„Scrisoare pentru mama și tata, cu tot ce nu am curajul să le spun”
Ultimele 21 de zile din luna august le-am petrecut alături de câteva zeci de adolescenți, de-a lungul unor sesiuni de consiliere individuală și de grup, cunoscându-le durerile, frământările și dorințele. Am adunat majoritatea mesajelor tinerilor pentru părinți, pe care ei mi le-au dezvăluit, deoarece am observat că mare parte din suferința lor provine din relația cu aceştia.
Pentru o relație sănătoasă cu propriul copil, consider că este necesar ca fiecare părinte să înțeleagă câteva aspecte esențiale ale dezvoltării lui sub raport emoțional, relațional și psihologic, astfel încât să se stabilească o legătură de siguranță și dezvoltare armonioasă. Menționez că acest lucru este posibil dacă este prioritizată, în primul rând, ca părinți, grija față de sine, o relație de autocunoaștere și respect față de propria persoană și dorința sinceră de a cunoaște și înțelege propriul copil. Schimbarea este posibilă dacă există conștientizare, blândețe, răbdare, disponibilitate, timp... Deși este un drum provocator, să nu uităm faptul că relațiile reprezintă cel mai important aspect al vieții noastre, când punem în discuţie împlinirea și starea de bine.
Redau mai jos, sub forma unei scrisori către părinţi, tot ceea ce am concluzionat, alături de adolescenții cu care am lucrat. Nu știu dacă o astfel de scrisoare, fie ea sinceră și deschisă, poate produce schimbări fundamentale în relaţia părinţi-copii, dar avem convingerea că acolo unde întrebările există și inima este deschisă, răspunsurile încep să apară. De aceea, sperăm ca această scrisoare să fie un răspuns, o invitație la dialog sincer și înțelegere a ceea ce suntem la acest moment al devenirii noastre.
Dragi părinţi,
Noi, copiii voștri, suntem precum o grădină în care de timpuriu s-au plantat semințe, iar acum ele încep să crească… Suntem creația a ceea ce ați plantat în noi de mici: investiție emoțională, comunicare, timp petrecut împreună, disponibilitate, iubire, bunătate sau intimidare, critică, agresivitate, superioritate, certuri, țipete sau pedepse. Sunteți modelele noastre, deși poate nu ați realizat aceasta.
În cele mai multe cazuri, situaţiile nu sunt albe sau negre, cel mai probabil este vorba de un mix de aspecte pozitive și negative, însă este necesar să le conștientizăm și să schimbăm acolo unde este nevoie.
Mamă și tată, e dificil să găsim un echilibru între dependența de voi și exprimarea propriei personalități, un corp în schimbare, formarea identității și influența grupului de prieteni. Voi o numiți rebeliune și răzvrătire, noi o numim adolescență.
Toată lumea se întreabă care este calea spre inima copiilor și adolescenților provocatori și cum putem naviga mai ușor prin acest hățiș căruia, deseori, nu-i mai dăm de cap. Răspunsul este de o simplitate copleșitoare și se referă la comunicare, mai exact la conversații vulnerabile, în care să fim tratați de la egal la egal, conversații în care să ne lăsați să pătrundem în lumea voastră, astfel încât să reușim să stabilim o conexiune emoțională și încrederea de care avem atâta nevoie.
Vorbiți despre istoria voastră de viață: vulnerabilități, greșeli, bucurii, experiențe, dezamăgiri. Abia dacă vom ști povestea de viață din spatele tuturor sfaturilor pe care ni le dați, mintea și inima noastră vor fi deschise să le primească.
Este inconfortabil să stați cu emoțiile noastre negative de furie, durere, dezamăgire, tristețe, pentru că ele sunt oglinda aspectelor dificile ale relației pe care am construit-o, însă soluția nu e să spargem oglinda, dacă nu ne place ce vedem în reflexia ei, ci să ne uităm împreună pentru a vedea ce este de schimbat și îmbunătățit.
