Sf. Preot Mucenic Ilarion Felea; Sf. Ier. Eumenie, Episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna

Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea († 1961) s-a născut în părţile Hunedoarei, în Valea Bradului, într-o familie preoţească, în 28 martie 1903. A urmat cursurile Academiei Teologice din Sibiu şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti. În 1939 şi-a susţinut teza de doctorat. A urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj, între anii 1927 și 1929.

„Cunoaşterea dobândită a aşezat-o în slujirea tinerilor de la Liceul Avram Iancu din Brad. În anul 1927, în biserica din Crişcior, s-a căsătorit cu Valeria, care-i va rămâne alături toată viaţa, dăruindu-i doi copii, dintre care unul va muri de o boală nemiloasă. La scurt timp după căsătorie a fost hirotonit diacon, iar mai apoi preot şi duhovnic, de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, în capela mitropolitană de la Sibiu, fiind instalat preot în Valea Bradului, în 1927, la praznicul Schimbării la Faţă. După trei ani de păstorire rodnică în Valea Bradului, în 1930, a fost rânduit preot la Parohia Sega din Arad, unde a dus la bun sfârşit construcţia bisericii, slujindu-i cu jertfelnicie pe credincioşii încredinţaţi spre păstorire, venind în sprijinul celor aflaţi în nevoi sufleteşti şi materiale şi învăţând poporul prin catehezele şi predicile rostite în biserică şi prin lucrarea bisericească şi culturală pe care o desfăşura la Casa Culturală a parohiei. Prin predică şi slujire la Altar, Sfântul Ilarion a desfăşurat, de-a lungul timpului, o lucrare pastorală şi culturală însemnată şi în alte parohii şi instituţii şcolare din cuprinsul Eparhiei Aradului” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).

Din anul 1939 este preot la Catedrala Veche a Aradului, „unde va sluji până la ultima sa întemniţare, urmată de moartea martirică”. El a fost profesor şi păstor model. „De la catedra Academiei Teologice din Cluj şi, mai ales, de la catedra Academiei Teologice din Arad, el a deschis inimile multor tineri spre tainele teologiei, învăţându-i credinţa ortodoxă, pe care a mărturisit-o cu preţul vieţii”. Teologia lui „era nedespărţită de viaţa Bisericii, de rugăciune, de nevoinţe, de mărturisire şi de jertfă, fiind întemeiată pe Sfânta Scriptură, pe scrierile Sfinţilor Părinţi, pe textele filocalice şi pe Vieţile Sfinţilor”.

Începând cu anul 1945, odată cu venirea la puterea a comuniştilor, „s-a deschis Drumul Crucii pentru Sfântul Ilarion”. A fost arestat, bătut şi întemniţat de mai multe ori pentru mărturisirea credinţei. „Ultima arestare a Sfântului Ilarion a avut loc în anul 1958, acesta fiind dus la Bucureşti, apoi transferat la Penitenciarul din Cluj, unde a fost judecat şi condamnat, în urma unor mărturii mincinoase, la 20 de ani de temniţă grea şi 8 ani de degradare civică. De la Cluj a fost mutat la Gherla şi, de acolo, în temniţa grea de la Aiud.” Aici „a făcut din temniţă un amvon al teologiei, rămânând în conştiinţa deţinuţilor ca un mărturisitor”. În această închisoarea „a trecut la cele veşnice în 18 septembrie 1961, întrucât, deşi era bolnav, i s-a refuzat asistenţa medicală. Două zile deţinuţii l-au vegheat, apoi a fost dus să fie îngropat în cimitirul comun, nu înainte ca să i se înfigă în inimă o bară ascuţită de fier, chip în care gardienii se asigurau de moartea deţinutului. În timpul înmormântării, care a avut loc noaptea, preoţii deţinuţi, în număr de aproape 400, i-au rostit în tăcere prohodul în celulele lor. Toată viaţa, Sfântul Ilarion a căutat sfinţenia în Hristos, prin slujirea Bisericii şi a Teologiei, pecetluită prin mărturia cea mai de pe urmă, a morţii sale martirice în temniţa de la Aiud” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).