Sf. Mc. Laurenţiu arhidiaconul; Sf. Sfinţit Mc. Xist, Episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit

Sfântul Sfinţit Mucenic Xist, Episcopul Romei, și Sfinţii Mucenici Laurenţiu arhidiaconul şi Ipolit (†258) au trăit în timpul domniei împăratului Valerian (253-260). Sfântul Xist era din Atena. Aici a învăţat filosofia. Ajungând la Roma, a fost ales episcop după moartea Sfântului Ştefan I, Episcopul Romei (3 august), şi a păstorit între anii 257 și 258. Pornind prigoană împotriva creştinilor, Xist al II-lea a lăsat în grija lui Laurenţiu, arhidiaconul său, „care era de neam din Spania, să chivernisească vis­tieria Bisericii şi să se îngrijească şi de ajutorarea săracilor şi, astfel, toate bunurile Bisericii le-au împărţit săracilor. Când împăratul Valerian s-a întors din Persia, a poruncit să fie adus la el Sfântul Xist, care, nevrând nicidecum să se lepede de Hristos, ci mărturisindu-L cu îndrăzneală ca Dumnezeu adevărat şi atotputernic, a primit moarte mucenicească, tăindu-i-se capul. Apoi l-au adus şi pe Laurenţiu arhidiaconul, care, fiind întrebat ­despre sfintele odoare, a răspuns dregătorului că Biserica are odoare şi avuţii de seamă, pe care, dacă îi vor lăsa timp, le va aduna de pe unde sunt şi le va aduce înaintea lui. Atunci i-au poruncit să se înfăţişeze după trei zile, iar Sfântul a venit înaintea împăratului, aducând în căruţe mulţime de săraci, orbi, şchiopi, muţi, văduve şi orfani, care trăiau din milosteniile Bisericii. Arătându-i pe aceştia, a zis împăratului: «Iată comorile cele de mult preţ ale Bisericii noastre, avuţii pe care furii nu le fură şi rugina nu le strică şi care vor preţui mai mult în faţa Dreptului Judecător» (cf. Matei 6: 20). Pentru aceasta, împăratul s-a aprins de mânie şi a poruncit să-l bată pe Sfântul Laurenţiu, apoi l-a aruncat în temniţă. Acolo, Sfântul i-a tămăduit pe toţi cei care mergeau la el, iar tribunul Calinic, care a văzut toate acestea, a crezut în Hristos şi s-a botezat. După aceasta, fericitul Laurenţiu a fost dus iarăşi în faţa împăratului şi, nevrând să jertfească idolilor, l-au întins pe un grătar de fier încins în foc şi, mulţumind lui Dumnezeu, Sfântul Laurenţiu şi-a dat sufletul. El a fost îngropat, precum se cuvenea, de către un creştin pe nume Ipolit, pentru care acesta a fost pedepsit. El a fost prins şi, la porunca împăratului, a fost bătut cu toiege de fier cu ghimpi, apoi, fiind legat de cai sălbatici şi fiind târât mult, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Vestea pătimirii Sfinţilor Mucenici s-a răspândit în toată Roma, iar de la Roma, în toată lumea, pentru ca toţi să se întărească în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul XII, luna august).