Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie-Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, Arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (sec. XVII) s-a născut în satul Vânători din apropierea Cetăţii Neamţ şi a oraşului Târgu Neamţ, pe la jumătatea secolului al XVII-lea. Tatăl ei, Ştefan Joldea Armaşul, era paznic al Cetăţii Neamţ şi armaş (făuritor de arme pentru cei ce apărau cetatea), după cum aflăm din Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII pe luna august.
Tot din acest text ştim că Sfânta Teodora l-a avut ca duhovnic pe Sfântul Ioan de la Râşca. Ea se căsătoreşte respectând voinţa părinţilor, dar, neavând copii, hotărăşte împreună cu soţul ei să urmeze viaţa monahală. Sfânta Teodora a intrat în obştea monahală de la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, „iar după doi ani soţul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Elefterie”.
Incursiunile turceşti din zona Vrancei au dus la arderea Schitului Vărzăreşti. Cuvioasa Teodora „s-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era”. După moartea stareţei, Sfânta Teodora, „în urma unei descoperiri dumnezeieşti, a părăsit munţii Vrancei şi s-a retras în părţile Neamţului, pentru a se nevoi în pădurile neumblate din jurul schiturilor Sihăstria şi Sihla”.
Ea a ajuns mai întâi la Mănăstirea Neamţ, unde s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Stareţul lavrei nemţene a trimis-o la Sihăstria. Egumenul Varsanufie a încredinţat-o duhovnicului Pavel. Acesta „a dus-o în pustie, în apropierea Schitului Sihla, sfătuind-o să rămână acolo până la moarte”.
Aici, un sihastru bătrân i-a lăsat chilia sa, „care se afla sub stâncile uriaşe ale Sihlei”. În acest loc binecuvântat s-a nevoit Cuvioasa mulţi ani. „Numai Cuviosul Pavel din Sihăstria, duhovnicul ei, o cerceta din când în când, o mărturisea, o sfătuia, o împărtăşea cu Sfintele Taine şi îi ducea cele de trebuinţă. După un timp, a răposat fericitul duhovnic Pavel, iar Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură, căci nimeni nu ştia locul şi aspra ei nevoinţă”.
În acele timpuri tulburi pentru strămoşii noştri au năvălit turcii şi au venit în Ţinutul Neamţului să prade mănăstirile şi satele. Năvălitorii otomani „au ajuns până la Sihla, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peştera ei din apropiere. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor. În clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din adâncul peşterii, cum se vede până astăzi, iar fericita s-a izbăvit de moarte. În această peşteră s-a nevoit Sfânta Teodora în ultimii ani ai vieţii sale”.
Cuvioasa, apropiindu-se de sfârşitul vieţii pământeşti şi „cunoscând că o cheamă Hristos la cereştile lăcaşuri”, s-a rugat lui Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească. „Egumenul Sihăstriei a observat că păsările duceau pâine spre Sihla şi a trimis doi fraţi să vadă unde anume se duc. Călăuziţi de mâna lui Dumnezeu, fraţii au ajuns noaptea aproape de peştera Sfintei Teodora şi au văzut-o cum se ruga cu mâinile înălţate spre cer, învăluită în lumină ca de foc.” Cuvioasa le-a spus să coboare la Sihăstria şi să aducă un duhovnic, care să o spovedească şi să o împărtăşească. Fraţii au mers repede la schit şi dimineaţa au adus la peşteră pe ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie cu Sfintele Taine. După ce Sfânta Teodora s-a spovedit şi s-a împărtăşit şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.
„Între anii 1725-1780, întru pomenirea nevoinţelor Cuvioasei Teodora, s-a ridicat Schitul Sihla cu o bisericuţă de lemn şi câteva chilii.” Trupul Sfintei Teodora „a rămas în peşteră până prin anii 1828-1835, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza (1834-1849)” l-a aşezat în raclă şi l-a pus în biserica Schitului Sihla. În anul 1853, familia Sturza a dat moaştele Cuvioasei Mănăstirii Pecerska din Kiev, unde se află și astăzi.