Să ne amintim de Patriarhul Iustin Moisescu

În 31 iulie se împlinesc 40 de ani de când Patriarhul Iustin Moisescu, al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut în Țara de peste Veac. A binevoit Dumnezeu să se nască în mioriticul sat Cândești, din fostul județ Muscel, ca fiu al unui învățător care s-a jertfit în Războiul pentru Întregirea Țării, aşadar orfan de tată la o vârstă fragedă.

A fost un teolog de studiu concentrat și un profesor exigent, având ca specialitate Noul Testament. A fost un intelectual sclipitor și plin de acrivie, cum rar se mai întâlnesc astăzi! După ce a obținut doctoratul la Atena, a zăbovit o vreme la Universitatea din Strasbourg, apoi a fost profesor la Varșovia. Revenit în țară, a predat la universitățile din Iași, Suceava și în cele din urmă la Institutul Teologic din București.

În 1956, după trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Nicolae Bălan, profesorul Iustin Moisescu intră în monahism și este ales Mitropolit al Ardealului. Nu va păstori în Sibiu decât zece luni, pentru că, după trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Sebastian Rusan, devine Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei. Rămâne în această demnitate vlădicească timp de douăzeci de ani. Perioada era una cât se poate de grea pentru Biserică. Cu toată severitatea pe care o arăta Mitropolitul Iustin, preoții, monahii și monahiile nu uită ce a făcut pentru mănăstiri și monahism, după cum nu uită felul demn, chiar impozant, în care trata cu stăpânirea comunistă.

A numit stareți și starețe destoinici, cărora le-a transmis ceva din eleganța lui înnăscută. În aceiași ani, acest mare mitropolit, care îi uimea pe ierarhii eleni cu impecabila neogreacă pe care o vorbea, ne reprezenta Biserica cu strălucire la reuniunile pentru pregătirea Marelui Sinod Ortodox care se desfășurau la Rodos sau la Chambésy, în Elveția. Trebuie s-o spunem drept: Iustin Moisescu a fost primul nostru mare diplomat bisericesc. Ca mitropolit și, mai târziu, ca patriarh, prestanța, conversația lui - știa să poarte o discuție cu un șef de stat sau cu un cap încoronat - și prezența la recepția unor misiuni diplomatice din București rămân fără seamăn și pereche. Jacques Chirac, fostul președinte al Franței, a vizitat Iașiul în anul 1975 și a luat parte la o Liturghie, iar apoi a dejunat cu Mitropolitul Iustin, care vorbea o franceză fluentă și elegantă. Premier al Franței pe atunci, Chirac a plecat de la Iași cu o listă ce cuprindea numele unor teologi români, cărora ulterior le-au fost trimise invitațiile și bursele promise.

Acest om sobru și permanent frământat, străin de satisfacțiile formale pe care le aduce uneori fastul chiriarhal, era drept și înțelegea neajunsurile și poticnirile umane. Simțul dreptății îl determina să promoveze ca stareți, starețe sau ca parohi la bisericile mai importante numai oameni cu vocație și bine pregătiți. Iar atunci când se arătau inerentele poticneli, înaltul ierarh înțelegea neputințele și știa să fie blând și iertător. Nu ierta hoția, dacă se arăta, cumva, pe undeva.

Mitropolitul dr. Iustin Moisescu a devenit Patriarh al zbuciumatei Biserici Ortodoxe Române în vremuri greu de îndurat, când stăpânirea atee, mai ales în deceniul al optulea din secolul trecut, își reluase atitudinea de prigonire a Bisericii. Îndată după cutremurul din martie 1977 fusese demolată Biserica Enei din București, fapt consternant și rău prevestitor. Își începea patriarhatul cu o catastrofă, precum i-a fost și perioada celor nouă ani de suplicii administrative, sfârșind tragic cu o moarte pe cât de grăbită, pe atât de suspectă.

De aceea se cuvine să ne reamintim de Patriarhul Iustin, de personalitatea și de opera sa, acum, după patru decenii de la trecerea la cele veșnice. Acest om de mare distincție intelectuală și sufletească a rămas mereu legat de locurile sale natale.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a făcut, la 15 octombrie 2006 - pe atunci era Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei -, un gest de înaltă delicatețe și de cinstire a ilustrului său înaintaș în scaunul mitropolitan și patriarhal, organizând un popas duhovnicesc de recunoștință chiar în sala construită de fostul Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei, purtând același nume: „Dr. Iustin Moisescu”.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, de unde a venit pe lume al patrulea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a reeditat o parte din opera sa în colecția „Integrala Iustin”, urmând să apară toată opera sa, lucrare de care m-am îngrijit cum am știut mai bine!

Patriarhul Iustin Moisescu a creat o tipologie arhierească și stărețească după chipul și exigențele sale. În termeni laici, demersul acesta poartă numele de „școală”. Lucrarea Patriarhului Iustin s-a continuat astfel prin oamenii pe care i-a ales, îndrumat și promovat, care i-au perpetuat stilul inconfundabil. Adică acel aliaj de eleganță organică, râvnă și simț al datoriei.

Fie-mi îngăduit să închei acest popas de pioasă amintire cu un detaliu definitoriu pentru Patriarhul Iustin. Sosise în vizită oficială în România Konstantinos Karamanlis, președintele Greciei vreme de două legis­laturi și covârșitoare personalitate politică, cel care a reinstaurat democrația în țara sa, în 1974, după regimul de dictatură militară. La sfârșitul dialogului cu Patriarhul Iustin, Konstantinos Karamanlis i-a spus: „Așa ar trebui să vorbim noi grecește - cum vorbește Preafericirea Voastră”.

Acesta poate fi un crochiu al celui de-al patrulea Patriarh al României, cuprins în câteva slove scrise cu emoție și recunoștință de un ierarh promovat de Patriarhul Iustin Moisescu! Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!