Rugăciuni pentru creştinii persecutaţi
Peste 100 de milioane de creştini sunt persecutaţi pentru credinţa lor, anunţă Worthy News. Milioane de creştini de la Vancouver la Vladivostok s-au rugat duminică, 8 noiembrie, pentru creştinii persecutaţi în mai multe ţări ale lumii. Ziua Mondială de Rugăciune pentru Bisericile Persecutate (IDOP) a fost dedicată creştinilor care se confruntă cu discriminarea socială şi cu opresiunea guvernamentală şi care trăiesc sub ameninţarea întemniţării sau execuţiei pentru credinţa lor. „Lumea a privit îngrozită violenta furie declanşată împotriva creştinilor indieni din statul Orissa, anul trecut. Mai sunt şi alte zone ale lumii, spre exemplu, Coreea de Nord, unde se înregistrează acte de persecuţie, dar de foarte multe ori nu vedem sau nu auzim toată povestea“, au explicat, într-o declaraţie, membrii IDOP. De şapte ani, Coreea de Nord este pe primul loc în ceea ce priveşte persecuţiile asupra creştinilor, anul acesta „podiumul“ fiind completat de Arabia Saudită şi Iran. Ţinta guvernelor din aceste ultime două ţări au fost musulmanii convertiţi la creştinism. Peste jumătate din populaţia globului trăieşte în locuri unde credinţa şi practica religioasă sunt sever restricţionate.