Sf. Mc. Adrian şi Natalia, soţia sa

Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia, soţia sa, erau din Nicomidia şi au suferit martiriul pentru Hristos în timpul domniei împăratului Maximian Galeriu (293-311), după cum precizează Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII, pe luna august. Tot din acest text aflăm că împăratul, ajungând în Nicomidia, a poruncit să fie arestaţi creştinii şi supuşi la chinuri. Un păgân i-a spus conducătorului armatei că unii dintre creştini sunt ascunşi în peşteri, unde se rugau. A trimis ostaşi, care au prins 23 de bărbaţi creştini ascunşi în peşteri şi i-au adus în Nicomidia înaintea împăratului. Mărturisind că sunt creştini, au fost bătuţi, împăratul poruncind ca numele şi cuvintele lor să fie scrise în cartea de judecată. Adrian, „un bărbat cinstit dintre mai-marii cetăţii, care încă era păgân”, a întrebat de ce sunt chinuiţi, iar mucenicii i-au răspuns că pătimesc pentru a dobândi „bunătăţile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”. În urma acestui răspuns, Adrian a cerut să fie scris şi numele lui alături de ale creştinilor, arătând că este bucuros să moară şi el împreună cu ei. După ce i-au scris numele a fost pus în lanţuri şi apoi în închisoare. „Aflând de aceasta, Natalia, soţia lui, care era în ascuns creştină, la început s-a îngrijorat din pricina întemniţării lui, dar, mai pe urmă, înştiinţându-se că l-au pus în lanţuri pentru Hristos, s-a îmbrăcat îndată în haine luminate, a alergat la temniţă şi, intrând înăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanţurile de pe grumaji şi-l fericea pentru alegerea sa, şi-l învăţa să stea neclintit în chinuri, rugându-i pe sfinţii din temniţă ca să se roage pentru el. Apoi, s-a întors Natalia la casa ei, iar Adrian a încredinţat-o că-i va da de ştire, ca să vină să vadă sfârşitul său. Fericitul Adrian era tânăr cu vârsta, având numai 28 de ani, şi nu trecuseră decât 13 luni de când se căsătorise cu Natalia, iar amândoi erau de neam bogat şi slăvit. Aflând ziua când va fi adus spre chinuire înaintea tiranului împărat, Adrian, plătind păzitorilor, a ieşit şi s-a dus să dea el însuşi de ştire Nataliei despre ziua sfârşitului său, dar ea, văzându-l, i-a închis uşa, gândind că a fugit de chinuri şi s-a lepădat de Hristos, şi-l mustra, numindu-l fricos şi iubitor de dezmierdări.” După ce şi-a convins soţia că a venit acasă să o vestească de ziua martiriului său, aceasta l-a primit în casă şi i-a şters „cu pânză curată rănile”, aducându-i uşurare în durerile pe care le avea. Sfântul Adrian a fost adus înaintea împăratului, unde L-a mărturisit pe Hristos, pentru aceasta a fost bătut cu toiege, apoi a fost aruncat în temniţă, unde erau şi ceilalţi sfinţi mucenici, „iar împăratul a fost înştiinţat că cei legaţi au slăbit cu totul şi sunt aproape de moarte. Atunci, a dat poruncă să se aducă în temniţă o nicovală şi un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele picioarelor, ca ei să moară în chinuri. Văzând acestea, Natalia îi ruga pe ucigaşi să înceapă cu Adrian şi aceştia au ascultat-o. Sfânta Natalia îl ruga pe fericitul Adrian să rabde cu tărie. Astfel, după ce i-au zdrobit fluierele picioarelor, i-au tăiat şi o mână şi, îndată, din pricina acelei mari dureri, Sfântul Adrian şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Poruncind nelegiuitul împărat ca trupurile mucenicilor să fie aruncate în foc, fericita Natalia a ascuns, în taină, mâna soţului ei şi, stingându-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete şi fulgere înfricoşătoare, unii slujitori împărăteşti au fugit”. Eusebiu a luat moaştele sfinţilor mucenici şi, punându-le într-o corabie mică, le-a dus la Arghiropole, în apropiere de Bizanţ, şi le-a aşezat într-o biserică. Un tribun păgân a cerut-o în căsătorie pe Natalia, dar ea a fugit la Arghiropole. Ajungând aici cu mâna Sfântului Adrian, s-a rugat și şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. A fost îngropată lângă moaştele sfinţilor mucenici.