Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou, monahul care a trăit cu pâine și apă
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 207‑208
„Pe Valea Dâmboviței, între Târgoviște și Câmpulung, se află un deal înalt numit Dealul Cetățuia sau Dealul lui Negru Vodă. Prima așezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului XIV, când domnul Țării Românești întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de Schitul Negru Vodă (Cetățuia).
(...) Între secolele XIII și XVIII, aici s‑au nevoit mulți sihaștri cu viață sfântă, ale căror nume nu se mai cunosc. Valea aceasta se numește de sute de ani Valea Chiliilor, din cauza numărului mare de sihaștri trăitori aici.
Unul din cei mai renumiți sihaștri ce s‑au nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului XVII a fost Sfântul Ioanichie. Se crede că era cu metania din Schitul Negru Vodă de alături, unde s‑a nevoit la sfârșitul secolului XVI. Apoi, râvnind fericitei vieți pustnicești și arzând pentru dragostea lui Hristos, s‑a închis de bună voie într‑o peșteră săpată în peretele muntelui și acolo s‑a nevoit, neștiut de oameni, mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine și apă o dată pe săptămână, pe care o cobora până la gura peșterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din timp în timp egumenul schitului.
Cum s‑a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat și la ce măsură duhovnicească a ajuns, singur Dumnezeu știe. Însă, după o nevoință atât de aspră, cuviosul acesta, ajungând la măsura sfințeniei și cunoscându‑și dinainte sfârșitul, și‑a săpat singur mormântul în fundul peșterii. Apoi, culcându‑se în mormânt, și‑a dat sufletul în mâinile Domnului.
Cu trecerea anilor, numele Cuviosului Ioanichie s‑a uitat, iar peștera lui s‑a părăsit. În primele decenii ale secolului XX, coborându‑se egumenul schitului cu o frânghie în peșteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, așezate cu bunăcuviință în fundul peșterii. Erau galbene, binemirositoare și acoperite cu o pânză de păianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: Ioanichie Schimonah, 1638.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)