Serghei Rahmaninov și o capodoperă a muzicii sacre universale - Priveghere

Citește și: Serghei Rahmaninov și o capodoperă a muzicii sacre universale - Priveghere (II)

Transformările sociale și umane survenite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea au influențat deopotrivă cultura universală. În muzică apărea un nou suflu, ce avea la bază patrimoniul etnic (autohton) al fiecărui popor. Muzicologii și compozitorii își propuneau valorificarea muzicii religioase și folclorice proprii, astfel încât s-au format așa-numitele școli naționale cu compozitori consacrați care au compus opere muzicale cu valoare universală.

Printre compozitorii de marcă, un loc aparte îl ocupă Serghei Vasilievici Rahmaninov, ctitorul unei opere muzicale impresionante și monumentale. Asemenea tuturor compozitorilor ruși, Rahmaninov avea să își îndrepte atenția și spre muzica ortodoxă tradițională rusă. Drept urmare, compozitorul ne-a lăsat două capodopere ale genului muzical religios: Divina Liturghie, opus 31, compusă în anul 1910 și prezentată în primă audiție la 25 martie 1911, și Priveghere (Vsenoshchnoe Bdenie), alcătuită în anul 1915.

Repere biografice

Serghei Vasilievici Rahmaninov s-a născut la data de 1 aprilie 1873, într-o familie de aristocrați din Novgorod, oraș medieval proeminent în cultura și în istoria rusă. La vârsta de nouă ani, familia sa a vândut ultimele proprietăți și s-a mutat într-un apartament modest din Sankt-Petersburg. La scurt timp, părinții săi s-au despărțit, iar el a rămas să locuiască împreună cu mama, cu frații și cu bunica sa, Sofia Alexandrovna Boutakova. Împreună cu ea, vizita marile biserici ale metropolei, în care asculta cu multă fervoare sonoritățile corurilor rusești ce aveau să-și pună amprenta asupra sufletului său, determinându-i profund cariera de muzician și compozitor. De altfel, mărturisește muzicianul, frumusețea și varietatea sonorităților clopotelor acelor biserici l-au inspirat să compună mai târziu, în anul 1913, lucrarea simfonică Clopotele, opus 35.

Studiile le-a început la Conservatorul din Sankt-Petersburg, însă, la îndemnul vărului său, renumitul pianist Alexandr Siloti, în anul 1885 s-a transferat la Conservatorul din Moscova. Rahmaninov a devenit rapid un mare pianist și un excelent compozitor. Avea un comportament aristocratic, era impunător prin statură (1,92 m), dar totodată timid, preferând să fie mai rezervat. Atras de compoziția muzicală, tânărul muzician efectuează ore de muzică veche bisericească cu Stepan Smolensky (1848-1909), directorul Corului Sinodal din Moscova. În ceea ce privește muzica corală religioasă, trebuie precizat faptul că Rahmaninov a beneficiat de moștenirea lăsată de înaintașii săi Dimitrie Bortniansky (1751-1825), compozitorul Capelei Curții Imperiale, și Alexander Arhanghelski (1846-1944), care a fondat primul cor profesionist rus. În vremea sa, cei mai remarcabili compozitori de muzică corală au fost: Alexander Kastalsky (1856-1926), Alexander Grechaninov (1864-1956), Viktor Kalinnikov (1870-1927) și Pavel Cesnokov (1877-1944). Mulți dintre aceștia s-au pregătit ca interpreți cântăreți ai Corului Sinodal, aflat sub conducerea dirijorală a lui Vasily Sergheevich Orlov (1856-1907). Rahmaninov compune în anul 1899 primul concert pentru pian, iar în anul 1892 opera de absolvire a studiilor muzicale, Aleko. Este încurajat de Ceaikovski și Taneyev să compună.

Prima sa simfonie a fost dirijată în mod dezastruos de către Alexander Glazunov, fapt ce a constituit un real eșec pentru compozitor, urmat de o depresie severă. Este ajutat de un psiholog să depășească această criză. Continuă să susțină concerte la pian, iar în anul 1900 compune al doilea concert pentru pian, devenit una dintre cele mai însemnate capodopere ale genului concertistic. Continuă să compună cu mult succes. În timpul mișcărilor populare din prima decadă a secolului al XIX-lea, Rahmaninov se stabilește la Dresda. Efectuează primul turneu în America, unde este invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Boston. Refuză această invitație și se întoarce în Rusia.

Lucrări de referință

Prima lucrare corală religioasă despre care am amintit s-a intitulat Divina Liturghie, pe care compozitorul a scris-o sub inspirația Liturghiei compuse de Piotr Ilici Ceaikovski (1878), lucrare pe care a depășit-o prin complexitate. Autoritățile bisericești nu și-au dat girul în ce privește Liturghia lui Rahmaninov, considerând-o prea modernistă. Oricum, ascultând-o, însuși compozitorul nu s-a arătat mulțumit de propria lui creație. După apariția lucrării simfonice Clopotele, compozitorul a conceput capodopera muzicii sale corale Priveghere, opus 37, despre care spunea: „Am compus Privegherea mea foarte repede; aceasta a fost finalizată în mai puțin de două săptămâni. Impulsul de a compune mi-a venit ascultând interpretarea Liturghiei mele, care nu mi-a plăcut”.

La baza acestei lucrări se găsesc cântări tradiționale ale vechiului repertoriu muzical al Bisericii Ruse. Stepan Smolensky, căruia Rahmaninov i-a dedicat această compo­zi­ție corală, a fost muzicianul care s-a dăruit reînvierii, consacrării și valorificării repertoriului tradițional de cântări religioase și liturgice, denumite znameny rospev, interpretându-le cu Corul Sinodal din Moscova, la conducerea căruia se afla. Alexander Kastalsky l-a ajutat pe compozitor să facă selecția cântărilor. În cadrul Privegherii sale, autorul utilizează cântări alcă­tuite în stilul grecesc (secvențele a 2-a și a 15-a), în notația muzicală kieveană a secolului al XVII-lea (secvențele a 4-a și a 5-a), iar celelalte sunt cântări numite znameny rospev, melodii foarte vechi, alcătuite între secolele al X-lea și al XI-lea în vechea notație biseri­ceas­că krjuki, care s-a conservat, chiar după marea invazie tătaro- mon­golă. Acest material tematic religios, prelucrat în mod magistral de compozitor, dă o reală frumusețe și autenticitate arhaică Privegherii. În această capodoperă se întâlnesc laolaltă două elemente puse într-o simbioză perfectă: arhaicul religios și ingeniozitatea compozițională modernă a autorului. Lucrarea este alcătuită din cincisprezece secvențe, specifice celor trei părți care compun slujba Privegherii: Vecernia, Litia și Utrenia.

Ascultând Privegherea putem decela și motive melodice care aparțin melosului folcloric arhaic, dar pe care Rahmaninov le utilizează fără a denatura în vreun fel caracterul eclesiastic al cântărilor. (Va urma)