Să nu-L judecăm aspru pe Dumnezeu!

Duminica a 16-a după Rusalii (Pilda talanților) Matei 25, 14-30

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mână avuția sa. Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, și a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci talanți. De asemenea, și cel cu doi a câștigat alți doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit și stăpânul acelor slugi și a făcut socoteala cu ele. Și, apropiindu-se cel care luase cinci talanți, a adus alți cinci talanți, zicând: Doamne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se și cel cu doi talanți, a zis: Doamne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună și credincioasă! Peste puține ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi și cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat. De aceea, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Și răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană și leneșă, știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, și eu, venind, aș fi luat ce este al meu cu dobândă. Luați, deci, de la el talantul și dați-l celui care are zece talanți. Căci tot celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce n-are și ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncați-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!

Sfânta noastră Biserică a rânduit ca în această duminică să citim Evanghelia despre minunata pildă a talanților, consemnată de către Sfântul Apostol și Evanghelist Matei la cap. 25, 14-30.

Această pildă, inclusă de exegeți în categoria pildelor din care desprindem învățături de credință sau dogmatice, face parte din cunoscuta Cuvântare eshatologică rostită de către Domnul nostru Iisus Hristos cu privire la dărâmarea cetății sfinte a Ierusalimului, la a doua Sa venire și judecata de pe urmă.

Împrejurările în care Hristos Domnul a rostit această impresionantă cuvântare (Matei cap. 24-25) sunt lămurite de autorul celei dintâi Evanghelii, scrisă de Apostolul Matei. Astfel, el scrie că Fiul lui Dumnezeu, aclamat de mulțimi, a intrat în Ierusalim, a mers la Templu, i-a alungat pe cei ce vindeau și cumpărau acolo „și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei” (Matei 21, 12-13), apoi s-a întors în Betania și a revenit în cetatea sfântă a doua zi. Erau, așadar, zilele Sfintelor Sale Pătimiri. Atunci a învățat El în templu și a prezis arhiereilor și bătrânilor poporului că se va lua de la ei „împărăția lui Dumnezeu și se va da neamului care-i va face roadele” (Matei 21, 43).

Tot Evanghelistul Matei ne lămurește că, într-o altă zi, Mântuitorul a ieșit din mărețul Templu al Ierusalimului și, ajungând pe Muntele Măslinilor, „s-au apropiat de El ucenicii Săi, ca să-I arate clădirile templului. Iar El, răspunzând le-a zis: Le vedeți pe toate acestea? Adevăr vă grăiesc: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească” (Matei 24, 1-2).

Să priveghem pentru venirea Domnului

Vorbindu-le despre zilele de pe urmă, El îi sfătuiește pe apostoli și, prin ei, pe noi toți, să veghem tot timpul spre a nu fi surprinși nepregătiți de venirea Sa: „De aceea și voi fiți gata, că-n ceasul în care nu gândiți va veni Fiul Omului” (Matei 24, 44).

Pentru ca apostolii să înțeleagă acest îndemn dumnezeiesc la priveghere, Hristos Domnul rostește trei pilde: pilda slujitorului bun (Matei 24, 45-51), care se îngrijește cu dăruire de celelalte slugi și când vine Stăpânul îl răsplătește; pilda celor zece fecioare (Matei 25, 1-13), model de priveghere cu candelele pline de fapte bune și credință, în vederea Parusiei, care vine pe neașteptate.

Cea de-a treia pildă, a talan­ților, a fost rostită, ca și celelalte două, numai în fața Sfinților Apostoli. Și aceasta este tot o lecție profundă despre priveghere, despre a doua Sa venire și despre lucrarea responsabilă, activă, în lumina Evangheliei, a Apostolilor și a tuturor celor care credem în Dumnezeu, avându-i ca exemplu ziditor pe slujitorii buni și credincioși, înmulțitori de talanți.

Mesajul acestei pilde este eshatologic, însă ea are și un caracter moral: ne învață să punem în lucrare talanții, adică darurile materiale și spirituale pe care ni le-a dăruit Dumnezeu, pentru că vom da seama de ele la judecata de pe urmă.

