Şase mii de persoane și‐au anunțat prezența la cursul de resuscitare
Peste 5.900 de persoane şi‐au anunţat deja prezenţa la cursul de resuscitare care va avea loc în această lună pe Arena Naţională şi prin care România vrea să intre în Cartea Recordurilor. Potrivit unui comunicat de presă, un sfert dintre persoanele care şi‐au anunţat prezenţa la curs sunt victime colaterale ale unui stop cardiorespirator în familie sau în cercul de cunoştinţe. La evenimentul „Record pentru viaţă - 110 ani de Salvare a vieţii“, fiecare participant va aplica pe un manechin procedura standard de 30 compresii cardiace şi două insuflări pulmonare. Vor fi prezenţi şi 600 de instructori atestaţi. Un reprezentant al Guinness World Records va fi prezent pe Arena Naţională pentru validarea recordului. Cei care doresc să participe la eveniment sunt aşteptaţi să se înscrie pe www.recordpentruviata.ro.
Organizatorii - Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov - anunţă că primii 12.000 de participanţi înscrişi vor fi alertaţi prin intermediul aplicaţiei `Există un Erou în fiecare dintre voi“ de fiecare dată când o persoană va fi în stop cardiorespirator în apropierea lor.