Sf. Sfinţit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara

Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s-a născut într-o familie păgână bogată, care l-a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la Muntele Olimp din Grecia pentru a fi iniţiat în misterele panteonului grecesc al zeităţilor păgâne de aici. La vârsta de 20 de ani „a mers în Egipt, în cetatea Memfis, la capii răutăţilor şi multe farmece şi vrăjitorii învăţa. La 30 de ani a mers la caldei şi acolo a învăţat să citească în stele. Şi în Antiohia a mers, fiind atunci desăvârşit în toată răutatea: vrăjitor şi fermecător, pierzător de suflete, mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur faţă în faţă a vorbit şi de cinste mare de la dânsul s-a învrednicit” (Vieţile Sfinţilor). Aici va deveni cunoscut pentru puterile sale malefice, fiind cinstit de toţi păgânii.

Între creştinii din acest oraş trăia şi „o fecioară cu numele de Iustina”. În Vieţile Sfinţilor ni se spune că un tânăr scolastic, pe nume Aglaid, a văzut-o „pe Iustina fecioara mergând la biserică şi s-a minunat de frumuseţea ei”. Dorind să o seducă, pentru că nu a reuşit prin propriile forţe, a apelat la Ciprian, ca prin vrăji să o determine să cedeze avansurilor lui. Diavolul trimis de Ciprian a plecat ruşinat atunci când sfânta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. După această minune, vrăjitorul Ciprian a trimis alt diavol. Şi acesta s-a întors la fel ca primul, fără rezultatul dorit. După acest nou insucces, Ciprian a chemat „una dintre căpeteniile diavoleşti”, care „s-a prefăcut pe sine în chip de femeie şi aşa a intrat la Iustina; şi, şezând, a început a grăi cu dânsa cuvintele cele dumnezeieşti, ca şi cum ar fi vrut să urmeze vieţii şi curăţiei ei; o întreba ce fel de plată o să aibă pentru această viaţă sfântă şi pentru fecioria ei... Iustina a cunoscut pe maestrul diavol amăgitor (...), a alergat degrabă la limanul Crucii lui Hristos. Şi a pus semnul cel cinstit pe fruntea ei şi inima şi-a ridicat-o spre Dumnezeu, Mirele său, şi îndată a pierit diavolul”. Văzând „că semnul Crucii şi numele lui Hristos nimic nu poate să le biruiască”, Ciprian s-a ridicat din rătăcirea idolească şi a mărturisit credinţa adevărată în Hristos. Pentru acest lucru, diavolul a vrut să-l ucidă, însă Ciprian, urmând exemplul Iustinei, s-a însemnat cu semnul Crucii „şi îndată diavolul ca o săgeată întinsă a pierit de la dânsul”.

Cea dintâi hotărâre a lui după convertire a fost arderea „cărţilor vrăjitoreşti” şi apoi a mers la Episcopul Antim pentru a primi botezul şi astfel să devină creştin. Acesta, văzând pocăinţa lui sinceră, l-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. „Iar pe Ciprian, episcopul l-a făcut citeţ în a opta zi, în a douăzecea zi l-a făcut ipodiacon şi în a treizecea zi l-a făcut diacon, iar după un an l-a hirotonit preot. Ciprian, schimbându-şi obiceiul, din zi în zi mai strâmtă îşi făcea calea vieţii, totdeauna plângând pentru faptele sale cele rele de mai îna­inte şi a mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate. Apoi, curând a fost numit episcop şi în acea dregătorie a arătat o viaţă asemănătoare cu cea a multor sfinţi mari şi bine a păstorit turma lui Hristos”.

În timpul persecuţiei împăratului Diocleţian, în anul 303, au suferit martiriul Sfinţii Ciprian şi Iustina. Guvernatorul Evtolmie, în urma delaţiunii idolatrilor, i-a chemat la judecată. Mărturisind cu mare curaj credinţa lor creştină, au fost supuşi la mai multe suplicii pentru a apostazia. Din toate aceste chinuri au scăpat în chip minunat, ceea ce l-a determinat pe guvernator să-i trimită la Nicomedia, unde rezida atunci împăratul. Acesta i-a judecat şi, constatând că ei nu se leapădă de credinţa lor, i-a osândit la moarte prin tăiere cu sabia.