Sărbătoarea Paştelui la curţile domneşti

La curţile domneşti, Praznicul Învierii Domnului era sărbătorit în vechime cu mult fast. Domnul cu familia, clerul, boierii şi corpul de oaste îmbrăcaţi în veşminte scumpe participau la slujba Învierii de la biserica domnească. Sărbătoarea era marcată şi prin ospeţe şi lovituri de tunuri sau salve de puşti.

În curţile domneşti, la prăznuirea marilor sărbători, domnul împreună cu boierii ţării sale îmbrăcaţi în veşminte de cinste, după obiceiul regilor, participau la slujbele religioase şi apoi la ospeţe. Anton Maria del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, relatează că la curtea domnească "în dimineaţa Sâmbetei Mari, în zorii zilei, în Paraclisul Curţii, ca şi în toate celelalte biserici, se face procesiunea funerară cu icoana Mântuitorului mort şi se trag toate clopotele în oraş. În schimb, ceea ce impresionează e datina veche cu larma asurzitoare ce fac băieţii toată noaptea spre Duminica Paştelui, umplând clopotniţele şi trăgând clopotele pentru grăbirea Paştelui, care stă gata să sosească". De asemenea, Paul de Alep, arhidiacon din Antiohia, care l-a însoţit pe patriarhul Macarie în călătoriile sale prin Ţările Române, a lăsat însemnări foarte preţioase despre obiceiurile şi tradiţiile poporului român la marile sărbători. Călătorul sirian arată că pentru Praznicul Învierii Domnului oamenii nu dorm deloc în timpul acestei nopţi şi se duc la miezul nopţii la slujba de Paşti în biserici şi mănăstiri, afară de biserica din curtea domnească. "Copiii din fiecare mahala şi din fiecare uliţă se adunau la mănăstirea sau la biserica din mahalaua lor, aprindeau focuri în curte, se veseleau zgomotos şi trăgeau clopotele până la al şaselea ceas din noapte. S-au tras toate clopotele în biserici şi în mănăstiri şi lumea s-a dus la slujba de Paşti, afară doar de biserica curţii". Domnul mergea la Canonul din Sâmbăta cea Mare La biserica din curtea domnească din Târgovişte, Canonul cel mare al Sâmbetei celei Mari se săvârşea în biserică, unde asista şi domnul. Apoi, "mulţimea a ieşit înaintea noastră în curtea palatului din faţa bisericii. La mijloc s-a aşezat un jilţ pentru domn, apoi la stânga lui au pus un altul pentru domnul nostru patriarh şi lângă ei au aşezat un altul pentru mitropolit. Toţi preoţii şi călugării stăteau în partea stângă, boierii ţării s-au aşezat de jur împrejur, alcătuind un cerc mare. Puteai vedea la ora aceea mii de veşminte de postav scump şi fin, de culori felurite, împodobite cu blănuri de samur. Apoi au pus la mijloc un tetrapod mare, acoperit cu un covor deasupra căruia se afla Evanghelia. Apoi au împărţit lumânări mari celor de faţă, mai întâi domnului, o lumânare aurită, ţinută de un silihdar, apoi patriarhului şi mitropolitului. În timpul acesta, curtea era ticsită de ostaşi, toţi înarmaţi cu lănci, având mânerul în formă de cruce şi cu muschete algeriene. Am luat atunci cădelniţa şi am tămâiat pe domnul nostru patriarh spunând: "Binecuvintează, stăpâne!", care a început să tămâieze în jurul acestui tetrapod şi al Evangheliei spunând de trei ori: "Hristos a înviat!". Apoi a tămâiat pe domn, pe mitropolit, pe preoţii şi pe ceilalţi de faţă şi a venit să stea în picioare în dreptul jilţului său. Atunci au început cântăreţii, potrivit ritualului, să cânte canonul, un cor pe greceşte şi un altul pe româneşte", a scris în însemnările sale Paul de Alep. Masă şi daruri din partea familiei domneşti La sfârşitul canonului, patriarhul Macarie al Antiohiei a luat Sfânta Evanghelie şi a dus-o domnului, care, venind la mijloc, a îngenuncheat, a sărutat Evanghelia şi mâna dreaptă a patriarhului, care i-a spus "Hristos a înviat!" şi l-a sărutat de trei ori pe cap. "În această clipă, trupele şi-au eliberat muschetele de s-a cutremurat pământul şi ne-au asurzit urechile. După ce s-a sfârşit slujba au adus jilţul patriarhului şi l-au aşezat la dreapta jilţului domnului spunându-i: "Hristos a înviat!". Apoi a înaintat spre domn, a sărutat crucea de aur bătută cu mărgăritare, cu nestemate, pe care o ţinea în mâna sa dreaptă, şi a spus acelaşi lucru. Domnul l-a