Şedinţa de constituire a Adunării eparhiale la Deva
La sediul administrativ al Episcopiei Devei şi Hunedoarei din Deva s-au desfășurat, sub președinția Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, lucrările ședinței de constituire a Adunării eparhiale. Ședința din 14 iunie a fost precedată de slujba de Te Deum, urmată de o slujbă de pomenire a Preasfințitului Părinte Gurie, ctitorul și întâiul arhipăstor al eparhiei hunedorene, și a foștilor membri ai Adunării eparhiale trecuți la cele veșnice.
Preasfințitul Părinte Nestor a subliniat în deschiderea şedinţei importanța conlucrării dintre cler și credincioși pentru propășirea Bisericii strămoșești. Apoi, au fost validate mandatele membrilor aleși ai Adunării eparhiale, a fost depus jurământul de fidelitate față de Biserică, iar ierarhul a declarat Adunarea eparhială constituită pentru legislatura 2022-2026. A urmat procedura statutară de alegere a membrilor Consiliului eparhial, a membrilor Consistoriului eparhial și celui monahal, desemnarea delegaților eparhiei în Adunarea Națională Bisericească și alegerea reprezentanților în Consistoriul Mitropolitan și Consistoriul Mitropolitan Monahal.
La final, PS Episcop Nestor a adresat un cuvânt de mulțumire membrilor Adunării eparhiale.