Semnele unui organism deshidratat
Au venit temperaturile caniculare, iar organismul are nevoie de cantități mai mari de lichide comparativ cu alte perioade ale anului. Apa este esențială pentru funcționarea fiecărui organ, iar corpul nostru ne avertizează singur atunci când este deshidratat. Principalele semne sunt senzațiile de sete şi gură uscată, piele uscată, oboseală, amețeală, dureri de cap, dureri musculare, puls accelerat şi urinare la intervale mari de timp. Culoarea urinei poate fi, de asemenea, un indicator al nivelului de deshidratare, deși ea se poate modifica și din cauza unor alimente pe care le consumăm, ca efect al unor medicamente sau din cauza anumitor boli. În general, însă, o culoare mai închisă a urinei poate indica deshidratarea, notează publicația medicală Healthline.
Lichidele pe care le consumăm zilnic ajută la reglarea temperaturii corpului, reprezintă un element important pentru circulația sângelui și buna funcționare a articulațiilor, ajută la circulația nutrienților în corp, dar și la eliminarea elementelor reziduale. Acest lucru înseamnă că organismul nu poate funcționa normal dacă este deshidratat, adică atunci când cantitatea de lichide pe care le consumăm este mai mică decât cantitatea de lichid eliminat ca rezultat al proceselor biologice obișnuite. De exemplu, deshidratarea poate să apară când transpirăm prea mult sau în cazul unor afecțiuni care provoacă vomă sau diaree. De asemenea, administrarea de medicamente diuretice crește cantitatea de lichide eliminate din corp.
În consecinţă, este nevoie să bem apă în cantități care să asigure acel echilibru între lichidele pe care le consumăm și cele pe care le elimină corpul. Potrivit experților citați de Healthline, ne putem asigura necesarul zilnic de lichide consumând și o serie de alimente cu conținut ridicat de apă: pepene roșu, pepene galben, căpșune, piersici, portocale, lapte degresat, castraveți, salată verde, supe, dovlecei, iaurt. (I. M.)