericești, dar conținutul evidențiind alt limbaj modal extrabisericesc.

Conchidem și noi cu dr. Constantin Răileanu, autorul acestei cutezanțe culturale, științifice și muzicale de peste 600 de pagini, adusă la un final apoteotic, precum în muzică, și zicem: „Având la îndemână acest studiu, avem de fapt o lucrare de restituire care nu mai este obiect de muzeu, ce lipsea din cultura românească într-o formulă accesibilă și facilă oricărui cititor”, dar și un argument în plus că Anton Pann este bine așezat și păstrat în Coloana fără sfârșit a luminătorilor acestui neam.

 

Citeşte mai multe despre:   Anton Pann