În Pilda talanților se arată că Împărăția cerurilor este „asemenea unui om care, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a încre­dințat avuția sa: unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui” (Matei 25, 14-15). Dumnezeu cunoaște pe deplin inima omului și râvna pe care o are de a lucra și a valorifica talanții, de aceea a dat ­fiecăruia daruri după puterea lui. Atâția talanți i-a dăruit El fiecăruia spre a-i întrebuința în slujirea Tatălui ceresc și spre mântuirea sufletului, cât poate el lucra, pentru a dobândi câștig bun. Acest lucru reflectă, pe de o parte, generozitatea lui Dumnezeu și, pe de altă parte, încrederea pe care El o are în fiecare om, bogat sau sărac, tânăr sau vârstnic, de a înmulți virtuțile și a dobândi lucrul cel mai de preț: mântuirea sufletului. Faptul că Stăpânul „a plecat departe” și pentru „multă vreme” arată cât de iubitor și de milostiv este, oferindu-ne tuturor răgazul de a lucra cu darurile Sale, „din straja dimineții și până în straja nopții”, spre a le înmulți pentru noi și pentru semeni. „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrările Tale!”

Talantul se înmulţeşte cu osteneală

A-ți dubla talantul oferit în dar de Dumnezeu nu este puțin lucru. Pentru aceasta este nevoie de multă osteneală, de trudă și responsabilitate, de rugăciune și de post, de credință și de fapte bune, că spune Scriptura: „Și după cum trupul fără suflet este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă!” (Iacob 2, 26).

Și nouă, celor de azi, ne-a dăruit Dumnezeu mulți talanți, după puterea și dragostea noastră. Și de la noi așteaptă Părintele ceresc să lucrăm cu ei, adică să înmulțim virtutea și să împu­ținăm răul, să devenim făclii luminoase înaintea oamenilor ca ei, „văzând faptele noastre cele bune, să-L preamărească pe Tatăl nostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

Dumnezeu Stăpânul nu ține seama de importanța și de multitudinea darurilor revărsate peste noi, nici nu cere ceva peste puterile noastre, ci caută la inima omului, la modul în care acesta își trăiește credința, la nevoința și la vrednicia sa. De aceea, El îl răsplătește pe cel cu doi talanți ca și pe cel care a primit cinci, iar pe cel leneș, inactiv, fricos, care și-a îngropat talantul în pământ, ba chiar își judecă Stăpânul, numindu-L „om aspru, care seceră unde nu a semănat și adună de unde nu a împrăș­tiat” (Matei 25, 24), l-a mustrat și l-a pedepsit.

Stăpânul plecat departe este Hristos Domnul, Care S-a înălțat la ceruri și va veni la sfârșitul veacurilor să ceară de la fiecare om socoteală pentru darurile primite. Pentru cei care au fost buni „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”, răsplata este mare. Nu în talanți pământești, adică în 34,272 kg de aur ori argint, cât cântărea un talant, ne răsplă­tește Tatăl nostru ceresc. Dumnezeu răsplătește cu bucurie: „Intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 23), spune El slujitorului credincios și harnic. Aceasta este negrăita bucurie pe care o au îngerii și sfinții din ceruri și aceasta este răsplata Stăpânului pentru credinciosul Său slujitor. Și încă mai mult de atât: „... Peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune...”. Aceasta înseamnă că slujitorul harnic și credincios, care și-a înmulțit talanții, se va învrednici de bunătăți spirituale nemaivăzute și nepieritoare, așa cum anticipa Sfântul Apostol Pavel: „Cunosc un om întru Hristos, care acum paisprezece ani [...] a fost în rai și a auzit cuvinte de nespus, pe care nu-i este îngăduit omului să le grăiască” (II Coloseni 12, 2).

Sluga leneșă, vicleană, necuviincioasă și lipsită de respect este aruncată „întru întunericul cel mai dinafară” (Matei 25, 30), pentru că nu a șlefuit mărgăritarul primit, ci l-a îngropat în pământul neroditor al indife­renței, al nepăsării și al nepriceperii. „Întunericul cel mai dina­fară” este, așadar, locul înfrico­șător situat în afara Împă­răției luminii, a păcii și a comuniunii de dragoste cu sfinții, drepții și îngerii lui Dumnezeu.

