Ședință solemnă a Sfântului Sinod dedicată Revoluției din 1989
Patriarhia Română a marcat luni, 16 decembrie, împlinirea a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. La Catedrala Patriarhală a fost săvârșită o slujbă pentru eroii români care s-au jertfit în zilele căderii regimului comunist. În continuare, în Aula Mare „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în ședință solemnă dedicată acestui eveniment. La final a fost vernisată, în Sala „Europa Christiana”, expoziția „Vestitorul Ortodoxiei Românești, martor al unui nou început în viața Bisericii”.
Momentul solemn comemorativ din Palatul Patriarhiei a fost precedat de slujba de Te Deum, săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în Catedrala Patriarhală. În continuare, slujba Parastasului pentru eroii din decembrie 1989 a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor de slujitori.
La ședința solemnă desfășurată în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, dedicată împlinirii a 30 de ani de la căderea regimului comunist, au participat ierarhi membri ai Sfântului Sinod, membri ai Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cadre didactice ale instituțiilor teologice de învățământ din eparhie, intelectuali, studenți și elevi.
În deschidere, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit cuvântul intitulat „Jertfa lor - temelia libertății noastre. Cinstirea eroilor Revoluției române din decembrie 1989”.
Evenimentul a fost dedicat și memoriei deținuților politici care au suferit în perioada comunistă, astfel că Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, a evidențiat importanța evenimentelor din decembrie 1989, dar și jertfa eroilor și deținuților politici care au luptat pentru salvarea demnității poporului român și a credinței strămoșești.
„Importanța celor ce s-au petrecut în decembrie 1989 este cu atât mai mare, cu cât cei pe care îi reprezint eu au parcurs o etapă tristă, rușinoasă din istoria poporului român. Reprezint suferința neamului românesc, a acelora care au luptat pentru salvarea demnității acestui popor, întru salvarea credinței strămoșești. De asemenea, reprezint suferința acelora care mai presus de propria lor ființă i-au pus pe Dumnezeu și Biserica noastră strămoșească, a acelora care nici în fața torturilor, a bătăilor, a înfometării, a muncilor silnice, a lipsirii de minimele condiții de igienă și asistență medicală, au suferit, au murit cu gândul la Dumnezeu și la Biserica noastră”, a spus Octav Bjoza.
În continuare, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod, a prezentat volumul „Mărturii și evocări din lagăre și închisori. 30 de ani de la căderea comunismului în România marcați prin interviuri cu 30 de deținuți politici din perioada comunistă”, alcătuit de părintele diacon Dumitru Bogdan Bădiță, producător general
în cadrul TRINITAS TV. Apărut la Editura TRINITAS, Colecția Media Christiana, Seria TRINITAS TV, volumul conține și un DVD cu înregistrările interviurilor.
„Aceste 30 de interviuri au fost luate pe parcursul anului 2017, an pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, l-a dedicat omagierii Patriarhului Justinian și mărturisitorilor Ortodoxiei din timpul regimului comunist. Din cei 30 de mărturisitori, opt au trecut deja la viața veșnică. În această carte avem la un loc intelectuali și oameni simpli, țărani sau chiaburi, avem laici, preoți și călugări, 12 femei și 18 bărbați, unii dintre ei tineri în momentul arestării, înainte de vârsta majoratului. De asemenea, în mod zguduitor, avem în acest volum mărturiile a trei oameni care s-au născut în pușcărie și, după aceea, au suferit consecințele pedepselor pe care le-au primit părinții lor”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
De asemenea, Preasfinția Sa a subliniat faptul că aceste interviuri ne descoperă în mod neașteptat o lume a rugăciunii intense și a credinței neclintite. „Volumul este extrem de valoros și de emoționant. Pe de o parte, cititorul poate cunoaște universul infernal carceral comunist, unde execuția, crima, tortura de o diabolică cruzime și diversitate, munca silnică, izolarea, înfometarea, umilința permanentă, interzicerea oricărei manifestări spirituale religioase au transformat aceste închisori într-un adevărat iad. S-a spus pe drept cuvânt că dacă Dante ar fi trăit în perioada comunistă, ar fi dat o formă cu totul diferită, infinit mai înfricoșătoare, Infernului pe care l-a scris. Pe de altă parte, aceste interviuri ne descoperă în mod neașteptat o lume a rugăciunii intense, a credinței neclintite, a speranței nezdruncinate și a solidarității creștine ideale. Lume care a atins culmea sfințeniei și a experiențelor mistice inefabile, care le-au adus celor aflați în lanțuri cel mai profund sentiment de libertate și de fericire”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
După prezentarea volumului au fost difuzate trei filme documentare realizate de TRINITAS TV: „Decretul 410/1959”, „Mărturisitori ai Ortodoxiei în temnițele comuniste” și „Revoluția din 1989”.
