Saydnaya, lăcaşul din munte al Sfintei Fecioare

Saydnaya se află la 25 km de Damasc, la o altitudine de 1.350 de metri, în regiunea Munţilor Qalamoun. Lăudat din Antichitate pentru frumuseţea sa naturală, oraşul este acum împânzit de clădiri noi, fiind destinaţia de vacanţă favorită a multor damaschini. Cea mai impunătoare mănăstire ortodoxă din Saydnaya este cea închinată Fecioarei Maria.

În oraşul sirian Saydnaya se găsesc circa 40 de biserici, capele şi mănăstiri, dar cea închinată Fecioarei Maria este una dintre cele mai importante instituţii din cadrul Patriarhiei Antiohiei. Încă din Evul Mediu, mulţi dintre pelerinii ce mergeau spre Ierusalim se opreau aici pentru a se ruga la icoana Fecioarei Maria şi pentru a-i cere binecuvântarea înainte de a ajunge la locurile sfinte. Potrivit tradiţiei, această icoană a fost pictată de Sfântul Apostol Luca şi îi sunt atribuite numeroase minuni. Legenda gazelei Istoria acestui aşezământ monahal datează din primele secole creştine. Au fost descoperite aici ruinele unui templu roman şi câteva inscripţii greceşti ce atestă acest fapt. Regiunea Qalamoun a fost creştinată de Sfântul Apostol Pavel, iar limba aramaică s-a păstrat aici până în secolul al XII-lea, ca de altfel şi documente în limba siriacă (un dialect al limbii aramaice ce era mai răspândit pe teritoriul Siriei) aparţinând Bisericii Grec-Ortodoxe, datând din secolul al XVIII-lea, când au încetat a mai folosi această limbă. Prin aceasta locuitorii de aici şi-au păstrat tradiţiile şi identitatea lor creştină primară. Conform tradiţiei, mănăstirea a fost construită de împăratul Iustinian I (527-565). Legenda ne spune că atunci când împăratul era la vânătoare în regiunea Qalamoun, a avut o viziune a Fecioarei Maria. Sfânta Fecioară i s-a arătat sub forma unei gazele pe care el dorea să o vâneze, iar în momentul când a ajuns pe stânca pe care se află mănăstirea, i-a apărut chipul Maicii Domnului care îl mustră pentru că dorea să ucidă acea fiinţă a lui Dumnezeu şi îi porunceşte ca, în schimb, să construiască acolo un lăcaş de închinare în numele ei. Imediat, împăratul a început lucrările de construire a aşezământului monahal, iar la finalul acestora sora împăratului, Teodora, a devenit prima stareţă a acestei mănăstiri. Cele 40 de maici şi ascultările lor La mănăstire vieţuiesc 40 de maici, iar programul lor cuprinde rugăciune în comun de două ori pe zi, iar în post de patru ori, iar ca ascultare au diverse preocupări şi munci, precum: realizarea de blenuri, broderii şi mici obiecte de cult, toate fiind apoi puse în vânzare. De asemenea, există aici preocuparea pentru restaurarea icoanelor. Cinci maici sunt specializate în croitoria de veşminte preoţeşti, iar altele au grijă de vizitatori şi pelerini. Vara şi în timpul sărbătorilor mari pot fi găzduiţi circa 350 de pelerini. Mănăstirea deţine şi numeroase pământuri în Siria şi Liban, acest lucru făcând ca maicile să-şi procure singure cele necesare traiului zilnic din lucrarea acestor pământuri. În hambarele aferente mănăstirii se depozitează cantităţi însemnate de cereale, făină, legume uscate şi alte bunuri. Cele patru puţuri de lângă mănăstire asigură rezerva de apă necesară funcţionării acesteia. Mănăstirea adăposteşte şi un orfelinat pentru fete ce cuprinde acum în jur de 40 de persoane. Este condus de sora Fevronia şi administrat de cinci măicuţe. În 1948, maica stareţă Maria Hassoun el-Maalouf din Mouhaidathah, Liban, a înfiinţat aici şi un seminar pentru maici care oferă o diplomă de absolvire recunoscută de Patriarhia Antiohiei. Sărbătoarea mănăstirii În fiecare an, cea mai importantă sărbătoare a mănăstirii are loc la 8 septembrie, când se serbează Naşterea Maicii Domnului. În această zi, oraşul este plin de pelerini veniţi atât din Siria şi Liban, cât şi din alte părţi ale lumii. Ospitalitatea localnicilor este recunoscută şi nu de puţine ori s-a întâmplat ca aceştia să-i lase pe pelerini singuri în casele lor să se odihnească, iar ei să plece să participe la slujbele religioase oficiate cu această ocazie. După