Rugăciunea și lucrul se împletesc armonios în atelierele Mănăstirii Pasărea

Un articol de: Pr. Cornel Enache - 08 Noiembrie 2023

Odată trecut de poarta Mănăstirii Pasărea, pe partea dreaptă dai de o clădire asemănătoare chiliilor, ceva mai spaţioasă, care formează ansamblul monahal. Acolo funcțio­nează secțiile de croitorie și cizelură ale Atelierelor Patriarhiei Române. Acestea mai au puncte de lucru și la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din vecinătatea orașului Popești-Leordeni, și la Mănăstirea Țigănești, unde se confecționează obiecte liturgice din metal, tâmplărie, sculptură, țesătorie, broderie și tricotaje pentru veșmintele liturgice.

Aici, secțiile existente s-au pliat pe o mai veche tradiție existentă, mai ales în croirea veșmintelor, după cum am aflat de la maica Teofana Cristache, coordonatoarea atelierelor de la Mănăstirea Pasărea: „Primele atestări ale unor ateliere la Mănăstirea Pasărea datează de la începutul secolului trecut. Acestea nu erau ateliere, ci câteva războaie vechi de țesut, care existau în casele unor monahii încă de la începutul vieții monahale de la Pasărea. Abia în 1906 Prefectura Ilfov dăruiește în mănăstire un război de țesut și borangicul necesar confecționării drapelului donat Reginei de comitetul societății «Țesă­toarea». În 1912, stareța Ieroteea Marinescu de atunci dorește înființarea unui atelier de industrie casnică în mănăstire, fapt pentru care cere ajutorul Ministerului de Industrie și Comerț. Ajutorul ministerului a venit după ce două monahii din cadrul mănăstirii au făcut un stagiu de pregătire la mănăstirile Agapia și Văratec, unde au învățat lucrările de covoare și țesătoria pânzeturilor”.

Nu se mai știe cât și unde a funcționat acest atelier. Cert este însă că în 1940 Patriarhul Nicodim Munteanu a aprobat reînființarea atelierului de țesătorie de la Mănăstirea Pasărea, fapt concretizat abia trei ani mai târziu, din cauza războiului: „În 1943, Patriarhia aprobă înființarea atelierului, însă cu anumite condiții: nu putea fi particular, ci proprietatea mănăstirii, iar din venitul ce rezulta să se plătească între­ținerea atelierului, materialele ce trebuiau cumpărate și salarii către personalul de conducere și cel de muncă. În 1944, Patriarhia Română a dispus ca în clădirea arhondaricului să fie instalat un atelier de croitorie, în care să se confecționeze albituri pentru ostașii luptători pe fronturi și pentru premilitarii refugiați, adică viitorii ostași”, mai spune maica Teofana Cristache.

Războiului i-a urmat lunga perioadă comunistă, la începutul căreia, prin 1950, la Pasărea s-a înființat o cooperativă de producție: „Atunci utilajele maicilor - de fapt, ce aveau dânsele: războaie, mașini de cusut - au trecut în proprietatea mănăstirii și în localul fostului arhondaric s-au înființat trei secții de lucru: secția de covoare, secția de confecții și o secție de țesut. Lucrul la această cooperativă de producție a fost neîntrerupt până în 1958, când autoritățile de atunci au anunțat că pentru anul următor lucrătoarele - adică măicuțele, fiindcă lucrau numai măicuțe în cadrul acestei cooperative - nu vor mai primi plan de producție și nici fond de salarii. Atunci conducerea mănăstirii a fost nevoită să ia decizia întreruperii activității, a lichidării activității”.

