Sculptorii români, deschizători de drum în arta Evului Mediu european
Preocupaţi de problemele cotidiene, scăpăm din vedere evenimente sau fapte semnificative din trecutul istoric, rememorări care se cuvin a fi actualizate, fiindcă fac parte din reperele noastre istorice şi culturale. Aşa, spre exemplu, s-a neglijat faptul că în anul 2013 s-au împlinit 640 de ani de când doi talentaţi sculptori români au realizat, pentru prima oară în istoria Evului Mediu european, o sculptură ecvestră în „ronde-bosse“, şi anume sculptura care-l reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare, amplasată în vecinătatea Catedralei „Sfântul Vit“ din Praga.
În anul 1373, doi sculptori din Cluj, fraţii Martin şi Gheorghe, fii ai pictorului Nicolae, finalizau comanda împăratului Carol al IV-lea de Luxemburg (de numele căruia se leagă înflorirea oraşului Praga), şi anume realizarea reprezentării ecvestre a statuii Sfântului Mucenic Gheorghe. Pentru a înţelege importanţa acestui eveniment pentru istoria artei europene (şi, implicit, pentru istoria artei româneşti), se cuvin câteva precizări.
Principalul monument care se construia în acea vreme în Praga era Catedrala „Sfântul Vit“, pentru a cărei ridicare ctitorul - Carol al IV-lea - i-a adus pe cei mai renumiţi meşteri constructori ai vremii: Mathias din Arras şi apoi Peter Parler din Gmnd, cel care va prelua şantierul şi va realiza, împreună cu echipa sa, şi statuile care au împodobit monumentala catedrală. Cu toate că beneficia de cei mai faimoşi meşteri ai vremii, ctitorul i-a chemat şi pe cei doi fraţi din Cluj pentru a realiza, în bronz, reprezentarea ecvestră a Sfântului Gheorghe, ceea ce înseamnă că cei doi se bucurau de un important prestigiu în vremea respectivă. De altfel, despre realizările celor doi fraţi se ştie că, şi anterior (în anul 1370, regii-sfinţi Ştefan, Emeric, Ladislau, pentru catedrala din Oradea), dar şi ulterior, aceştia au realizat, în bronz, reprezentări ale unor importante personaje istorice. Făceau deci parte din categoria artiştilor de certă faimă, nu numai naţională.
Primele monumente de for public din arta europeană a Evului Mediu au fost ridicate de meşteri români
Prin ce au atras atenţia ctitorului lucrările celor doi fraţi clujeni?
În primul rând este necesar să ne reamintim că, până atunci, asemenea sculpturi erau destinate a împodobi numai monumentele de arhitectură, deci erau adosate, „lipite“ de zidurile monumentului (amplasate în nişe, baldachine, pe console ş.a.m.d.). Cu alte cuvinte, puteau fi privite şi admirate „numai din faţă“, frontal. Se recunoaşte astăzi, ca o noutate, că cei doi sculptori (argintari la origine) sunt autorii, prin aceste statui menţionate, ai primelor monumente de for public din arta europeană a Evului Mediu, deci cu mult înainte ca meşterii din vremea Renaşterii italiene ai secolului al XV-lea să realizeze asemenea lucrări.
În al doilea rând, cu referire directă la statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe de la Hradul praghez, avem de-a face aici cu alte notabile premiere europene. Lucrarea, datată „1373“ (pe scutul pe care-l avea Sfântul Gheorghe, dispărut între timp, se afla inscripţia „A(nno) D(omini) MCCCLVIII hoc opus imaginis S(anctis) Georgii per Martinum et Georgium de Claussenberch conflatum est“), este prima statuie ecvestră „rotundă“, autonomă, deci care se putea vedea de jur împrejur. Pentru a înţelege prioritatea, amintim că istoria artei europene îi menţionează pe sculptorii italieni Donatello (cu lucrarea Gattamelata, 1446-1453) sau pe Verrocchio (Colleoni) drept prime exemple europene de sculptură ecvestră în „ronde-bosse“, adică independentă de monument. Realizarea unei sculpturi independente de monument presupunea o serie de rezolvări tehnice (dificile) şi de gândire artistică pe care cei doi fraţi îndrăznesc să le abordeze şi să le rezolve, pentru prima dată, în istoria acestui gen artistic.
Cei doi autori din Cluj au reuşit să facă ceea ce nu a îndrăznit să facă nici un sculptor, nici înainte, nici după aceea
O sculptură „rotundă“ presupune că, din orice parte ai privi-o, ea trebuie să apară armonioasă şi echilibrată. Mişcarea personajelor (aici, eroul, calul şi balaurul) trebuie, de asemenea, să se înscrie într-o dinamică firească, logică, fiind vorba, de fapt, de trei volume dispuse în planuri compoziţionale distincte, dar armonios integrate într-un ansamblu. La toate acestea se adaugă faptul că „modelul“ trebuia turnat în bronz, o tehnică dificilă pentru asemenea scop final, dificultate peste care autorii au trecut cu succes, dovedind că stăpânesc perfect tehnica turnării metalului la asemenea dimensiuni. Iată deci doar câteva dintre problemele noi pe care le-au avut de rezolvat clujenii Martin şi Gheorghe. „În deplină concordanţă compoziţională cu mişcarea calului şi a călăreţului, terenul-suport este agitat, stâncile care îl compun fiind redate cu savoarea reprezentării unui peisaj într-o miniatură de epocă“, nota într-un pertinent studiu profesorul Vasile Drăguţ. Acelaşi eminent cercetător mai nota că cei doi autori au reuşit să facă „ceea ce nu a îndrăznit să facă nici un sculptor, nici înainte, nici după aceea“, referindu-se la îndrăzneţele soluţii compoziţionale.
Din păcate, deşi Praga şi Hradul, cu imensa Catedrală „Sfântul Vit“, sunt frecvent vizitate de către grupuri de turişti români, nici un ghid nu le atrage atenţia că acest grup statuar este o operă în premieră europeană a unor artişti români şi că „prea ades neglijat în marile sinteze consacrate artelor europene medievale, el este o expresie concludentă a momentului revoluţionar pe care îl defineau la timpul lor cei doi fraţi din Cluj. Ne facem o datorie ca, în aceste pagini, să reamintim (chiar şi fugitiv, la mai bine de 640 de ani) semenilor noştri, cu justificată mândrie, acele realizări ale creatorilor români din vremurile de demult cu care lumea noastră artistică se poate mândri.