Nu ne place să fim comparați, pentru că atunci când faceţi asta se naște în noi sentimentul că nu suntem suficient de buni, capabili, demni de a fi iubiți. În loc de cum a fost azi la școală și clasicul răspuns mincinos „bine”, vrem să fim întrebați: Care a fost cel mai dificil moment al zilei? Ce ți-a plăcut azi la școală? Cum te simți? Care sunt emoţiile pe care le simți acum şi pe care ni le poţi spune?
Avem nevoie de voi, mamă și tată, pentru a crește armonios emoțional, relațional și fizic, iar aceasta este o declarație a dependenței noastre de voi în cel mai real sens. Încă avem nevoie de zâmbet și încurajare şi întotdeauna vom avea această nevoie. Încă avem nevoie de îmbrățișări, deși le respingem stângaci. Încă avem nevoie să petrecem timp cu voi.
Provocările pe care le traversăm sunt mai mari decât bănuiți și se referă la presiunea de a nu dezamăgi, așteptările ridicate de la cei din jur, bullying, comparația cu modelele perfecte de pe platformele de socializare și divertisment, temeri felurite, tristețea, care simțim uneori că ne copleșeşte.
Mamă, tată, am trei nevoi psihologice fundamentale: nevoia de conectare, nevoia de competență și nevoia de autonomie. Nevoia de conectare se exprimă prin dorința de a fi văzut, valorizat, acceptat în fiecare moment al vieții mele, independent de comportamentul pe care îl am. Uneori comportamentele problematice sunt doar expresia nevoii de a fi băgat în seamă, însă sunteți prea prinși în activitatea de zi cu zi și ocupați cu logistica vieții, astfel încât să vedeți că prin atitudinea noastră strigăm pentru a fi văzuți, mângâiați, ascultați, strigăm pentru că vrem conectare. Nevoia de competență se manifestă prin adresarea de întrebări încă de la cele mai fragede vârste, curiozitate și dorința de nou. Vrem să explorăm lumea, să o cunoaștem, să tragem concluziile necesare formării unei stime de sine sănătoase: „Eu știu, eu pot, eu încerc”. Nevoia de autonomie se exprimă prin dorința de a lua decizii, a face alegeri, în limitele vârstei mele și, desigur, cu măsurile de siguranță care se impun. A respecta și facilita această nevoie vă garantează cheia cooperării cu noi.
Sufletul fiecărui copil și adolescent strigă: Vreau să fiu văzut, observat, înțeles, acceptat, iubit! Lăsați-mă să experimentez dezamăgirea! Lăsați-mă să greșesc! Lăsați-mă să-mi exprim liber opțiunile, fără teama că voi fi judecat! Fiți primii mei susținători înfocați! Aveți încredere în visurile mele! Spuneți-mi că sunteți acolo pentru mine, în bucurie şi în tristețe sau dezamăgire! Conștient sau nu, întreaga viață vom căuta aprobarea voastră.
Gânduri şi emoţii
Redau întocmai câteva dintre gândurile și emoțiile transmise din toată inima de către adolescenți părinților lor şi care se regăsesc, într-o măsură mai mică sau mai mare, în sufletul fiecărui copil:
„Mamă, tată, vă rog să vorbiți mai încet. Știu că ați trecut prin multe și v-a fost greu, dar mulțumesc pentru tot. Dragă mamă, să nu te sperie distanțarea mea, te rog nu mă sufoca cu grija ta și ai încredere în mine. Te rog, dă-mi iubire și afecțiunea adevărată, nu-ți mai cumpăra lipsa. Mamă și tată, vreau să stăm din nou împreună. Vă implor să petreceți mai mult timp cu mine! Vreau să mergem într-o vacanță împreună, chiar dacă sunteți divorțați și mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Îmi doresc să stați mai mult timp cu mine. Nu mă mai mințiți! Nu mă mai judecați pentru orice fac! Am nevoie să petrecem mai mult timp împreună. Vreau să vorbim mai mult. Am nevoie de liniște uneori, nu vă evit.
Vreau mai multă atenție și nu mă mai pune mereu să fac ceva, că vreau și eu să stau. Doresc intimitate. Vreau să vă mulțumesc că am tot ce îmi trebuie și că nu-mi lipsește nimic. Mulțumesc pentru sacrificiile făcute. Mama, tata, vă iubesc!”