Sf. Mc. Mamant; Sf. Ier. Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului
Pe vremea împăratului Aurelian, în cetatea Gangra, trăia un bărbat Teodot şi soţia sa Rufina. Aceştia fiind creştini, au fost trimişi în Cezareea Capadociei la dregătorul Faust şi au fost întemniţaţi. Rufina însă era însărcinată şi după ce a născut copilul, fiind supusă la multe chinuri, a murit. O femeie de neam bun, Amia, l-a luat ca pe un fiu al ei pe prunc, măcar că cinci ani n-a vorbit. Iar după aceea, multă vreme zicea numai „mama” în limba siriacă, de aceea l-a şi numit Mamant. Deci, ajungând el în vârstă, a fost silit să aducă jertfe idolilor, dar nesupunându-se, a fost străpuns cu suliţa dându-şi astfel sufletul în mâinile Domnului. Tot astăzi pomenim şi pe Sfântul Ioan Postitorul, care ajungând patriarh se nevoia mult, mâncând odată pe săptămână puţine verdeţuri, se ruga, dormea puţin şi era milostiv faţă de săraci. De aceea s-a învrednicit de
darul facerii de minuni. Sfântul Ioan Postitorul este primul patriarh de Constantinopol care a primit numele de „Patriarh Ecumenic”.