Săptămâna din mijlocul Postului Mare

Suntem la finalul celei de-a patra săptămâni din post, numită de Triod „Săptămâna din mijlocul Sfântului şi Marelui Post”. Găsim această denumire consemnată în dreptul zilei de miercuri. Astfel, înainte de Vecernie este scris în Triod: „Miercuri în săptămâna din mijlocul Sfântului şi Marelui Post”. Această numire a săptămânii a patra din post se face doar în dreptul zilei de miercuri, pentru că în această zi s-a făcut „înjumătăţirea postului”.

Fiind în săptămâna ce urmează Duminicii Sfintei Cruci, tema principală este cinstirea „lemnului de viaţă dătător” pe care trebuie să-l avem înainte pentru a ne învrednici să vedem Sfintele Pătimiri ale Domnului şi slăvita Lui Înviere.

Facem acest lucru acum şi în amintirea cinstirii Sfintei Cruci din această săptămână, ce se făcea la Constantinopol în timpul Imperiului Bizantin, când creştinii se puteau închina lemnului Crucii pe care S-a răstignit Hristos.

Acest lucru îl imităm şi noi când venim în biserică să cinstim Crucea frumos împodobită, care a fost scoasă spre închinare la finalul Utreniei din Duminica a treia a Postului Mare. O cinstim toată săptămâna din mijlocul postului, pentru că în ea vedem stindardul mântuirii noastre.

Vremea postului este marcată de Sfânta Cruce, care este așezată spre închinare şi suntem îndemnaţi să o cinstim pentru că este „semn de bucurie”, „sceptrul cel dumnezeiesc al Împăratului” şi „lemnul cel preacinstit”, care la „înjumătăţirea postului” ne cheamă să lepădăm păcatul şi să aşteptăm „limanul mântuirii, adică vremea Pătimirii Domnului, cea de bunăvoie”.

Ceremonia cu Sfânta Cruce din Duminica a treia din Postul Mare se repeta în Bizanţ „la Ceasul I în zilele de luni, miercuri şi vineri ale Săptămânii a 4-a”, după cum notează în lucrarea „Triodul explicat” ieromonahul Makarios Simonopetritul.

El spune că în rânduiala bisericească, conform Triodului, „zilele de miercuri şi vineri îşi păstrează un caracter privilegiat în această săptămână”, fiind închinate cinstirii Sfintei Cruci. Ea este „izvorul virtuţilor pe care trebuie să ne sârguim să le practicăm” pentru a ajunge în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului.

Nu este întâmplător îndemnul cântărilor „să ne închinăm lemnului ce s-a arătat mijlocitor vieţii noastre, Crucii lui Hristos, Dumnezeul nostru, prin Care s-a rănit moartea şi ni s-a dăruit învierea”. Auzim la strană că „Preacinstita Cruce sfinţeşte vremea postului”, adică timpul de asceză ce ne-a rămas să-l parcurgem „cu umilinţă” până la Săptămâna Mare. Când vom vedea că „trei cruci a înfipt Pilat pe Golgota: două tâlharilor, şi una Dătătorului de viaţă”, prin care „temeliile morţii s-au clătinat” şi noi am dobândit mântuirea.

Crucea este cinstită în mijlocul Postului Mare pentru a ne arăta că drumul desăvârşirii noastre duhovniceşti are ca obiectiv să ajungem în Vinerea Mare când Hristos S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Adică, în ziua când „Stăpânul făpturii şi Domnul Slavei pe Cruce a fost pironit şi în coastă a fost împuns, fiere şi oţet a gustat”, fiind încununat cu „cunună de spini”, „Cel ce acoperă cerul cu nori”, iar „cu haină de ocară a fost îmbrăcat şi peste obraz a fost lovit cu mână de ţărână, Cel ce a zidit pe om cu mâna; pe spate a fost bătut, Cel ce îmbracă cerul cu nori; scuipări şi biciuiri a luat, ocări şi palme, şi toate le-a răbdat” pentru noi, „ca să mântuiască lumea de înşelăciune, ca un milostiv”.

În această săptămână ne este pusă Crucea înainte, chiar acum în mijlocul timpului Postului Mare, pentru a ne aminti că ea este Pomul vieţii prin care am fost izbăviţi din moartea păcatului adusă de căderea lui Adam. Pentru că prin lemnul Crucii am dobândit Raiul pierdut de Adam. Acum, în timpul postului, vindecăm păcatul nepostirii şi neascultării lui Adam prin postire şi ascultare faţă de Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi sunt cei care aseamănă Crucea cu Pomul vieții şi tot ei sunt cei care au aşezat cinstirea ei în Duminica a treia din post şi în săptămâna care-i urmează. Ei spun că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare este cinstită Sfânta Cruce, numită şi Pomul vieţii.

Sfânta Cruce ca Pom al vieţii ne aminteşte, acum la jumătatea postului, atât de bucuria lui Adam din Rai, cât și de lipsirea lui de această bucurie în urma păcatului neascultării şi nepostirii.

Sinaxarul din Duminica a treia din Postul Mare ne spune că cinstirea Crucii „în săptămâna de la mijlocul postului celui de patruzeci de zile” a fost făcută după exemplul lui Moise, care a îndulcit izvorul când a pus lemnul în mijlocul lui. La fel, Dumnezeu, „prin lemnul cel de viaţă făcător al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, îndulceşte amărăciunea postului celui de patruzeci de zile şi ne mângâie pe noi care trăim ca în pustie până ce ne va duce, prin învierea Lui, la Ierusalimul cel de sus”.

Suntem prin post transpuşi în starea sihaştrilor ce se nevoiesc în pustie şi asumându-ne Crucea în viaţa noastră mergem cu ea către Săptămâna Mare şi Înviere. Pentru că Hristos prin „lemnul Crucii a stins văpaia păcatului” şi ne-a „izbăvit din mâna potrivnicului”. De aceea, astăzi, cerem lui Hristos să ne învrednicească să vedem Sfintele Sale Pătimiri care au „izvorât nepătimire tuturor oamenilor” şi mărturisim că prin Învierea Sa ne-a înălţat „pe noi cei căzuţi în moarte”, împăcându-ne cu Părintele Său, vărsându-Și sângele pentru noi.

Imnografia Triodului numește Crucea „limanul celor înviforaţi, călăuză şi întărire celor rătăciţi, slava lui Hristos, puterea Apostolilor, întărirea mucenicilor, scăparea tuturor oamenilor”, care va străluci la Parusie înaintea Dreptului Judecător mai mult decât razele soarelui.

Crucea este „puterea nebiruită” pe care Domnul ne-a dăruit-o nouă, creştinilor. Prin ea sunt biruiţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, iar pacea lui Hristos „umbreşte Biserica”.