sărutat pe cap şi, după aceea, s-a dus să se aşeze în jilţul său la stânga domnului. Apoi au venit mai întâi episcopii, pe urmă egumenii şi ceilalţi preoţi şi călugări şi au sărutat Evanghelia domnului nostru patriarh şi mâna lui dreaptă, spunând: "Hristos a înviat!". Apoi s-au apropiat de domn, i-au sărutat crucea şi pieptul, spunând acelaşi lucru. Ei s-au dus apoi lângă mitropolit şi s-au aşezat alături de ei. Atunci, toţi boierii au înaintat, fiecare după rangul său, ca şi ceilalţi de faţă, şi au făcut la fel. Am isprăvit dimineaţa târziu şi domnul s-a urcat în palatul său", a scris diaconul Paul de Alep. În sala de audienţă a Palatului Domnesc, del Chiaro completează tabloul ceremoniei din timpul Sfintelor Paşti, sosesc şi ceilalţi prelaţi care sunt trataţi cu cafea. "Domnul aşezându-se pe tron primeşte sărutul mâinii de la persoanele cu vază, în special de la străini, care nu luaseră parte jos, în curtea Palatului. Se întreţine cu ei până la ora mesei, la care iau parte 70 până la 80 de invitaţi dintre cler şi boierime. Principesa primeşte şi ea în apartamentul ei pe prelaţi, cărora le sărută mâna, stând în picioare, şi le dăruieşte câte o năframă brodată ca şi străinilor cu vază, şezând însă. Boierilor, ca şi jupâneselor cari vin de sărută mâna, Doamna le dăruieşte câte un ou roşu sau încondeiat cu flori şi alte desene bizare". La ospăţ erau invitaţi toţi participanţii la Sfânta Liturghie. Toată lumea se veselea, făcea închinări întru slava lui Dumnezeu, întru sănătatea domnului, a patriarhului şi a boierilor. De asemenea, nota Anton Maria del Chiaro, la aceste sărbători mari, cei în nevoi nu erau uitaţi. "Atunci s-a tras de mai multe ori cu tunul, s-au slobozit muschetele şi s-au deşertat pahare mari în sunetele muzicii tobelor, fluierelor, trompetelor, cântecelor, cu glume şi altele de acest fel. (...) Am observat cu mare înălţare a sufletului că nu era zi în care domnul să nu trimită de la masa sa vreun fel de mâncare celor cărora le voia binele, şi mai ales străinilor, care, pe lângă acestea, mai primeau şi altele de la alţi boieri, precum şi câteva sticle de vin bun". Paştele, prăznuit în celelalte zile Sărbătoarea Paştelui continua cu săvârşirea Vecerniei Mari sau a Învierii a Doua, care se oficia în trecut cu o solemnitate deosebită. Gheorgachi în "Condica" sa arată că la slujbă asistau domnitorul şi boierii, care se făcea "la optu ceasuri din zi", adică la ora 14:00. Când domnitorul săruta Crucea şi Evanghelia, se auzeau tunurile, iar mehterhaneaua (muzică turcească în care predominau tobele) începea să cânte. În a doua zi, domnitorul, printre alte obiceiuri şi îndatoriri ce ies din sfera ceremonialului bisericesc, îşi făcea totuşi timp să iasă la biserică. Boierii care nu erau prezenţi acolo trebuiau să trimită la grajdurile domneşti fiecare câte un cal frumos. "După slujba religioasă avea loc al doilea banchet, la care luau parte boierii de mâna a doua şi acei ce în ziua întâi au servit în caftan. Nu se slobod tunurile, ci numai salve de puşti", povesteşte secretarul domnului Constantin Brâncoveanu. Tot în ziua a doua, mitropolitul cu arhiereii mergeau la Doamnă şi beizadele, care trebuiau să sărute icoana Sfintei Învieri. În a treia zi de Paşti, Domnul primea la palat pe egumenii greci, care veneau să se închine cu Sfânta Înviere, dar aduceau şi un plocon, fiecare câte un miel. În Săptămâna Luminată se slujeau Liturghia cu Utrenia, se trăgeau clopotele cele mari în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară. Toată lumea se veselea şi toate activităţile lor încetau. În timpul acestei săptămâni, relatează diaconul Paul de Alep, negoţul lâncezea, dughenele nu se deschideau, afară de acelea ale vânătorilor, ale măcelarilor şi ale negustorilor de alimente. "Să se ştie că în această ţară este obiceiul ca în fiecare joi după Paşte să se săvârşească o litanie, adică o procesiune afară din oraş, cu prapure şi icoane şi cu preoţi înveşmântaţi în odăjdiile lor, apoi vine domnul cu oastea sa. Se face atunci o sărbătoare măreaţă în cinstea Joiei Mari de la care îşi iau rămas bun aşteptând Joia Înălţării".