Abia în 1969, sub îndrumarea vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, stareța de atunci, Lucia Dumbravă, reorganiza atelierele în aceeași clădire a fostei cooperative. Pentru ca din ianuarie 1973, din punct de vedere administrativ, atelierele să fie arondate Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, așa cum se găsesc până astăzi: „Sub atenta îndrumare a părintelui arhimandrit consilier Dionisie Constantin, aici funcționează mai multe secții de producție, având un personal de 25 de maici și surori, cea mai veche fiind Secția de croi­torie, unde se confecționează veșminte arhierești, veșminte preoțești, veș­minte diaco­nești, seturi pentru sfintele biserici, seturi de Sfânta Masă, Sfânta Proscomidie, pentru ușile împărătești, dvera - sunt bisericuțe care mai fac și la ușile diaconești - și tot ce este nevoie în biserică. De asemenea, se mai confecționează mantii arhierești și călugărești. Putem să amintim şi Secția de cizelură, care a fost înființată în timpul fericitului întru adormire Părinte Patriarh Teoctist, aici, în mănăstire, în 1993, când maicile au început să cizeleze candelele. Câțiva ani mai târziu, în 1997, au învățat să cizeleze icoane. Au început cu iconițe mai mici, după aceea au ajuns să cizeleze și icoane pentru catapetesme, în 1998. Iar după ce s-au perfecționat la icoane, începând cu 2009-2010, au început să lucreze racle pentru sfintele moaște. Aici, la Secția de cizelură, se lucrează raclele pentru sfinte moaște. Se lucrează din tablă de argint, este mai rezistentă. După aceea se mai lucrează sfinte vase, răclițe pentru sfinte moaște, candele suspendate, candele cu postament pentru Sfânta Masă. Urmează Secția de email. Aici se realizează diferite ornamente pentru înfrumusețarea crucilor de binecuvântare, copertele de Evanghelie și cruciulițe cu filigran. Acum șase ani am înființat Secția de croitorie pentru rase, dulame și veste călugărești, iar acum, cea mai nouă secție este cea de broderie și de mitre”, ne mai explică monahia Teofana.

„Dacă nu faci cu dragoste ca pentru Dumnezeu, nu poți să faci nimic“

Lucrul făcut ca pentru Dumnezeu este rețeta trăiniciei și a calității obiectelor ce ies din mâinile călugărițelor de la Mănăstirea Pasărea, care își desfășoară activitatea în secțiile Atelierelor Patriarhiei Române.

Sunt peste cinci decenii de când fericitul întru adormire Patriarh Justinian Marina deschidea aici acele secții de croitorie pentru veșminte preoțești și de cizelură pentru diferite obiecte de cult. Activitatea a continuat neîntrerupt până astăzi, când 25 de monahii împletesc lucrul bineplăcut lui Dumnezeu cu rugăciunea smerită.

Prima secție pe care am vizitat-o a fost cea de cizelură, unde se confecționează racle din argint pentru sfintele moaște și icoane-relicvar. Coordonatoare a activității este maica Fanuria Negru: „Cizelura este o sculptură în metal, dar e mult mai mult decât o sculptură. Doar că se lucrează mai întâi negativul și după aceea se lucrează pe față. Dar aș vrea să spun de la început, ca să se înțeleagă despre ce este vorba: depinde de comenzile și de lucrările pe care le facem. Pentru o raclă, de exemplu, trebuie făcut mai întâi un proiect, apoi un desen. Acum noi lucrăm în argint, argint masiv, pentru că merită sfinții, ca mod de cinstire, zic eu. Nu e un lucru ușor, se lucrează foarte mult, e foarte amplă meseria aceasta și e bine să fie metal prețios, fiindcă aceasta parcă încununează lucrarea. După aceea se scoate de­senul pe tablă, se punctează, pentru că indigoul se șterge și de aceea se punctează, ca să rămână imprimat. Ni se aduc foi de tablă, tăiate la dimensiunile de care am avea nevoie. Și după aceea avem dăltițe, poansoane, foarte multe forme: pe dos, lucrăm cu unele mai groase, pe față avem altele mai subțiri, mai finuțe. Apoi cu dăltițe scoatem cutele, motivul floral. Nici meșterul care ne-a învățat nu ne-a încurajat la început, pentru că a zis că nu este pentru noi și să o lăsăm baltă. Dar i-am spus: «Nu vă supărați, suntem trimise cu ascultare și noi trebuie să facem ceea ce ni s-a spus». Din 1995 lucrăm cizelură, în 1997 am învățat la Popești-Leordeni și la începutul lui 1998 a trebuit să începem noi să lucrăm: meșterul s-a îmbolnăvit, a și murit în 1998. A fost lucrarea lui Dumnezeu, pentru că am fost singurele și ultimele lui ucenițe, pentru că nu a format pe altcineva. Nu neapărat în cizelură, ci în orice faci, dar mai ales când faci lucrul lui Dumnezeu, dacă nu faci cu dragoste, ca pentru Dumnezeu, nu are cum să-ți iasă lucrul. Și eu socot, pentru că v-am spus că nu am ştiut de la început, nici nu știam să țin ciocanul în mână, m-am speriat când am văzut poansoane și ciocane de un kilogram și jumătate, am spus: «Nu e pentru mine». Am plâns un pic la început, m-am dus la Sfântul Dimitrie, m-am închinat și am spus: «Sfinte, te rog, ajută-ne!» Și într-adevăr Dumnezeu a fost cu noi și cred că a încununat ascultarea. Trebuie să pui multă, multă dragoste”.

