Sf. Ier. Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail; Sf. Mc. Sofia (Înţelepciunea) şi fiicele ei: Pistis (Credinţa), Elpis (Nădejdea) şi Agapi (Dragostea)

Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail (†1943), s-a născut în anul 1868, în Basarabia, în satul Badar. Din botez a primit numele Dimitrie. La 15 ani a intrat în obştea Mănăstirii Suruceni, de lângă Chişinău. După şapte ani a fost făcut rasofor. În anul 1899 a fost tuns în monahism, primind numele Dionisie.

„În anul 1908, Preacuviosul Părinte Dionisie Erhan a fost ales stareţ al Mănăstirii Suruceni. Tânărul stareţ a avut un rol de seamă în acele vremuri grele, lucrând cu osârdie la realizarea idealului de unitate al românilor, în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918, dar şi după acesta. Pentru activitatea sa bisericească deosebită, dar şi pentru viaţa sa duhovnicească prin care ajunsese foarte cunoscut şi iubit de toţi basarabenii, a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, fiind hirotonit la 22 iulie 1918, în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În şedinţa din 18 aprilie 1934, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a validat ca Episcop al Cetăţii Albe - Ismail. În această slujire, a contribuit la restaurarea şi zidirea de biserici în eparhia sa şi la intensificarea vieţii duhovniceşti prin înfiinţarea de instituţii pentru formarea clerului. S-a îngrijit de educaţia tinerilor prin înfiinţarea sau dotarea corespunzătoare a unor şcoli şi prin acordarea unor burse de studiu, a susţinut material familiile defavorizate, a înfiinţat azile şi orfelinate, precum şi o asociaţie care să sprijine soţiile văduve ale preoţilor. De asemenea, s-a îngrijit de publicaţiile eparhiale, de activitatea mănăstirilor şi a parohiilor şi a lucrat cu multă râvnă la înnoirea duhovnicească în sudul Basarabiei. Sfintele slujbe le săvârşea întotdeauna cu evla­vie şi în linişte, nevorbind cu nimeni, ci fiind neîncetat în stare de rugăciune. Sfântul Dionisie a păstorit Eparhia Cetăţii Albe - Ismail până în 28 iunie 1940, când, din cauza anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică, s-a refugiat în Episcopia Argeşului, unde a păstorit între anii 1940 și 1941. Apoi, după eliberarea Basarabiei (1941-1944), împovărat de ani şi suferinţă, s-a retras la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul, întru mireasma sfinţeniei, în data de 17 septembrie 1943. Sfintele sale moaşte au fost descoperite întregi în anul 2018, la împlinirea a 100 de ani de la hirotonirea sa în arhiereu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).