„Scriitori la catedră”, în şcolile din Dolj
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor vor derula în mai multe şcoli din judeţ proiectul „Scriitori la catedră”, cu scopul „de a promova lectura şi literatura română contemporană în rândul elevilor, dar şi pentru construirea unei punţi de comunicare”. Doi scriitori care abordează genuri literare diferite vor susţine o oră de limba şi literatura română în cadrul căreia vor împărtăşi elevilor experienţe personale, vor lectura din propriile creaţii, vor vorbi despre activitatea Uniunii şi despre aspecte ale pieţei editoriale, după cum a transmis inspectorul şcolar general Daniel Ion, citat de Agerpres. Preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor, Mihai Firică, a afirmat că proiectul se va desfăşura pe o perioadă mai mare, prima etapă având loc în perioada 10-31 mai 2023, în şapte şcoli gimnaziale şi patru licee. (O. N.)