Senzorii de monitorizare pentru copiii diabetici ar putea fi decontați

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 08 Iunie 2018

Potrivit declarațiilor ministrului sănătăţii, Sorina Pintea, există şanse ca până la finele acestui an să fie demarate procedurile în vederea decontării senzorilor pentru monitorizarea continuă a glicemiei, în cazul copiilor care suferă de diabet.

„Până la finalul anului noi sperăm că vom intra în decontare. Doar pentru copii, în acest moment. În mod normal, ei pot să aibă aceste gratuităţi până în 26 de ani, dar căutăm soluţii ca această monitorizare să nu fie întreruptă doar pentru că împlinesc 26 de ani, pentru cei care vor beneficia de aceşti senzori”, a precizat Sorina Pintea, într-o declarație de presă.

Spre deosebire de glocumetru, senzorii de monitorizare indică şi tendinţa glicemiei, nu doar nivelul ei de la un anumit moment.

Senzorul de monitorizare continuă a glicemiei este un dispozitiv medical care colectează toate informaţiile glicemice şi la transportă fie pe telefon, fie pe cititor. Un senzor poate fi utilizat timp de două-trei săptămâni și costă între 200-300 de euro pe lună.

Potrivit datelor Societăţii de ­Diabet, Nutriţie şi Endocrinologie Pediatrică, în prezent, în România există 3.166 de copii, cu vârste de până la 18 ani, care au diabet zaharat, și doar 10 medici pediatri care au dreptul de a prescrie ­tratamente pentru aceşti copii.