Semnele învierii

Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), Cap. XXIII, 5 - Cap. XXVI, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 59-60

„Va veni iute și nu va zăbovi (Isaia 14, 1). Să înțelegem, iubiților, cum Stăpânul ne arată necontenit că va fi învierea viitoare, a cărei pârgă L-a făcut pe Domnul Iisus Hristos, înviindu-L din morți.

Să vedem, iubiților, învierea, care se săvârșește în viața cea de toate zilele.

Ziua și noaptea ne arată învierea; noaptea adoarme, ziua înviază; ziua pleacă, noaptea vine.

(...) Să vedem semnul minunat, care se petrece în ținuturile din răsărit, adică în acelea din Arabia.

Este acolo o pasăre, care se numește fenix; această pasăre este una singură și trăiește cam cinci sute de ani; când se apropie de moarte își face un cuib din tămâie, smirnă și din alte aromate; când se împlinește timpul, intră în cuib și moare.

Din trupul putrezit se naște un vierme; acesta se hrănește din cadavrul animalului mort și-i cresc penele și aripile; apoi când ajunge puternic, ia cuibul acela în care sunt oasele premergătorului ei și, purtându-le pe acestea, zboară din Arabia până în Egipt, în orașul numit Heliopolis.

(...) Preoții cercetează cronicile și găsesc că pasărea a venit la plinirea a cinci sute de ani.

Mai putem socoti oare mare și minunat lucru dacă Creatorul lumii va învia pe toți aceia care I-au slujit cu cuvioșie în încrederea bunei credințe, când chiar printr-o pasăre ne arată măreția făgăduinței Lui?”

(Cuvânt patrisitc, pr. Narcis Stupcanu)