„Să facem cât mai cunoscut modul creştin de a răspunde provocărilor lumii contemporane“

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 25 Iulie 2007

▲ Biserica cu hramul „Înălţarea Domnului“ din comuna Podoleni, judeţul Neamţ, a fost construită între 1874-1886 ▲ În anul 2002 s-a demarat construirea unei case sociale la care s-a lucrat, până în prezent, 95% şi se fac eforturi pentru mobilarea şi utilarea ei ▲ Pe plan pastoral-misionar, „ne-am străduit să răspundem problemelor specifice timpului nostru, prin intensificarea rugăciunii şi a catehezei“ ▲ La nivel filantropic, parohia a iniţiat în fiecare an acţiuni prin care au fost donate alimente, lemne de foc unor familii nevoiaşe ▲ Parohia Podoleni 1 colaborează foarte bine cu autorităţile locale ▲

Părintele Eugen Ioan Ţăpuc este paroh la Podoleni 1, Protopopiatul Roznov, judeţul Neamţ din iulie 2000. Încă de la instalarea în parohie, constatând necesitatea stringentă a unei surse de încălzire a bisericii parohiale, a iniţiat şi finalizat, împreună cu credincioşii, construirea a două sobe de teracotă în biserică, chiar în toamna anului 2000. În anul 2002 s-a demarat construirea unei case sociale la care s-a lucrat, până în prezent, 95% şi se fac eforturi pentru mobilarea şi utilarea ei. Această construcţie este formată din parter şi parţial etaj. La parter, funcţionează o sală de mese şi bucătăria, iar la etaj - o suprafaţă de 56 mp - spaţiul este destinat bibliotecii parohiale, sălii de şedinţe pentru Consiliul parohial, cancelariei parohiale şi unei camere de oaspeţi. Paralel cu ridicarea casei sociale, în anul 2005 - când această construcţie se afla în stadiul acoperirii -, profitând de racordarea comunei Podoleni la reţeaua de gaz metan, parohia a demarat şi lucrările de racordare a bisericii la reţeaua de gaz şi de executare a lucrărilor de termoficare în vederea dotării bisericii şi a casei sociale cu sistem de încălzire centrală. Această lucrare a fost finalizată în primăvara anului 2006. „Pentru realizarea acestor obiective am cerut ajutorul credincioşilor care s-au implicat activ în aceste lucrări, prin muncă voluntară, dar şi prin donarea sumelor de bani necesare achiziţionării materialelor de construcţie“, ne-a spus preotul Eugen Ţăpuc. Cateheze, filme şi multă activitate liturgică Pe plan pastoral-misionar, „ne-am străduit să răspundem problemelor specifice timpului nostru, prin intensificarea rugăciunii şi a catehezei“, mai spune părintele. „Astfel, de la început am introdus săvârşirea Sfântului Maslu de obşte în fiecare post, slujba Vecerniei sâmbăta şi în ajunul sărbătorilor, săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite în fiecare miercuri şi vineri din Postul Mare. La toate aceste ocazii ne străduim să facem cât mai cunoscută şi înţeleasă învăţătura Bisericii noastre, cât şi modul creştin de a răspunde şi a face faţă la provocările lumii contemporane, prin predici şi cateheze. În fiecare duminică din Postul Mare şi până la Pogorârea Duhului Sfânt, seara, - începând din anul 2005 - la biserică s-a ţinut câte un ciclu de cateheze în care am abordat teme importante, zicem noi, pentru credincioşii noştri. Astfel, anul acesta am vorbit despre Sfintele Taine şi importanţa lor pentru o adevărată viaţă creştină, accentuând în special în Taina Cununiei, drepturi şi obligaţii, impedimente, căsătoriile mixte“, continuă pr. Ţăpuc. Pentru a înlesni însuşirea acestor cunoştinţe de către credincioşi, părintele a realizat aceste lecţii sub forma unor prezentări în Power-Point. „Pot spune ca această modalitate de prezentare a captat atenţia credincioşilor, textele fiind astfel accesibile şi celor mai vârstnici, care le-au putut citi. Metoda aleasă a dat şi prilejul explicării multor nelămuriri pe care aceştia le aveau în legătură cu Sfintele Taine“, subliniază părintele de la parohia Podoleni 1. De asemenea, tot în perioada Postului Mare la biserică s-au rulat filmele „Iisus din Nazaret“, „Patimile lui Hristos“ şi unele reportaje despre Ţara Sfântă, Sfânta Lumina, mari duhovnici. În vara aceasta, credincioşii din parohia Podoleni 1 vor merge în pelerinaj la mănăstirile din Bucovina. Donaţii pentru cei mai nevoiaşi La nivel filantropic, parohia a iniţiat în fiecare an la sărbătorile de Paşti şi de Crăciun acţiuni prin care au fost donate alimente, lemne de foc unor familii nevoiaşe. „În general, credincioşii răspund la solicitările noastre, implicându-se în activităţile pe care le desfăşurăm, dar mai avem de lucru la capitolul frecvenţa la biserică, întrucât, dintr-un număr total de aproape 2.000 de credincioşi, credem ca avem o frecvenţă de aproximativ 15%. La aceasta contribuie situaţiile legate de fenomenul imigraţiei, tinerii lipsiţi de ajutorul moral şi îndrumarea părinţilor, dependenţa de televizor şi calculator“, a mai spus părintele Eugen Ţăpuc, împreună slujitor aici cu pr. Gavril Ţepeş. Parohia Podoleni 1 colaborează foarte bine cu autorităţile locale. Primăria Podoleni a sprijinit financiar construcţia casei sociale (câte 1.000 de lei în fiecare an, din 2005) şi a participat la organizarea aducerii la parohie a icoanei Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistriţa, în anul 2005. De asemenea, parohia se află în bune relaţii şi cu Şcoala Podoleni. ▲ Un sat cu o vechime de 500 de ani Biserica cu hramul „Înălţarea Domnului“ din comuna Podoleni a fost construită între 1874-1886, în timpul preotului de vrednică amintire Constantin Dimitriu, învăţător al satului. În 1974, pridvorul a fost refăcut din temelie, fiind construit din cărămidă şi cu mult mai mare decât cel iniţial. Până în 1950 nu era pictată decât bolta naosului. Pictura interioară a fost executată în frescă între anii 1950 - 1952. Catapeteasma impunătoare, de o deosebită frumuseţe, este lucrată din lemn cu ornamente sculptate şi pictată în ulei în stil bizantin. Uşile împărăteşti sunt sculptate în lemn cu model bizantin, imitând filigranul. În biserică se păstrează o pisanie de piatră de la fosta biserică Bociuleşti, scrisă în slavonă, datând din anul 1629, şi două pietre de mormânt cu inscripţii în slavonă tot de la biserica - azi în ruine - de la Bociuleşti. Comuna Podoleni este aşezată în partea de sud- est a judeţului Neamţ, pe valea râului Bistriţa în zona premontană a acestuia. Există documente care atestă o vechime de peste 500 de ani a acestei aşezări, mărturie peste veacuri stând ruinele Mănăstirii Bociuleşti. Până în 1996, în comuna Podoleni existau o singură parohie şi două biserici (una în satul Negriţeşti), deservite de doi preoţi slujitori. Astăzi, în comuna Podoleni există patru parohii din care trei în satul Podoleni şi una în Negriţeşti. Parohia Podoleni 1, cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Cuvioasa Parascheva“, este parohia-mamă din care s-au desprins celelalte două: parohia Podoleni - Şes şi parohia Luncaşi.