Screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin la Târgu Mureș
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Mureș a anunțat miercuri că va continua și în acest an programul gratuit de screening pentru cancerul de col uterin, având disponibile peste 5.000 de teste pentru depistarea precoce a acestei afecțiuni, informează Agerpres.
Toate femeile din județul Mureș, cu vârste între 25 și 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat sau nu, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, pot participa la programul de testare gratuită și depistare activă precoce a cancerului de col uterin.
„În județul Mureș, numărul de femei eligibile testării este de 127.587. Pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare și pentru a obține date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigații suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după cinci ani”, precizează comunicatul.