Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria; Sfântul Cuvios Eufrosin bucătarul

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 11 Septembrie 2017

Pe vremea împăratului Zenon din Constantinopol (474-491) trăia în Alexandria Egiptului o femeie tânără, numită Teodora. După ce s-a măritat, ademenită fiind de un om de seamă din oraş, a căzut în păcatul desfrânării. Pentru aceasta s-a pocăit mult şi, intrând într-o mănăstire de călugări, s-a îmbrăcat în port bărbătesc, şi-a pus numele Teodor şi a fost primită ca monah de egumenul mănăstirii. Din invidia diavolului a fost învinuită că, monah fiind, a păcătuit cu o femeie cu care a avut un copil. Primind cu linişte învinuirea, Teodora a luat copilul pe care l-a crescut şapte ani în afara mănăstirii. După toţi aceşti ani, călugării au primit-o din nou în mănăstire şi nu după mult timp a răposat fericita. Atunci au aflat monahii că fratele Teodor era de fapt femeie şi, pentru nedreptăţile pe care le-a îndurat, cu toţii s-au întristat şi îi cereau iertare sfintei. Prin descoperire de la înger, fostul ei bărbat a venit la acea mănăstire, trăind în chilia Sfintei Teodora până la moartea sa. Copilul ajungând în timp ­egumen al acelei mănăstiri.