Talantul încredințat acestui slujitor nevrednic era valoros și egal în răsplătire cu ceilalți doi: Stăpânul a avut încredere în el, de aceea i l-a dăruit, ceea ce înseamnă că El își pune nădejdea în fiecare om. Nu este pământean creat de Dumnezeu care să nu fi primit nici un dar de la El. Pe fiecare copil care se naște și este botezat în numele Sfintei Treimi, Dumnezeu îl așteaptă să îmbrace, în viață, haina luminoasă a sfințeniei și să devină cetățean al Împărăției Sale veșnice.

Să nu ne îngropăm viața în păcat, ci să o trăim încă de aici în Hristos, încât să fim vrednici a grăi împreună cu Apostolul Pavel: „... Și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20).

Să nu dăm vina pe Dumnezeu pentru nereuşitele noastre

Mântuirea este talantul cel mai de preț de care ne putem învrednici, dar numai dacă lucrăm împreună cu Dumnezeu. Cel de-al treilea slujitor a refuzat să lucreze cu Stăpânul său și chiar l-a judecat. Să nu-L judecăm pe Dumnezeu, să nu cădem în acest păcat greu și să nu dăm vina pe El pentru toate nereușitele și neîmplinirile noastre. Nu El este de vină că suntem leneși, răi, indiferenți și egoiști, ci noi. Dumnezeu este alături de noi în toate nevoințele cele bune și în urcușul nostru duhovnicesc. Cine sunt oamenii care îl judecă pe Dumnezeu? Cei care nu-I cunosc lucrarea și binefacerile făcute tuturor, cei care nu-L iubesc și nu-L slăvesc!

Sunt unii care ar dori să se ascundă în pământ, pentru a nu se întâlni cu Hristos în ziua cea mare a judecății! De ce oare? De rușine că nu au lucrat și nu au înmulțit talanții primiți de la El.

Pilda aceasta minunată are și o componentă morală, care decurge din cuvintele: „Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi și Eu, venind, aș fi luat ceea ce este al Meu cu dobândă” (Matei 25, 27).

Zarafii sunt, în acest caz, bisericile și mănăstirile, așezămin­tele de caritate și spitalele, penitenciarele, săracii și neputin­cioșii, orfanii și văduvele... Dacă slujitorul necuviincios, leneș și indiferent ar fi folosit darul primit pentru ajutorarea semenilor aflați în nevoi, de mare „bucurie” și cinste s-ar fi învrednicit în fața Stăpânului său.

Prin cuvintele acestei pilde, Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă să priveghem permanent și să lucrăm de îndată cu talanții primiți, așa cum au făcut cei care au primit cinci și doi talanți, pentru ca nu cumva să-i „fure” cineva de la noi. El ne va cere talanții înapoi, așa cum ne va cere și inima și viața: „Fiule, dă-mi inima ta, iar ochii tăi să vegheze asupra căilor mele” (Pilde 23, 26).

Cei doisprezece ucenici ai Domnului, unsprezece galileeni și unul din Iudeea, au primit, la rândul lor „talantul apostoliei”. Unsprezece l-au pus în lucrare, cu dăruire, cu vrednicie și cu dragoste, până la jertfa supremă, iar Iuda din ­Kariot l-a îngropat și nu a intrat ­„întru bucuria Domnului său”.

Parabola talanților este, așadar, chemarea lui Dumnezeu la săvârșirea bunelor făptuiri, la hărnicie, la ascultare și la iubirea față de El. De asemenea, Stăpânul Hristos ne îndeamnă să nu ne irosim darurile primite, ci să le înmulțim spre mântuirea noastră și mângâierea semenilor.

Iubite frate creștine, dacă ai fost luat de valurile agitate ale vieții acesteia și ți-ai îngropat talantul, mergi îndată, dezgroapă-l și pune-l în lucrare, ca să poți intra în Împărăția luminii și a bucuriei lui Hristos!