Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mercurie

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 29 Noiembrie 2010

Credincioşii vâlceni l-au prăznuit în chip deosebit pe Sfântul Mercurie, al cărui cap se află la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi.

Sărbătoarea a început cu slujba Privegherii şi cu Acatistul "Sfântului Mare Mucenic Mercurie", în seara zilei de 24 noiembrie, continuând a doua zi cu Utrenia şi cu Sfânta Liturghie. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, care a rostit şi un cuvânt de învăţătură în care a prezentat viaţa şi martiriul sfinţilor prăznuiţi astăzi, şi a binecuvântat pe credincioşii prezenţi la Sfânta Liturghie. În final a fost săvârşită slujba Sfântului Parastas pentru pomenirea ierarhilor, ctitorilor, binefăcătorilor şi ostenitorilor Sfintei Catedrale. La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Mercurie au participat numeroşi credincioşi din municipiul Râmnicu Vâlcea şi din împrejurimi. Capul Sfântului Mercurie Catedrala arhiepiscopală a Râmnicului găzduieşte capul Sfântului Mare Mucenic Mercurie din anul 1776. Acesta a fost adus aici de către episcopul Partenie, de la Biserica "Sfântul Gheorghe" din Ocnele Mari. A stat aici până în anul 1916, când a fost transportat cu alte obiecte de cult la Moscova. În timpul patriarhului Iustin Moisescu, a fost readus în ţară şi la solicitarea vrednicului de pomenire Nestor Vornicescu al Olteniei şi a IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Alături de moaştele Sfântului Mare Mucenic Mercurie, se află şi cele ale Sfinţilor Carp Episcopul, Teodor Stratilat şi ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului. Sfântul Mare Mucenic Mercurie a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian şi provenea după neam din Răsărit, fiind fiu al unui oarecare scit ce se numea Gordian. Fiindcă a biruit pe barbari, căci se arătase înaintea lui îngerul Domnului şi a insuflat în inima lui îndrăzneală şi bărbăţie, sfântul a fost ridicat la vrednicia de arhistrateg, adică general sau voievod. Pentru mărturisirea lui Hristos a stat înaintea lui Deciu şi, fiind legat de patru pari, i-au crestat trupul cu cuţitele şi l-au chinuit în nenumărate feluri. În cele din urmă, a fost adus în Cezareea Capadociei unde i-au tăiat capul. Când a mărturisit pe Hristos, avea 25 de ani. "Era voinic la trup, frumos la faţă, galben la păr, care îl împodobea şi firească rumeneală având, care strălucea pe obrazul lui" (Sinaxar).