Sărbătoare la o parohie din Slobozia

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 20 Ianuarie 2025

Credincioșii Parohiei „Buna Vestire” din municipiul Slobozia, județul Ialomița, s-au bucurat de prezența ierarhului lor duminică, 19 ianuarie. Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, consilieri și inspectori eparhiali. Alături de credincioși s-au rugat în sfântul lăcaș și reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Un grup coral format din studenți teologi și elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia au oferit răspunsurile liturgice. La momentul predicii, ierarhul a vorbit despre pasajul evanghelic duminical al vindecării celor zece leproși, arătând că toți primim dragostea Mântuitorului Iisus Hristos, dar nu toți avem pornirea de a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toată facerea de bine, informează site-ul sfesc.ro.