Sf. Sfinţit Mc. Vavila, Episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu

Sfântul Sfinţit Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei (†251), a păstorit vreme de 13 ani. Împăratul Filip Arabul, venind în Antiohia împreună cu împărăteasa, a fost oprit de Sfântul Vavila să intre în biserică, la slujbă, pentru că se aflase că săvârşise un omor. „Cu multă înţelepciune, episcopul i-a amintit împăratului că este supus unui canon de pocăinţă pentru păcatul uciderii. Împăratul nu numai că nu s-a supărat, ci a mulţumit bătrânului episcop pentru prilejul de a-şi ispăşi păcatul şi a mărturisi credinţa, rămânând la intrarea în biserică. Pe vremea împăratului Deciu (249-251), succesorul lui Filip al II-lea (cel Tânăr), Sfântul Vavila a fost întemniţat împreună cu cei trei tineri ucenici ai săi, Urban, Prilidian şi Epolonie, şi, nevrând ei să se lepede de credinţa în Hristos, ostaşii le-au tăiat tuturor capetele, în anul 251. Sfântul a fost îngropat purtând lanţurile prigonirii” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).

Sfântul Proroc Moise (1531 î.Hr.) „s-a născut cu 1500 de ani înainte de Hristos, pe când evreii se aflau în robia egipteană. Aşezat de mama sa pe apa Nilului, într-un coş de papură, Moise a fost găsit de fiica Faraonului şi crescut la curtea imperială, unde a primit o desăvârşită creştere şi învăţătură. A ştiut tot timpul că este evreu, păstrând în ascuns legătura cu suferinţa poporului său asuprit (Ieşire, cap. 2). Pe când avea 40 de ani, Moise a ucis un bărbat egiptean pe care l-a văzut biciuind un evreu rob. De aceea, temându-se că Faraon va afla despre faptă, a fugit în pământul Madian, aproape de Muntele Sinai, iar acolo s-a căsătorit cu Sefora, una dintre cele şapte fiice ale unui păstor pe nume Ietro, preot în Madian. A dus o viaţă de păstor de vite lângă socrul său, până când Dumnezeu a rânduit ca prin el să elibereze poporul evreu din robia Egiptului şi să-l ducă în Canaan, Ţara Făgăduinţei. După alţi 40 de ani ca păstor, lui Moise i S-a arătat Dumnezeu în văpaia rugului aprins de pe Muntele Sinai (Ieşire, cap. 3). Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să se înfăţişeze înaintea lui Faraon şi să-i ceară să le îngăduie evreilor să meargă în pustie pentru a aduce jertfă lui Dumnezeu. Pentru că Faraon se împotrivea, Dumnezeu a abătut zece plăgi asupra egiptenilor ca pedeapsă pentru înrobirea evreilor. Silind astfel pe Faraon, Moise a luat poporul şi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, încărcat cu mult argint şi aur din Egipt, l-a trecut prin Marea Roşie, «cu picioarele neudate», iar pe Faraon l-a înecat în apa mării împreună cu toată oastea lui. De-a lungul călătoriei, Moise a primit de la Dumnezeu Tablele Legii, pe care le-a dat poporului, punându-l să jure că le va păzi. A înălţat altar lui Dumnezeu, rânduind jertfe sfinte şi rugăciuni către Cel Atotputernic. S-a mutat la Domnul, urcând pe Muntele Nebo şi văzând de departe Canaanul, pe când vârsta lui era de 120 de ani, adică după alţi 40 de ani în slujirea de proroc al lui Dumnezeu şi de legiuitor al evreilor, lăsând scris Pentateuhul, primele cinci cărţi ale Bibliei. Moise a fost îngropat pe Muntele Nebo de Arhanghelul Mihail, într-un loc necunoscut” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).