tradiţie, maica stareţă trimite un grup de tineri cu un steag pe care e imprimată Sfânta Cruce pentru a-i întâmpina pe pelerini la columna din centrul oraşului. Toţi pelerinii se adună aici pentru a merge apoi în procesiune, purtând făclii aprinse şi cântând imne adresate Fecioarei. Multe dintre triburile arabe creştine din Iordania se adună în fiecare an în luna septembrie pentru a-şi boteza aici copiii ce s-au născut în anul precedent. Icoana, ferită de ochii vizitatorilor Faima acestei mănăstiri se datorează şi icoanei făcătoare de minuni ce se găseşte aici, icoană atribuită Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, care a fost nu numai doctor, ci şi pictor. Considerat primul pictor de icoane, Sfântul Luca a pictat, insuflat de Sfântul Duh după Cincizecime, trei icoane înfăţişând-o pe Maica Domnului. Faimoasa icoană de aici se numeşte Shaghoura. În siriacă, shagoura înseamnă "cea mărită" sau "cea strălucită". Este posibil să însemne "Izvorul", un atribut potrivit pentru Fecioara Maria. Acum, icoana este închisă pentru protecţie într-o cutie în capela ce se pare că datează din secolul al VI-lea. Creştinii nu o pot vedea, ci se închină la locul unde este ţinută aceasta, iar apoi primesc de la măicuţa ce se află aici o bucată de vată şi una de fitil ce au fost mai întâi înmuiate în uleiul ce izvorăşte permanent din icoană. În capelă se intră desculţ, ca o reminiscenţă din Vechiul Testament şi o trăsătură religioasă specifică zonei: într-o încăpere sacră trebuie să păşim desculţi. Deşi ferită de ochii vizitatorilor, avem destule descrieri ale icoanei. În 1175, un anume pelerin Giraud o descrie astfel: "O icoană pictată pe lemn cu o mărime de un cot (circa 60 de cm) în lungime şi de jumătate de cot în lăţime (30 cm). Pictura este bine impregnată pe lemn şi acoperită de uleiul ce izvorăşte din ea şi emană un miros plăcut. Mulţi creştini, sarazini şi evrei au fost vindecaţi de acest ulei. Şi trebuie notat că acest untedelemn niciodată nu se împuţinează, indiferent de cât de mult este luat din el. Nimeni nu îndrăzneşte să se atingă de icoană, dar toţi o privesc. Acest ulei este considerat sfânt, iar când cineva îl ia cu pietate şi respect faţă de Fecioara Maria, cererile lui i se împlinesc. La ziua Sfintei - 15 august şi 8 septembrie -, toţi sarazinii şi creştinii din zonă vin să se roage şi să-şi ofere darurile lor Fecioarei. Muzeu din donaţiile pelerinilor Ansamblul mănăstiresc cuprinde şi un lăcaş de cult restaurat de patriarhul Hierotheos (1851-85), după masacrele ce au avut loc în 1860. Aproape nimic nu mai rămăsese din biserica veche ce era cunoscută de pelerini din timpul cruciadelor. Mai există aici şi un muzeu ce este amplasat în locul unde mai de mult era un altar închinat Sfântului Dimitrie. O colecţie bogată de icoane şi alte obiecte de cult se găsesc aici ca urmare a donaţiilor pelerinilor şi altor credincioşi, datând din secolul al XVII-lea. O altă încăpere găzduieşte manuscrise vechi foarte valoroase şi obiecte de cult ce au fost donate de patriarhii antiohieni din sec. al XII-lea. Printre cele mai interesante obiecte se află un epitaf al lui Hristos ce este folosit o singură dată pe an, în Vinerea Mare. Este bogat decorat cu flori şi coliere cu perle. Mănăstirea deţine şi mai multe icoane ce provin din şcoala de pictură ierusalimiteană ce şi-a atins apogeul în secolele XVIII-XIX. Ce înseamnă saydnaya Numele saydnaya are mai multe înţelesuri. Tradiţia locală susţine că acesta înseamnă "loc de popas pentru gazele". Totodată, locul se crede a însemna Fecioara Maria cea nouă - de la grecescul nea (nou) şi arabicul sayyida - doamnă. Cu toate acestea, termenul sayd se referă în general la vânătoare, iar naya e un sufix care indică locul în limba siriacă. Astfel că saydnaya poate desemna doar un loc de vânătoare. Într-adevăr, în vechime a existat în această regiune împădurită un templu închinat zeului fenician al vânătorii, Saydoun. Sub influenţa ulterioară a creştinilor şi musulmanilor, locul capătă o nouă semnificaţie, loc sacru în care e prezentă Fecioara Maria.