Scuze din partea Patriarhului Serbiei pentru comunitatea musulmană

Un articol de: Mihai Gojgar - 09 Feb 2010

Patriarhul sârb, Irineu, a cerut scuze cetăţenilor musulmani pentru recentele sale declaraţii în care a vorbit de Islam cu o oarecare imprudenţă, informează b92.net. Într-un comunicat emis de secretariatul său, Patriarhul a precizat faptul că actuala sa poziţie asupra Islamului este dictată de o apreciere faţă de această religie, pentru identitatea, demnitatea şi integritatea musulmanilor ca persoane, pentru întreaga comunitate ca un întreg şi pentru această religie ca una dintre cele mai importante ale lumii.

Explicând faptul că declaraţia sa a fost scoasă din context, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a menţionat faptul că publicaţia Blic, cotidian belgrădean care a realizat interviul cu pricina, a tăiat începutul şi sfârşitul declaraţiei, în care spunea că „toţi suntem creaţia lui Dumnezeu şi, în consecinţă, suntem chemaţi să biruim toate diferenţele dintre noi prin iubire şi să trăim împreună în dragoste şi respect reciproc.“ „Îmi exprim regretele mele cele mai adânci faţă de interviul publicat şi faţă de consecinţele sale şi le cer scuze sincere musulmanilor - fraţii noştri creaţi ca şi noi“, a afirmat săptămâna trecută Irineu. În interviul realizat în urmă cu două săptămâni, Patriarhul de la Belgrad a evaluat filosofia islamică afirmând că musulmanii, atunci când sunt puţini, ştiu cum să se comporte şi să fie corecţi, dar atunci când predomină sau sunt mai mulţi exercită presiune. Comunitatea islamică a reacţionat vehement la această poziţie, cerând scuze oficiale. „Este incredibil că noul patriarh îşi începe misiunea cu declaraţii lipsite de scrupule faţă de Islam, o religie cu peste un milliard de credincioşi în întreaga lume. Este evident că declaraţia sa cheamă la genocid, pentru că arată indiscuutabil că musulmanii sunt acceptabili în ochii patriarhului doar în măsura în care sunt o minoritate şi îşi trăiesc viaţa cu capetele plecate. Dacă liderul Bisericii Ortodoxe Sârbe doreşte un minim dialog cu reprezentanţii musulmani, aşteptăm scuze categorice“, s-a spus într-o declaraţie de presă a comunităţii musulmane din Serbia. De altfel, după apariţia comunicatului de presă în care Patriarhul Irineu cerea scuze, reprezentanţii musulmanilor au emis şi ei o declaraţie în care au afirmat că „doar Dumnezeu este fără de păcat. Oamenii greşesc şi când o fac blasfemiază pe Dumnezeu. Dumnezeu este mulţumit când un om îşi revine şi cere iertare. Dumnezeu este şi mai mulţumit când un om îl iartă pe semenul său, aşa că Veţi fi iertat, astfel încât Cel Atotputernic ne întăreşte în a nu fi plini de resentimente unii faţă de alţii şi în a face ca viaţa noastră în comun să fie dominată de pace şi respect“.