Sf. 7 tineri din Efes; Sf. Mc. Tatuil

Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin (†250/446) „au trăit pe vremea împăratului Deciu (249-251), fiind fii ai dregătorului din cetatea Efes, având toţi credinţă în Hristos, pe care o mărturiseau cu îndrăzneală. Auzind păgânul împărat de râvna propovăduirii lor, a dat poruncă să fie prinşi şi aduşi în lanţuri înaintea judecăţii lui. De îndată, a început împăratul să-i îndemne, prin ameninţări şi făgăduinţe, să se lepede de credinţa creştinească şi să se întoarcă la închinarea la idoli. Tinerii l-au înfruntat cu bărbăţie pe împărat, care, văzându-i nesupuşi şi plini de atâta tărie, le-a dat timp să se răzgândească până la întoarcerea sa, de vreme ce fusese chemat în altă parte pentru treburile împărăţiei. După plecarea împăratului, tinerii s-au folosit de libertatea lor şi, mergând la casa părintească, au luat aur şi argint pentru hrană, apoi, ieşind din cetate, s-au ascuns într-o peşteră ce se afla în Muntele Ohlon. Stând acolo multe zile, se rugau neîncetat lui Dumnezeu ca să-i izbăvească de prigoană, iar Iamvlih, cel mai tânăr dintre ei, mergea în cetate şi le cumpăra hrană. Mergând el odată în cetate, l-a văzut pe împărat şi, întorcându-se în peşteră, a spus aceasta fraţilor săi, iar Deciu, întrebând despre ei şi auzind că se aflau în munte, a născocit o osândă cumplită împotriva lor, punând pe slujitorii împărăteşti să zidească gura peşterii, pentru ca, astfel, tinerii să moară de foame. Aceasta s-a întâmplat potrivit proniei cereşti a iubitorului de oameni Dumnezeu, fiindcă, rugându-se neîncetat, cei şapte tineri au adormit în chip minunat” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII, luna august).

În timul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), „binevoind Dumnezeu să arate tuturor că este o înviere a morţilor, a deschis peştera printr-un om care căuta piatră, şi i-a înviat din morţi, după aproape 200 de ani, pe cei şapte tineri care stăteau acum împreună, părându-li-se că s-au culcat aseară. Apoi, au trimis pe Iamvlih în cetate, să cumpere cele de trebuinţă. Un lucru minunat a fost când efesenii au văzut, umblând pe uliţele lor, pe un tânăr îmbrăcat în haine care se purtaseră în altă vreme şi care cumpăra hrană cu nişte bani de aur, purtând chipul împăratului Deciu. Plin de mirare era şi tânărul acela, căci vedea cetatea plină de biserici, iar semnul Sfintei Cruci pus pe ziduri, şi, astfel, el cugeta întru sine, zicând: «Oare acesta este Efesul?». Fiind întrebat despre sine, tânărul a vorbit şi despre fraţii săi din peşteră. Auzind acestea, s-au dus la peşteră episcopul şi dregătorul cetăţii Efes şi au găsit în gura peşterii un sicriu mic, de aramă, cu două tăbliţe de plumb, pe care era scrisă pătimirea Sfinţilor. Apoi, intrând în peşteră, i-au găsit pe Sfinţi treziţi ca dintr-un somn, după aproape 200 de ani, ca şi când n-ar fi dormit decât o noapte. Toată lumea se minuna, proslăvind pe Dumnezeu, iar tinerii, adeverind tuturor credinţa în învierea morţilor, şi-au dat sfintele lor suflete în mâna lui Dumnezeu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII, luna august).