Să fim atenți la noi înșine!
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 31, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 325-326
„Fraților și părinților, în învățătura [cateheza] anterioară, ca să nu lungim prea mult cuvântul, am lăsat neterminate cele învățate tocmai atunci când voiam să spunem ce înseamnă a ne supraveghea pe noi înșine; acum însă prin învățătura de față venim să ne plătim datoria cuvântului, ca unii ce am fost așezați pentru aceasta și trebuie să dăm pururea iubirii voastre rația cuvântului (Luca 12, 42).
Așadar, ce este, așa cum spuneam atunci, a fi atenți la noi înșine (Ieșirea 23, 21) și a ne supraveghea pe noi înșine? A se supraveghea fiecare pe sine însuși înseamnă a grăi fiecare către sine însuși: Oare nu cumva mă stăpânește cutare patimă? Căci aud în dumnezeieștile Scripturi că cine are o singură patimă nu va intra în Împărăția cerurilor, căci scris este: «Căci dacă nu va păzi cineva toată Legea, ci va cădea într-o singură poruncă, S-a făcut vinovat față de toate poruncile» (Iacov 2, 10). În chip asemănător, a se supraveghea cineva pe sine însuși e asemenea cu a spune în el însuși: Oare n-am neglijat cutare sau cutare poruncă, sau nu sunt nepăsător și disprețuitor față de ea și nu o făptuiesc? Căci spune Hristos Dumnezeu: «O iotă și o cirtă din legea poruncilor Mele nu va trece, până ce se vor face toate» (Matei 5, 18), și iarăși: Cine dezleagă una dintre poruncile acestea mai mici și-i învață pe oameni să facă așa, cel mai mic se va chema în Împărăția cerurilor (Matei 5, 19).
Căci trebuie să fim cu luare-aminte la dumnezeieștile Scripturi și, atunci când acestea se citesc, omul trebuie să se privească pe sine însuși și să înțeleagă ca într-o oglindă sufletul său (Iacov 1, 23) în ce fel de lucruri se află.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)