Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Galaţi
Evenimentele organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul sărbătorii Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, au culminat vineri, 30 noiembrie, în ziua de cinstire a Apostolului care, de 26 de ani, ocroteşte Galațiul şi întreaga eparhie. Mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească și au cinstit anul acesta moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, așezate lângă cele ale Sfântului Apostol Andrei spre binecuvântarea pelerinilor.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită vineri în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi de către Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
Înaintea Sfintei Liturghii, ierarhii s-au închinat la moaştele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, aduse la Galaţi de o delegaţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, încă de miercuri, 28 noiembrie, şi la moaştele Sfântului Apostol Andrei aşezate spre închinare în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale. La slujbă au participat copiii din principalele centre de cultură, tradiţie şi folclor ale Dunării de Jos, o parte din ei îmbrăcând tradiţionalul port popular al zonei, profesori şi oameni de cultură, autorităţi locale şi judeţene şi numeroşi credincioşi.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, care a prezentat viaţa Sfântului Andrei şi modul în care acest Apostol al Domnului nostru Iisus Hristos a făcut cunoscută Evanghelia poporului român. În partea finală a cuvântului, Părintele Arhiepiscop Ciprian a vorbit despre cele două mari realizări ale românilor, şi anume, Marea Unire de la 1918 şi sfinţirea la 100 de ani de la acest eveniment a Catedralei Naţionale: „Dăm slavă lui Dumnezeu şi mulţumim că ne-a învrednicit şi pe noi, românii de astăzi, să fim martori şi să trăim în adâncul sufletului nostru bucuria de a vedea împlinit acest ideal, şi anume ridicarea acestei catedrale a neamului românesc, care este ofranda preacurată a binecredincioşilor creştini, prin care Însuşi Dumnezeu a săvârşit minunea înălţării ei. Astăzi, pretutindeni ne bucurăm de Sfântul Apostol Andrei şi mâine, de asemenea, vom comemora eroii neamului românesc, cărora noi le datorăm libertatea şi demnitatea poporului român”, a spus ierarhul.
La finalul slujbei, 25 de elevi şi studenţi din Eparhia Dunării de Jos, de la diverse facultăţi şi colegii, cu performanţe şcolare deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos diploma „Vrednicia andreiană pentru tineri”, premii în bani şi cărţi de zidire sufletească.
Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, a mulţumit ierarhilor invitaţi şi tuturor participanţilor prezenţi la această sărbătoare eparhială, prin care cler și credincioși și-au arătat evlavia şi dragostea pentru sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu.
A 18-a ediţie a Pelerinajului Luminii
În ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, conform unei frumoase tradiţii păstrate în Arhiepiscopia Dunării de Jos, s-a desfăşurat „Pelerinajul Luminii - Lumina Sfântului Apostol Andrei”, ajuns anul acesta la cea de-a 18-a ediţie. Evenimentul, organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în cooperare cu filialele gălăţene ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România şi Ligii Studenţilor, a adunat peste 200 de tineri studenți, mulți dintre aceștia membri ASCOR de la filialele din România și din Basarabia, dar și elevi de la liceele gălățene, unii dintre ei îmbrăcaţi în tradiţionalul port popular românesc.
De la Catedrala Arhiepiscopală, tinerii cu torţe şi lumânări aprinse au plecat către capela seminarului teologic, ocrotită de Sfântul Apostol Andrei, intonând pe tot parcursul procesiunii troparele Sfântului Apostol Andrei, Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv şi alte cântări bisericeşti.
La sosirea în capela seminarului, studenţii pelerini au fost întâmpinaţi de tinerii elevi seminarişti, cărora le-au oferit simbolic „Lumina Sfântului Apostol Andrei”, participând în continuare cu toții la slujba de priveghere închinată Apostolului românilor.