Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, Arhiepiscopul Larisei
Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului (†1656) „s-a născut pe la anul 1568, în oraşul Raguza din Dalmaţia, într-o familie de creştini vlahi. Din botez se numea Iacob. Rămânând orfan de tată, mama sa i-a dat o creştere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să înveţe carte. Când avea 15 ani, tânărul Iacob a fost chemat de Hristos la sfânta nevoinţă călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. După cinci ani a mers la Muntele Athos şi a intrat în obştea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovniceşti, a primit marea schimă călugărească şi numele de Iosif, apoi s-a nevoit mulţi ani împreună cu numeroşi alţi monahi greci, români şi macedoneni. Acolo a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, înfrânarea, postul, privegherea de toată noaptea, ascultarea şi smerenia. Apoi, făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi şi mult ostenindu-se, a ajuns la măsura desăvârşirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor şi al rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfinţenia vieţii sale, avea încă şi darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi. Văzându-l umbrit de harul Duhului Sfânt, părinţii mănăstirii au chemat în obşte pe Cuviosul Iosif şi, făcându-l preot, l-au rânduit duhovnic al călugărilor. Şi era atât de iscusit povăţuitor de suflete, încât ajunsese vestit până la Patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea, a fost rânduit egumen la Mănăstirea Sfântul Ştefan din Adrianopol, pe care a condus-o cu multă înţelepciune timp de şase ani. Apoi a fost numit egumen în Mănăstirea Cutlumuş din Athos, renumită ctitorie a domnilor Ţării Româneşti, unde se nevoiau şi mulţi călugări români. După ce formează numeroşi fii duhovniceşti, se retrage la linişte în preajma Mănăstirii Vatopedu” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).
După trecerea la Domnul a Mitropolitului Timişoarei, românii ortodocşi din Banat l-au ales pe Cuviosul Iosif, chiar dacă avea vârsta de 80 de ani. În anul 1650 a fost hirotonit arhiereu şi aşezat în scaunul de Mitropolit al Timişoarei. El s-a dovedit un bun păstor al Bisericii şi mare apărător al Ortodoxiei. A păstorit timp de trei ani.
„El era tare în credinţă, înţelept la cuvânt, blând la inimă şi neadormit în rugăciune. A făcut şi unele minuni spre lauda lui Dumnezeu şi alinarea suferinţelor unor credincioşi, punând mâinile pe capul lor şi rugându-se pentru ei. De asemenea, a stins, prin rugăciunea sa, focul care cuprinsese partea de apus a Timişoarei; că, ieşind din biserică şi rugându-se cu lacrimi, având şi Sfintele Taine în mâinile sale, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică şi s-a stins focul” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).
În anul 1653, Sfântul Ierarh s-a retras la Mănăstirea Partoş, unde a mai trăit încă trei ani. În toamna anului 1656, la vârsta de 85 de ani s-a mutat la Domnul. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1956.