În continuare, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, dirijat de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă, a susținut un scurt concert de colinde și cântări pe versurile unor foști deținuți politici.
Expoziție dedicată publicației „Vestitorul Ortodoxiei”
În timpul evenimentelor din decembrie 1989 a apărut și publicația „Vestitorul Ortodoxiei”, atunci cu numele „Vestitorul Ortodoxiei Românești”, care a însemnat începutul unei noi perioade din viața Bisericii în care libertatea a fost îmbinată cu responsabilitatea și intensificarea misiunii. Astfel, după ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de luni, 16 decembrie, a fost vernisată în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei expoziţia „Vestitorul Ortodoxiei Românești, martor al unui nou început în viața Bisericii”. Expoziția a fost prezentată de diplomatul și teologul Teodor Baconschi.
Fostul ministru de externe a evocat contextul în care a apărut publicația bisericească în vremuri de libertate, făcând şi un rezumat istoric al ideologiei regimului politic comunist. „S-a produs o uzurpare demonică a erei creştine, o substituire deliberată, profund violentă a ordinii creştine. Nici un creştin nu a câştigat ceva în timpul acestui regim. Pe unii, comunismul i-a făcut martiri. Pe alţii i-a împins pe calea unei duplicităţi tragice. Cea mai mare parte a creştinilor au fost marginalizați în cenuşiul unei condiţii sociale aproape invizibile. Era mare confuzie. Pe străzi încă se trăgea. În sunetul rafalelor de mitralieră ne-am apucat să facem acest prim număr din «Vestitorul Ortodoxiei». În paginile primelor numere se poate vedea amestecul dintre vechi şi nou, inerţie şi speranţă, clişeu şi vocea impetuoasă a libertăţii”, a spus Teodor Baconschi.
Numele expoziţiei a fost ales pentru a ilustra modul cum a evoluat denumirea primei publicaţii bisericeşti apărută după căderea regimului comunist. Dacă iniţial titlul ales a fost „Vestitorul Ortodoxiei Româneşti”, în 1992 a fost restrâns la „Vestitorul”, un an mai târziu stabilindu-se titlul actual, „Vestitorul Ortodoxiei”.
Expoziţia organizată în Palatul Patriarhiei constă în 25 de panouri conţinând fotocopiile unor file din numerele din anii 1989-1990, precum şi două vitrine cu exemplare din arhiva publicației, inclusiv din cele recente, care aparțin ultimilor 11 ani, timp în care, odată cu trecerea la o nouă serie în ianuarie 2008, apare în format de revistă.
Principiul de selecţie a materialelor expuse a fost ilustrarea inaugurării unei noi perioade din viața Bisericii Ortodoxe Române în condiții istorice și socio-politice noi, redând primele luări de poziție și primele acțiuni ale Bisericii sub imboldul schimbării sistemului politic în decembrie 1989; încercarea de fixare a unor repere teologice și canonice ale schimbării; spiritul de înnoire prin alegerea de ierarhi tineri, dar cu bogată experiență academică și administrativă, cu studii la universități de prestigiu din Occident; luările de poziție ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române față de disputele politice în perspectiva menținerii solidarității sociale și a unității naționale; (re)introducerea învățământului religios în școli; intervențiile teologice și pastorale care să-i edifice pe membrii Bisericii asupra învățăturii de credință și a experienței ascetice și mistice după lunga perioadă de ideologie atee, asupra programului pe termen lung al Bisericii care să reflecte și să asigure o transformare spirituală temeinică; preocuparea pentru recuperarea memoriei eroilor, prin comemorarea cu predilecție a unor figuri cu viață sfântă și prin sublinierea sensului jertfelnic al eroismului de la Revoluția din decembrie 1989; deschiderea de punți pastorale pentru fiii duhovnicești ai Bisericii Ortodoxe Române din diasporă.
Expoziţia din Sala „Europa Christiana” este deschisă publicului în perioada 16-20 decembrie, în intervalul orar 10:00-14:00.