Tot la Secția de cizelură se realizează ornamente din email pregătit la cald. Specialistă aici este maica Justiniana: „Lucrăm ornamente, cruci de binecuvântare pentru Sfânta Masă, cu materiale cum sunt cupru și email. Le curăț, le spăl. Sunt presate la presă la Popești-Leordeni, și eu le curăț cu acid azotic, acid sulfuric și după aceea aplic email și copt, la 1.000 de grade la butelie”.

În atelier există și o subsecție unde se lucrează mitre arhierești de către două măicuțe care au fost trimise în Grecia pentru a deprinde meș­teșugul. Monahia Filofteia ne explică: „Am fost trimise de Preafericitul Părinte Patriarh în Grecia spre a învăța acest meșteșug și acum încercăm să punem în exercițiu tot ceea ce am învățat acolo. Noi pregătim mitra în felul următor: facem un calapod, pe calapod facem o carcasă din compresii sterile, cu aracet, se lasă la uscat, după aceea se face broderie pe mașina de brodat. După ce s-a executat broderie se lipește pe acel calapod și pe urmă se ia la împodobit: cu pietre, cu lănțișor, fiecare după cum are cerința. Folosim catifea și un material care se numește atlas. Firul este unul metalic special care ar imita firul de aur, dar de fapt este un metal comun pentru a scoate în evidență broderia pe material.

Maica Teofana Cristache ne-a vorbit şi despre semnificația veșmintelor liturgice: „Prin culoarea, forma și calitatea materialului din care erau confecționate, veșmintele liturgice au produs și produc o puternică impresie asupra credincioșilor. Să nu uităm că splendoarea veșmintelor a dus la convertirea multor necre­dincioși în vechime și nu numai. Atâta vreme cât prezența noastră la Sfânta Liturghie reprezintă începutul prezenței în Împărăția lui Dumnezeu, unde Hristos este în mijlocul nostru ca Împărat și Arhiereu, nu se poate ca slujba să nu fie grandioasă. La curtea împăratului nu te poți duce oricum, în sala tronului nu se poate să nu fie grandoare. Veșmintele de asemenea trebuie să fie deosebite prin frumusețe și calitate, dar nu trebuie să fie un element de mândrie și de opulență”.

Una dintre secțiile importante și cea mai veche de la Mănăstirea Pasărea este cea de croit. Șase măicuțe lucrează zi de zi la contururile viitoarelor veșminte preoțești, dvere și acoperăminte pentru obiectele de cult și mobilierul din biserici. Maica Natalia ne-a vorbit despre croirea unui veşmânt preoțesc: „Trebuie să-i dăm măsurile pe care le avem, să îl desenăm și după aceea îl tăiem, îl croim. Cu rezerve, cu tot ce trebuie. Stiharul este croit după măsuri. La felon există un tipar. Și felonul, la fel: se așază stofa pe masa de croit, se dau măsurile, dimensiunile respective, se desenează, după aceea se pune câte un tipar: unul pentru forma rotundă, altul la guler. Lucrăm și cu stofa țesută în atelierele de la Mănăstirea Țigănești, dar cumpărăm stofă și din Grecia. Fiecare maică croiește câte un veșmânt, începând de la stihar, brâu, mânecuțe, epitrahil, felon. La comandă se fac și acoperăminte pentru Sfintele Daruri”.

Uneori, când sunt multe comenzi, maicile lucrează peste program, astfel încât un veșmânt preoțesc, odată comandat, poate fi gata chiar și în două sau trei zile. Câteodată, aici se primesc și unele comenzi cu totul speciale: „O deosebită cinste și onoare am primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru atelierul nostru de croitorie atunci când a fost luată hotărârea de a confecționa veșmintele liturgice preoțești pentru sfințirea Altarului Catedralei Naționale. Personalul nostru monahal, primind cu bucurie, a lucrat cu dăruire și dragoste pentru marele eveniment ce a avut loc în Anul Centenar al Marii Uniri. Atunci noi am lucrat veșmintele preoțești cu care au slujit preoții la sfințirea Altarului Catedralei Naționale”, îşi aminteşte monahia Teofana Cristache.

În Secția de broderie, fiecare piesă de veș­mânt, odată trecută prin croitorie, este înfru­musețată cu splendide ornamente brodate. În acest scop, maicile folosesc niște utilaje de ultimă generație: „Ca să fim mai performante, mai competitive, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, din donații personale, a cumpărat pentru atelierul nostru atât mașina de brodat cu care realizăm broderia pentru tot ce ține de veș­mântul preoțesc sau arhieresc, cât și mașinile de cusut care sunt acum în atelierul de confecții. Acestea le-au înlocuit pe altele care erau foarte vechi, unele chiar din 1966“.

Maica Tavita ne-a explicat pregătirea de care a avut parte pentru utilizarea noii aparaturi: „Când a fost cumpărată mașina, cei de la care a fost achiziționată ne-au oferit douăzeci de ore de pregătire. Am avut parte iarăși de o altă pregătire, tot cu binecuvântarea Părintelui Patriarh, când am reușit să mergem două săptămâni la Arad, la Mănăstirea Gai, unde maicile au fost foarte drăguțe și ne-au învățat foarte multe. Cam asta a fost. Restul, autodidact. Și, sigur, maica Teofana ne-a îndrumat, pentru că cel puțin în meseria de broder trebuie să ai și cunoștințe de croitorie, or eu nu le aveam. Maica Teofana ne-a oferit tot suportul, la fel și măi­cuțele. Pentru că trebuie să știi anumite coordonate, că aici intră și un galon, adică să știi cum pui modelul”.

Veșmintele, odată croite și brodate, ajung în Secția de confecții, unde primesc forma finală. Patru măicuțe lucrează la mașinile de cusut. Aici maica Arsenia confecționa o mantie de călugăr: „Pentru a obține cutele mantiei, se pun cuiele, după aceea se presează cu o cârpă foarte umedă, cu mașinile de călcat și o lăsăm la uscat trei, patru zile, o săptămână cel mult, după aceea îi dăm cuiele jos din ambele părți, punem gulerul și este gata. Facem și alte lucruri: fesuri de preoți, seturi pentru biserică, mai multe”.

Programul de lucru al tuturor măicuțelor din atelierele de la Pasărea nu este exclusiv. Toate au și ascultări de îndeplinit în biserică și participă la slujbe. Astfel rugăciunea și lucrul sunt neîntrerupte și se împletesc armonios. Pentru că și una, și cealaltă sunt făcute spre slava Creatorului a toate. „Deoarece ascultarea noastră trebuie împlinită cu rugăciune și binecuvântarea lui Dumnezeu, tot Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, sub a cărui ascultare suntem, a hotărât ca programul nostru de lucru să înceapă după Sfânta Liturghie, ca tot personalul atelierului să poată participa la slujbă. Maicile merg dimineața la Sfânta Liturghie, după aceea vin și își continuă lucrul în atelier. E bine să mulțumim pe această cale și cre­dincioșilor care vin și comandă la noi veșminte pentru preoții slujitori, pentru duhovnicii lor, şi astfel ne susţin activitatea. Și noi, de asemenea, îi pomenim și ne rugăm pentru dânșii. Aici în atelier există o candelă aprinsă în fiecare zi pentru toți binefăcătorii noștri”, mărturiseşte în încheiere monahia Teofana Costache, coordonatoarea Atelierelor Patriarhiei Române de la Mănăstirea Pasărea.

 

* Reportaj realizat pentru Radio TRINITAS în martie 2019, revizuit în noiembrie 2023 şi adaptat pentru ziar.